Sari direct la conținut

Calendar admitere la liceu 2024. A fost publicat site-ul unde va fi afișată ierarhia elevilor după Evaluarea Națională 2024

HotNews.ro
Elevi de liceu, Foto: Shutterstock
Elevi de liceu, Foto: Shutterstock


Rezultatele finale la Evaluarea Națională 2024 vor fi publicate în 9 iulie, iar până în 22 iulie elevii vor putea completa opțiunile în fișele de înscriere la liceu. Repartizarea computerizată pentru admiterea la liceu 2024 va avea loc în 24 iunie. Ministerul Educației a publicat site-ul Admitere.edu.ro 2024.

Pe site-ul Admitere.edu.ro 2024 vor fi publicate ierarhia absolvenţilor, listele cu specializări, liceele din București și din fiecare județ și rezultatele repartizării la liceu.

Cum se calculează media de admitere la liceu 2024

Media de admitere la liceu se calculează în modul următor:

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, o reprezintă media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele incluse în Evaluarea Națională.

Pentru „admiterea în învățământul liceal vocațional, profilurile artistic, sportiv, teologic și militar, pentru anul școlar 2024 – 2025” media de admitere pentru intrarea la liceu se calculează astfel:

  • Pentru profilul artistic, pentru profilul sportiv și pentru specializarea filologie de la liceul Waldorf, media finală de admitere se calculează astfel: (3 APT + MA)/4 = MFA, unde: APT = nota finală la probele de aptitudini; MA = media de admitere (calculată conform Punctului I); MFA = media finală de admitere;
  • Pentru profilul teologic, media finală de admitere se calculează astfel: (APT + MA)/2 = MFA, unde: APT = nota finală la probele de aptitudini; MA = media de admitere (calculată conform Punctului I); MFA = media finală de admitere;
  • Pentru profilul militar, media finală de admitere se calculează astfel: 0,2 MA + 0,8 NP = MFA, unde: NP = nota la proba de verificare a cunoștințelor la disciplinele Limba și literatura română și Matematică; MA = media de admitere (calculată conform Punctului I); MFA = media finală de admitere.

Calendar admitere la liceu 2024

  • 11 – 12, 15 – 22 iulie 2024 – Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a;
  • 11 – 12, 15 – 19 iulie 2024 – Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere;
  • 11 – 12, 15 – 19 iulie 2024 – Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată;
  • 22 iulie 2024 – Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată Predarea/transmiterea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de opțiuni originale la centrul de admitere județean/al municipiului București;
  • 23 iulie 2024 – Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată;
  • 24 iulie 2024 – Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024 – 2025. Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal. Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București
  • 25 – 30 iulie 2024 – Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați;
  • 30 iulie 2024 – Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere;
  • 31 iulie – 2 august 2024 – Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.
INTERVIURILE HotNews.ro