Sari direct la conținut

Business report: Autostrada Ploieşti-Comarnic-Braşov ar putea fi finalizată în 2024; România începe 2019 fără buget adoptat, dar cu noi taxe; Cât îi costă pe români masa de Revelion. Record pentru jucătorii din retailul alimentar

HotNews.ro
business, Foto: Colaj foto
business, Foto: Colaj foto

Autostrada Ploieşti-Comarnic-Braşov ar putea fi finalizată în 2024.Premierul Viorica Dăncilă a declarat că autostrada Ploieşti – Comarnic – Braşov ar putea fi finalizată în 2024. Dăncilă a menţionat că a avut o discuţie cu Banca Mondială legată de autostrada Ploieşti – Comarnic – Braşov, dar ar fi fost gata în 2030 – 2035, iar „românii nu mai au răbdare şi este o nerăbdare justificată”.Întrebată dacă poate da un termen la care va fi finalizată această autostradă, Viorica Dăncilă a spus că anul 2024. Dăncilă a menţionat că a avut o discuţie cu Banca Mondială legată de autostrada, dar ar fi fost gata în 2030 – 2035, iar „românii nu mai au răbdare şi este o nerăbdare justificată”, scrie Economica.

România începe 2019 fără buget adoptat, dar cu noi taxe. România începe anul 2019 fără să aibă un buget aprobat. Autorităţile au anunţat doar principiile pe care vor să le respecte în gestionarea banilor publici: un deficit bugetar mai mic de 3 la sută din PIB, cu accent pe investiţiile publice. Iar ca să-şi asigure veniturile necesare, pe final de an, Executivul a impus noi taxe companiilor din cele mai profitabile domenii ale economiei. Ministerul Finanţelor nu a reuşit să finalizeze la timp bugetul pe anul 2019, deşi la jumătatea lunii decembrie 2018 Eugen Teodorovici anunţa că a centralizat propunerile tuturor ministerelor, potrivit Digi24.

Cât îi costă pe români masa de Revelion. Record pentru jucătorii din retailul alimentar. Ultima duminică din an i-a prins pe mulți la cumpărături. Magazinele și-au prelungit programul, însă tot s-au format cozi la casele de marcat. Câţiva prieteni se pregătesc pentru un Revelion ″studențesc″⁣ reuşit. Fac cumpărături împreună şi împart cheltuielile. Pentru un cuplu, masa de sărbătoare va fi mai simplă: ”Masa de Crăciun a fost super bogată, de Revelion să fie mai subţire. Comandăm cozonaci, o să comand o pizza”, potrivit Stirile ProTv.

Industria alimentară românească în topul statelor membre: cifra de afaceri totală a companiilor a crescut cel mai mult din UE. Producţia din industria alimentară şi a băuturilor a continuat să crească puternic şi în al doilea trimestru al acestui an, dar nu a mai putut egala performanţele din primele trei luni ale anului, astfel că România a căzut pe poziţia a treia, se arată într-o analiză a compa­nii de cercetare Food Drink Europe, cu date Eurostat. Am trecut însă pe primul loc în ceea ce priveşte creşterea cifrei de afaceri generată de această industrie care a raportat o majorare de 8,1% comparativ cu T1 2017. În primul trimestru al anului, creşterea cifrei de afaceri a fost de numai 1,2% raportat la perioada similară a lui 2017, ceea ce ne plasa pe poziţia a cincea în UE, scrie Economica.

Românii, zgârciţi în privinţa cheltuielilor cu hotelurile şi restaurantele. Cât de puţin cheltuim faţă de bulgari. Potrivit datelor Eurostat, ponderea cheltuieilor pentru hoteluri şi restaurante în totalul cheltuieilor gospodăriilor româneşti este de doar 3,1%, procentul alocat fiind de aproape 3 ori mai mic faţă de media europeană, de 8,8%. În plus, ponderea acestor cheltuieli a scăzut cu 0,2 puncte procentuale faţă de 2016, când se situa la 3,3%, şi cu 2,8 puncte procentuale faţă de 2009, când ajungea la 5,9% din totalul cheltuielilor. După România, cele mai mici ponderi ale cheltuielilor pentru hoteluri şi restaurante sunt în Polonia şi Lituania, potrivit Adevarul.

Neîncrederea în economie se amplifică la sfârșitul anului: Inflația – peste 4,2% în 2019 / Euro – peste 4,74 lei. Neîncrederea în economie s-a accentuat în noiembrie, pe seama ambelor componente ale Indicatorului de Încredere Macroeconomică publicat, vineri, de asociaţia analiştilor CFA România. „Ordonanța Teodorovici” urmează să fie analizată de CFA România în următorul raport, pe decembrie, care va fi publicat în ianuarie 2019. Așteptările analiștilor CFA sunt mai pesimiste conform indicatorului, deși cifrele nu arată mult mai rău, scrie Curs de guvernare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro