Bugetul Sectorului 1 pe 2022, aprobat vineri, prin vot secret, după 10 încercări eșuate
Consiliul Local Sector 1 a aprobat vineri, după 10 încercări eșuate, prin vot secret, bugetul Sectorului 1 pe anul 2022. Cum a fost adoptat, este un mister deoarece consilierii PNL au susținut până ieri că nu votează deoarece proiectul de buget ar fi ilegal, iar disputele dintre USR și PSD sunt de notorietate.
”Proiectul de buget pe anul 2022 a fost votat astăzi în Consiliul Local. Dăm drumul la investiții istorice în Sectorul 1! Avem multe programe și proiecte care așteptau, de două luni, acest vot. Mergem pe mai multe paliere cu investițiile: școli și grădinițe, spitale, infrastructură, mediu și digitalizare. Avem multe priorități, vă spun doar că sunt străzi care nu au văzut asfaltul din 2008 și avem mai multe unități de învățământ supraaglomerate, aici vom extinde ce vom putea și vom construi, acestea sunt doar o parte dintre priorități. Deși bugetul a fost aprobat cu întârziere de două luni, vrem ca la finalul anului să racordăm peste 2.000 de apartamente în programul “Termoficare de la soare”. Anul acesta începem reamenajarea și modernizarea marilor parcuri aflate în administrația noastră”, a scris primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, pe pagina de Facebook.
Bugetul a primit 15 voturi pentru, iar restul împotrivă sau abțineri. În timpul ședinței s-au votat și amendamentele la buget propuse de PNL și amendamente propuse de PSD.
Propunerea ca votul pe buget să fie secret a venit din partea consilierului liberal, Dinu Gheorghe și a fost aprobată cu 15 voturi pentru și 12 împotrivă.
Primarul Clotilde Armand a scris pe pagina de Facebook că nu a cedat șantajului USL.
”Nu am înțeles să cedez nicio clipă șantajului USL. Și uitați că bugetul propus de mine în urmă cu două luni, care mai ieri era declarat „ilegal” de consilierii PNL PSD, a fost votat tocmai de aceștia. Astăzi au înțeles că este legal totul. După unsprezece ședințe”, a scris primarul pe pagina de Facebook.
Contactată de HotNews.ro, Ramona Porumb, consilier PNL și viceprimar, a declarat că PNL nu și-a schimbat opinia
” Votul secret este una dintre opțiunile pe care le avem la îndemână și am hotărât că ar fi o variantă bună ținând cont de toate discuțiile care au fost pe buget până la acest moment, în special cele legate de legalitate. Nu am avut un motiv anume și nu este prima dată când s-a procedat așa. Fiind vot secret, nu poate ști nimeni cum a votat fiecare, însă așa cum am declarat dimineață, opinia noastră, a grupului PNL, este neschimbată și anume că proiectul acesta de buget nu respectă legea, iar până nu se remediază problema, nu vom vota. Asta a fost decizia noastră”,
PNL a propus mai multe amendente, care au fost aprobate, între acestea se numără alocarea a 40 milioane lei pentru achiziția de locuințe sociale, alocări pentru școli, și bani pentru proiectul de reabilitare a lifturilor din blocurile reabilitate termic.