Bușoi, în scandalul distribuției vaccinurilor în UE: Mecanismul de distribuție a fost convenit de Comisia Europeană cu statele membre
Europarlamentarul Cristian Bușoi susține că ridicarea de semne de întrebare privind corectitudinea distribuției vaccinurilor nu ajută, procedura fiind stabilită chiar de statele membre. Europarlamentarul a reacționat după ce cinci state UE au pus sub semnul întrebării campania de vaccinare, relatează Mediafax.
Reprezentanții Letoniei, Austriei, Sloveniei, Bulgariei și Cehiei au redactat o scrisoare pe care au trimis-o Comisiei Europene în care ridică semne de întrebare în ceea ce privește corectitudinea distribuției vaccinurilor în spațiul UE.
Cristian Bușoi care este responsabil al Parlamentului European de relația cu Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) și președinte al Comisiei pentru Industrie și Cercetare din Parlamentul European (INTRE), susține că scrisoarea nu ajută deoarece procedura a fost stabilită chiar de țările membre.
„Era inevitabil ca, într-o campanie de vaccinare desfășurată la asemenea dimensiune și cu un efort de organizare fără precedent, să apară disfuncționalități inerente, însă în timp ce Uniunea Europeană este acuzată pentru problemele de derulare a campaniei de vaccinare, guvernele naționale au rolul principal în planurile de vaccinare”, a declarat Bușoi.
Europarlamentarul român a explicat că procedură a fost atent supravegheată de liderii europeni.
„Comisia pentru Sănătate și Comisia ITRE din Parlamentul European au audiat liderii celor mai mari companii producătoare de vaccin, tocmai pentru a semnala clar că UE așteaptă respectarea angajamentelor asumate de industria farma și ține un control strict al campaniei de vaccinare, pe măsura investițiilor majore făcute. Mecanismul de distribuție a fost convenit de Comisia Europeană cu statele membre, iar dozele au fost distribuite ținând cont și de datele epidemiologice, fiind la latitudinea statelor cum le distribuie. S-a decis, astfel, să se țină seama și de gravitatea diferită a pandemiei, pentru ca statele cu problemele cele mai grave în confruntarea cu pandemia să poată accesa mai multe doze, dacă există guverne care aleg să nu utilizeze partea lor, conform distribuției proporționale”, a mai spus Cristian Bușoi.
Pentru a desfășura procedura de achiziție în mod centralizat, în UE s-a stabilit un Board Director, care include experți din toate statele membre al cărui rol este să ofere sprijin pe durata procesului de evaluare și achiziție ale vaccinurilor anti COVID-19.