Sari direct la conținut

Cadoul de Craciun pentru GDS

HotNews.ro

Camera Deputatilor a votat o modificare la Legea tinerilor prin care incearca din nou sa lase Grupul pentru Dialog Social fara sediul din Calea Victoriei, care ar urma sa fie facut cadou uneia din cele doua fundatii care se lupta pentru fabuloasa mostenire a UTC-ului. Sedinta a fost condusa de Bogdan Olteanu, care a manipulat in asa fel lucrurile incit a reiesit ca GDS nu ar fi afectat de modificarea legislativa. Propunerea a venit din partea deputatei PRM, intre timp migrata la PSD, Olguta Vasilescu.

Intr-un comunicat de presa, GDS arata care a fost trucul prin care Camera Deputatilor a reintrodus pe lista imobilelor care urmeaza sa intre in patrimoniul Consiliului National al Fundatiilor pentru Tineret (CNFT) si cladirea din Calea Victoriei 120. Fundatia cu pricina a fost rebotezata, la un articol au fost modificate doua cuvinte, iar Bogdan Olteanu a dat asigurari ca legea nu vizeaza GDS ( dupa cum reise din stenograma sedintei) si deputatii au votat ca primarii. Astfel, imobilul din Calea Victoriei, care nu s-a aflat niciodata juridic in patrimoniul UTC, a intrat in proprietatea mostenitorilor acestuia la 17 ani dupa decesul sau oficial.

Cladirea face in momentul de fata obiectul unui litigiu intre doua fundatii de tineret cu aceleasi nume, care isi disputa nu doar bunurile fostului UTC, ci si altele pe care incearca sa puna mina cu ajutorul parlamentarilor. „Pe linga tentativa de a prelua sediul pe care GDS il are doar in administrare, Camera Deputatilor incearca sa improprietareasca cu o cladire de patrimoniu o asociatie a Fundatiilor Nationale si Judetene pentru Tineret implicate in multe scandaluri imobiliare prin care si-au instrainat sediile”, se spune in comunicatul GDS primit la redactie.

Cladirea din Calea Victoriei 120 a fost transmisa, in 1981, din administrarea Muzeului satului in administrarea CC al UTC, fara plata, pe durata nedeterminata si a fost folosita doar de Nicusor Ceausescu si anturajul sau.

Grupul pentru Dialog Social a intrat in dizgratia actualei puteri in urma Apelului intelectualilor, prin care cetatenii au fost indemnati sa se opuna la referendum tentativei de suspendare a presedintelui Traian Basescu. Pe tot parcursul anului s-a inregistrat o vehementa campanie impotriva elitei active in spatiul public, diferiti lideri PNL acuzind la scena deschisa o serie de intectuali pentru sustinerea acordata cu acea ocazie sefului statului.

La finele saptaminii trecute, Bogdan Olteanu si PNTCD au trimis doua scrisori in care ii acuzau pe Mircea Cartarescu si Horia Patapievici de „carlism”, impostura si minciuna.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro