„Cadoul meu a fost mai scump!” Cum transformăm frustrările copiilor în lecții de viață: „Comparațiile pot deveni un teren fertil pentru învățare”

Decembrie aduce bucuria cadourilor, dar și o explozie de comparații între copii: „Tu ce ai primit?”, „Cadoul meu a fost mai scump!”, „De ce el are două și eu doar una?”. Diferențele de resurse dintre familii pot declanșa frustrări, scădere a stimei de sine și conflicte între colegi. Psihologul Ruxandra Sersa explică de ce apar aceste reacții și cum pot părinții transforma un moment dureros într-o lecție de gândire critică și echilibru emoțional.

Discuțiile despre cadouri sunt inevitabile la școală, în parc sau în grupurile de prieteni. Pentru unii copii, comparația se încheie natural. Pentru alții, devine o rană care afectează relațiile și încrederea în sine. Psihologul Ruxandra Sersa spune că invidia nu este un semn de „caracter slab”, ci un indicator al dezvoltării cognitive: „Invidia apare atunci când copilul recunoaște că altcineva deține ceva valoros și este un semn de creștere a capacității de a evalua lumea.” 

Psihologul explică ce înseamnă această etapă, cum identificăm semnele de suferință emoțională și ce strategii sunt eficiente pentru a reconstrui stima de sine și a cultiva gândirea critică.

Mecanismele emoționale ale comparației și primele semne de suferință

La vârsta școlară, comparațiile nu mai sunt despre obiecte, ci despre valoarea personală. Psihologul Ruxandra Sersa explică: „Pentru copil, comparația și invidia nu sunt despre obiecte, ci despre imaginea sinelui… Copilul nu invidiază telefonul, ci sentimentul că altcineva pare complet și favorizat”. Această evaluare nu este rațională, ci instinctivă: un cadou poate deveni o „oglindă” care accentuează lipsurile pe care copilul le percepe în sine.

Primele semne apar rapid. „Un prim indicator este retragerea. Copilul care înainte era entuziasmat și curios devine brusc tăcut după ce vede ce a primit un coleg”, spune Sersa. Această retragere este modul prin care își protejează imaginea de sine, încă fragilă. 

Urmează critica, o formă de micșorare simbolică a obiectului rival: „Copilul poate spune «e urât» sau «nu-mi place»… pentru că are nevoie să micșoreze simbolic valoarea celuilalt cadou, ca să o tolereze pe a lui”, explică psihologul. 

Un alt semn este minimalizarea propriului cadou – „nu e cine știe ce” – care arată că stima de sine începe să se clatine: „Când copilul își «micșorează» cadoul, de multe ori își micșorează, de fapt, valoarea personală”. Nu pentru că el consideră obiectul inutil, ci pentru că își micșorează simbolic propria achiziție pentru a tolera diferența. E un mod prin care încearcă să facă situația mai puțin dureroasă.

Unii copii revin obsesiv la comparație – „dar cât a costat?”, „el de ce a primit două?” –, iar momentul devine îngrijorător doar atunci când copilul rămâne blocat zile întregi, evită grupurile de copii sau își degradează constant imaginea de sine. 

Pentru copil, cadoul celuilalt devine simbolic: nu doar un obiect, ci o interpretare a iubirii din familia respectivă.  „În relația părinte-copil, totul este limbaj… un cadou nu este doar o jucărie, ci o propoziție și o formă de comunicare afectivă”, adaugă psihologul.

De aceea, comparațiile dor: copilul nu vede doar diferența de preț, ci diferența de afecțiune, chiar dacă aceasta este o eroare de interpretare. Rolul părintelui este să traducă simbolurile în cuvinte simple, restabilind siguranța emoțională.

Cum reconstruim stima de sine. Strategii pentru copiii sensibili și perfecționiști

Când copilul simte că valoarea lui personală depinde de cadoul primit, stima de sine devine vulnerabilă. Psihologul arată că această emoție poate fi transformată într-o resursă: „Invidia poate deveni creativitate dacă o ajutăm să se transforme”, spune Ruxandra Sersa. 

Un prim pas este reformularea dorinței: nu „vreau ce are el”, ci „înțeleg ce îmi doresc eu”. Pentru asta, părintele poate spune: „Ce anume ți-a plăcut din cadoul lui X? Ce ți-ai dori și tu?” Această schimbare îl scoate pe copil din logica competiției și îl aduce în zona dezvoltării personale.

Reconstruirea identității este esențială: „Copilul are nevoie să fie recunoscut în unicitatea lui, nu în cadourile pe care le primește”. O conversație de tipul „hai să vedem ce te descrie pe tine – lucrurile pe care niciun cadou nu le poate înlocui” poate restabili echilibrul. Pentru copiii perfecționiști, acest proces e crucial, pentru că ei își leagă adesea valoarea de performanță sau posesii.

Părintele trebuie, de asemenea, să clarifice simbolurile cadourilor. „Fiecare familie arată iubirea în felul ei. Unele prin lucruri scumpe, altele prin timp, joacă, povești, îmbrățișări. Cadourile pot fi diferite, dar iubirea nu se compară”, mai subliniază psihologul. 

Prin astfel de discuții, copilul poate depăși logica „cine are mai mult valorează mai mult”. Când identitatea este reactivată, „comparația își pierde puterea” și se poate transforma într-un teren fertil pentru motivație, nu pentru autosubestimare.

Cum introducem gândirea critică. Diferențe materiale, echitate și relații sănătoase între copii

Diferențele materiale dintre familii sunt o realitate, iar copilul le vede. Întrebarea este cum le explicăm fără a induce rușine, vinovăție sau superioritate. Psihologul subliniază că momentul poate fi valorificat educativ: „Comparațiile apar inevitabil, dar ele pot deveni un teren fertil pentru învățare, nu o sursă de tensiune”. Gândirea critică începe cu conținerea emoțiilor.

„Dacă părintele reușește să conțină frustrarea copilului, atunci emoția se transformă într-o capacitate de gândire”. Asta înseamnă că discuția nu trebuie ținută în mijlocul crizei, ci după ce copilul se liniștește. Atunci poate fi introdusă ideea că „prețul sau mărimea unui cadou nu spune nimic despre cât valorează el ca persoană”. 

Părintele poate explica diferențele dintre familii într-un mod factual, nu moralizator: unele familii au mai multe resurse, altele mai puține. Unii părinți aleg cadouri scumpe, alții preferă activități, ieșiri sau cadouri simbolice. Mesajul central pentru copil trebuie să fie că diferențele nu reprezintă o ierarhie, ci diversitate.

Un pas important este dezactivarea mitului „cine primește cadouri mari e special”. Psihologul atrage atenția că, atunci copilul „investește simbolic cadoul mare cu putere… nu este o concluzie rațională, ci una afectivă”. Părintele trebuie să readucă discuția la realitate: obiectele sunt gesturi, nu etichete de valoare personală.

Prin această perspectivă, copilul învață că:

• cadourile nu definesc relațiile,
• diferențele materiale nu sunt un criteriu al valorii umane,
• comparațiile pot fi transformate în discuții despre echitate, diversitate și alegeri personale.

Iar atunci gândirea critică începe să prindă contur, copilul devine capabil să distingă emoția de interpretare și valoarea personală de valoarea materială.