Calculele USR și PNL cu câteva zile înainte de decizia PSD privind guvernarea Ilie Bolojan. „Dacă merge pe calea asta, foarte bine, să se ia în brațe cu AUR”
Senatorul USR Ștefan Pălărie spune că toate cerințele PSD au fost acceptate de coaliție și, drept urmare, nu înțelege de ce social-democrații pot vota ieșirea de la guvernare. De cealaltă parte, președintele Senatului, de la PNL, Mircea Abrudean, spune că premierul Ilie Bolojan nu are niciun motiv să demisioneze.
- PSD urmează să decidă, pe 20 aprilie, dacă rămâne sau nu la guvernare. Și dacă da, sub ce formă. Principalul scenariu luat în calcul, conform surselor HotNews, este retragerea miniștrilor PSD în guvern.
Ștefan Pălărie spune că dacă PSD va decide să își retragă miniștrii de la guvernare atunci social-democrații vor da dovadă de „inconștiență crasă”.
„Dacă totuși colegii de la PSD vor hotărî să ducă la căderea acestui guvern, fie prin retragerea miniștrilor, fie prin posibila votare a moțiunii de cenzură depusă de opoziție, atunci avem instrucțiuni clare, iar poziția USR rămâne că dacă PSD duce la căderea acestui guvern, PSD nu poate să se aștepte că va renegocia formarea unui nou guvern împreună cu USR”, a declarat marți la Parlament liderul USR.
USR, mesaj pentru PSD: „Să se ia în brațe cu AUR”
„Ce anume din ceea ce PSD și-a dorit să fie parte a programului de guvernare nu s-a întâmplat? Românii sunt nemulțumiți că trebuie să trăim cu toții această situație în care plătim factura pentru destrăbălarea din anul 2024, spre jumătatea anului 2025. Vă rog frumos, nu-mi aduceți aminte, în anul 2025, bugetul Marcel Ciolacu 2 nici măcar nu au fost trecuți bani pentru organizarea alegerilor prezidențiale”, a declarat Ștefan Pălărie.
Senatorul USR a amintit că PSD a fost de acord, în iunie 2025, ca Ilie Bolojan să fie premier: „Nimeni nu s-a înghesuit atunci pentru această funcție”.
„PSD trebuie să înțeleagă că dacă merge pe calea asta, foarte bine, să se ia în brațe cu AUR și să vină la guvern”, a spus Pălărie.
Întrebat de HotNews dacă practic USR și PNL lasă spațiu liber PSD-ului să facă guvern cu AUR, prin decizia de a nu a mai negocia cu social-democrații un nou guvern, Pălărie a spus că „PSD are o responsabilitate. Dacă PSD crede că poate să își schimbe guvernele și premierii ca pe șosete, lucrul acesta trebuie să înceteze. Nu e normal ca un partid când se trezește cu fața la cearceaf să își trântească premierul pentru că nu a făcut premierul ce voiau ei să facă”.
PNL urmează să-și stabilească planul
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, de la PNL, spune că eventuala decizie a PSD de a se retrage din guvern este „absolut inoportună”.
Odată luată decizia de către PSD, următorii pași ai PNL vor fi stabiliți de Biroul Politic Național al partidului.
„Ne-am consultat de vreo trei ori în ultima perioadă și Biroul Politic Național a hotărât foarte clar că nu există acest scenariu în care PSD sau alt partid să dicteze cine este premierul de la PNL. Premierul și președintele PNL Ilie Bolojan are susținerea partidului. Nu cred că există niciun fel de dubiu aici”, a spus Abrudean marți, într-o declarație de presă la Senat.
Întrebat de HotNews care sunt șansele ca premierul Ilie Bolojan să demisioneze dacă PSD își retrage miniștrii din guvern, Abrudean a spus că acest scenariu nu este luat în calcul.
„Premierul Bolojan cred că s-a pronunțat asupra acestui lucru și nu cred că are vreun motiv să își dea demisia”, a declarat Abrudean.
Varianta unui guvern minoritar
Atât USR, cât și PNL spun că varianta unui guvern minoritar nu este una de dorit.
„Vom discuta la momentul respectiv în funcție de coordonatele de la acea situație. Să nu uităm că PSD și AUR au o majoritate confortabilă. Dacă doresc să meargă pe calea aceasta, au mai făcut lucruri împreună, să o facă și să ne anunțe și pe noi”, a spus Pălărie întrebat de HotNews despre acest scenariu.
„Scenariul unui guvern minoritar cred că este ultimul pe care l-am dori, pentru că asta ar accentua și mai mult stabilitatea politică. Un guvern minoritar nu poate să continue reformele și nu aș vrea să vorbesc foarte mult despre acest scenariu, pentru că nu este de dorit”, a spus și Abrudean.
Întrebat dacă USR ar accepta susținerea AUR în Parlament pentru un guvern minoritar, Pălărie nu a oferit un răspuns clar.
„Dacă această criză politică va fi declanșată și vom avea nevoie de un guvern interimar mai puțin capabil să lupte cu problemele zilnice, va trebui să găsim soluții. În continuare va prima răspunderea politică într-un astfel de moment greu”, a explicat senatorul USR.
Anterior, AUR a anunțat că nu va vota în Parlament nicio variantă de guvern minoritar.