Sari direct la conținut

Bundesbank: Germania nu va iesi din criza mai devreme de a doua jumatate din 2010

Dan Popa's Weblog

Germania nu se va reintalni cu cresterea economica mai devreme de a doua jumatate a anului viitor, a declarat intr-un discurs sustinut marti, la Munchen, presedintele bancii, Axel Weber.

“Nu ma astept la rate de crestere pozitiva inainte de a doua jumatate a anului viitor”, a spus Weber, care e considerat unul dintre cei mai influenti membri ai Consiliului Guvernatorilor din BCE.

Cea mai puternica economie europeana, care si-a bazat cresterea pe exporturi, a fost afectata grav de scaderea cererii mondiale. “Companiile noastre nu au digerat foarte bine socul venit dinspre cererea mondiala, aflata in cadere libera”, a mai spus el. Cele mai recente pronosticuri oficiale ale guvernului german vorbesc despre o contractie cuprinsa intre 5,4 si 6%.

Nu mai vreau sa leg evolutia nemtilor de cea a economiei noastre, pentru ca termenii de comparatie sunt evident diferiti, dar intre a fi cinstiti cu ei insisi sau a se minti ca vor relua cresterea inca din anul acesta, parca prefer prima varianta.

Din pacate, echipa actuala care conduce Finantele si Economia sunt ca acei jucatori care inainte de meci se lauda ca bat la scor, iar in timpul meciului ajung sa se faulteze intre ei si sa joace orice altceva dar nu fotbal. Cand pierd mingea, spun ca sunt furati. Cand suteaza pe langa, dau vina ori pe minge ca-I proasta, ori pe antrenor. Fluierati, injurati, ei continua sa joace in felul lor. Echipa fara rezerve si fara strategie. Cum sa inscrii cu asemenea…?

Citeste si comenteaza pe Dan Popa’s Weblog.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro