Călin Georgescu îi cheamă pe români din nou în stradă, la „Marea Horă a Unirii Neamului”

Fostul candidat independent la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a lansat duminică seară un apel către cetățenii din România să participe pe 24 ianuarie la „Marea Horă a Unirii Neamului”. „Vreau să particip, să horesc cu românii, pașnic și demn, în Piața Victoriei”, a spus el, într-o emisiune la Realitatea Plus.
„Fiind 24 ianuarie și poporul român ajungând la această trezire în conștință care înseamnă de fapt a fi, eu le spun așa tuturor: dragi români din țară și din afara țării, vă chem la Marea Horă a Unirii Neamului pe 24 ianuarie 2025, la ora 13.00”, a declarat Georgescu.
„Pentru că avem nevoie să ne simțim împreună. Să simțim cine suntem și să simțim, în primul rând, unitatea, armonia și comuniunea dintre noi. Așa încât să vă chem în Marea Horă a Unirii Neamului, în care și eu vreau să particip, să mă înhoresc cu românii și voi fi în Piața Victoriei, vineri, pe 24 ianuarie, în modul cel mai pașnic cu putință și elegant și demn, așa cum am făcut-o până acum, fără niciun alt obiectiv decât acela de a ști că ne-am unit. Este ceva măreț”, a adăugat el.
„Eu nu spun că este protest. Eu spun că este o manifestare a iubirii din noi. Ne-am unit și ne-am regăsit. (…) În sensul în care dezbinați avem stăpâni, uniți noi suntem stăpâni. Despre asta e vorba. Cine n-a reușit să se trezească în conștiință se va trezi. Mai devreme sau mai târziu se va întâmpla acest lucru”, a mai afirmat Georgescu.
„Alexandru Ioan Cuza, alături de Mihai Viteazul sau de Constantin Brâncoveanu, reprezintă un simbol istoric în fața căruia noi, ca popor, trebuie să ne închinăm cu smerenie. Pentru că această personalitate a însemnat ceva măreț. El a fost această măreție a sintezei între Orient și Occident și a fost omul providențial într-un moment astral”, a mai spus fostul candidat, referindu-se la domnitorul care a făcut „Mica Unire”.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis vineri să respingă recursul făcut de Călin Georgescu și Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept, în procesul în care au contestat anularea alegerilor prezidențiale. Georgescu îi dăduse în judecată pe președintele Klaus Iohannis, Biroul Electoral Central şi mai multe instituţii, cerând anularea hotărârilor Biroului Electroral de reluare a alegerilor prezidențiale. Decizia de vineri a instanței supreme este definitivă.
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, care a câștigat primul tur de scrutin, a susținut, la ieșirea de la instanță, că decizia CCR de anulare a alegerilor a fost luată fără probe.
Pe 6 decembrie, Curtea Constituţională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale, câştigate de Călin Georgescu, în baza unor documente desecretizate de CSAT, primite de la SRI, SIE, MAI şi STS. Rapoartele SRI vorbesc despre o operațiune pregătită din timp, în favoarea lui Călin Georgescu și care are „modul de operare al unui actor statal”.