Sari direct la conținut

Business report: România are cele mai mici prețuri la carburanți din Uniunea Europeană, chiar sub cele din Bulgaria; Green Deal ar putea închide minele din Valea Jiului și Oltenia; Suedia testează prima monedă digitală din lume emisă de o bancă centrală

HotNews.ro
Business report, Foto: Colaj foto
Business report, Foto: Colaj foto

Green Deal ar putea închide minele din Valea Jiului și Oltenia. Ce se întâmplă cu miile de mineri care muncesc în industria carboniferă. Uniunea Europeană și-a asumat un obiectiv ambițios prin care, până în anul 2050, țările din blocul comunitar trebuie să atingă neutralitatea climatică, adică să nu producem mai mult dioxid de carbon decât poate absorbi natura. Pentru atingerea acestui obiectiv, statele membre trebuie să ia măsuri eficiente pentru o tranziție la energie verde, adică să închidă minele și termocentralele care produc energie electrică pe bază de cărbune și să reconvertească industria carboniferă și personalul care va rămâne fără locuri de muncă. Cum afectează asta România? În cifre, peste 15.000 de mineri și personal auxiliar din Valea Jiului și din Oltenia ar putea rămâne fără loc de muncă. Sunt și vești bune, Uniunea Europeană alocă sume de ordinul miliardelor pentru dezvoltarea unor noi industrii, scrie Digi24.

Ajutor de 3.000 € pentru fermierii care cultivă usturoi. Noua cerință din acest an. Fermierii vor fi ajutați și anul acesta de stat să înființeze culturi de usturoi. Dacă se vor întinde pe cel puțin 3.000 de metri pătrați, vor primi de la Ministerul Agriculturii 3.000 de euro. Există însă și câteva obligații: producția trebuie vândută cu acte în piață, iar fermierii trebuie să prezinte un registru cu toate tratamentele pe care le-au aplicat plantației – cerință care nu exista anul trecut. În Buzău, subvenţia de 3.000 de euro i-a făcut pe fermieri să îşi sporească suprafeţele cultivate cu usturoi. Anul trecut au semănat pe 90 de hectare, acum vor să ajungă la 200 de hectare. Cei mai mulţi vor să planteze usturoi românesc, mai gustos şi mai rezistent, spun ei, conform Știrile Pro Tv.

Suedia testează prima monedă digitală din lume emisă de o bancă centrală. Cetățenii folosesc din ce în ce mai puțin numerar. Banca centrală a Suediei (Riksbank) a anunţat că a început să testeze o monedă digitală denumită e-krona, ceea ce duce această ţară cu un pas mai aproape de crearea primei monede digitale emise de o bancă centrală. Suedia este deja ţara cu cea mai mică dependenţă de numerar din lume, ceea ce îi permite să fie un adevărat test al hârtiei de turnesol când vine vorba de modul în care pot reacţiona băncile centrale la faptul că oamenii utilizează din ce în ce mai puţin banii tipăriţi, se arată în articolul inCont.ro.

O lună în plus pentru a găsi o soluție pentru CIECH Soda România și întreaga platformă chimică din Vâlcea. Aproape 600 de angajați rămân în șomaj tehnic. Conducerea grupului CIECH a aprobat propunerea conducerii locale de a prelungi perioada de șomaj tehnic pentru toți angajații cu încă o lună. Aproape 600 de persoane își vor păstra locurile de muncă în cadrul companiei până la 31 martie, în speranța că în această perioadă de timp se vor concretiza discuțiile cu privire la o soluție pentru aprovizionarea cu aburul necesar. Începând cu 17 septembrie 2019, producția CIECH Soda România, singura fabrică de sodă calcinată din România, a intrat în stand-by din cauza imposibilității de a obține cantitățile de abur necesare la un preț sustenabil, potrivit Profit.ro.

România are cele mici prețuri la carburanți din Uniunea Europeană, chiar sub cele din Bulgaria. Prețurile medii la benzină și motorină din România, calculate în euro, sunt acum cele mai mici din Europa. Am devansat chiar și Bulgaria la acest capitol, piață unde, tradițional, prețurile sunt mai mici decât în România. Există însă și o veste proastă. Prețul mediu al benzinei vândute în stațiile din România era de 1,06 euro pe litru, iar cel al motorinei de 1,08 euro pe litru, la data de 17 februarie, potrivit datelor Oil Bulletin, serviciul de monitorizare a prețurilor carburanților din Uniunea Europeană al Comisiei Europene – ultimele date disponibile. Cu aceste niveluri medii, România a ajuns în situația de a avea cele mai mici prețuri la benzină și motorină din Uniunea Europeană, chiar mai mici decât cele din Bulgaria, o situație atipică. Vecinii noștri de la Sud de Dunăre sunt trecuți în raportul Oil Bulletin cu un preț mediu de 1,10 euro pe litru, și la benzină și la motorină, informează Economica.net.

Jerónimo Martins, operatorul celui mai mare lanț de supermarketuri din Portugalia și cel mai mare jucător din retailul alimentar polonez, reconfirmă că va veni în România. Retailerul portughez Jerónimo Martins, operatorul celui mai mare lanț de supermarketuri din Portugalia și cel mai mare jucător din retailul alimentar polonez, prin intermediul magazinelor Biedronka, reconfirmă că intenționează să vină în România. România va fi a patra țară pentru grupul Jeronimo Martins, după Portugalia, Polonia și Columbia. În martie anul trecut, retailerul estima că ar putea “trece granița” spre România într-un orizont de circa doi ani, nefiind exclusă cumpărarea unui jucător local. În primăvara anului 2018, Profit.ro anunța că, după 11 ani, grupul portughez Jeronimo Martins se arată din nou interesat să intre în România prin lanțul Biedronka, lide­r al comerțului alimentar din Polonia.

Miliardarul Richard Branson intră pe piaţa croazierelor de lux! Momentul nu este însă unul prea bine ales. Omul de afaceri britanic Richard Branson şi-a lansat, vineri, propria companie de croaziere de lux Virgin Voyages, într-un moment în care acest sector este afectat de epidemia de coronavirus. Miliardarul, prezent deja pe piaţa transportului feroviar şi aerian, a prezentat vineri la Dover, sud-estul Angliei, nava de croazieră Scarlet Lady, primul din cele patru pacheboturi ”Lady ships”, care vor naviga pe mările şi oceanele lumii. Printre destinaţiile oferite celor care vor călători cu ”Scarlet Lady” se numără: Costa Maya, Mexic, Puerto Plata, Republica Dominicană, sau Key West, Bahamas. Călătoria inaugurală va avea loc la începutul lunii aprilie, cu plecare din Miami, relatează Capital.ro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro