Skip to content

Călin Georgescu, în boxa acuzaților în procesul de propagandă legionară. Ce i-a cerut judecătoarei

Călin Georgescu a fost scos marţi din arestul central şi dus la Judecătoria Sectorului 1, pentru a asista la procesul în care este judecat pentru propagandă legionară.

Georgescu, aflat în arest preventiv într-un alt dosar, cel de înșelăciune, a fost dus în sala de judecată având cătuşe la mâini şi introdus în boxa acuzaţilor, potrivit Agerpres.

În fața instanței au fost prezenți și zeci de susţinători ai săi, care i-au scandat numele fostului candidat la prezidențiale.

La începutul dezbaterilor, judecătoarea care se ocupă de dosarul lui, Georgiana Prodan, i-a citit câteva pasaje din rechizitoriu şi drepturile de care beneficiază în calitate de inculpat, printre care şi acela de a urma o procedură de judecată simplificată, dacă îşi recunoaşte vinovăţia.

„Sunt nevinovat. Doresc procedura normală”, a răspuns Georgescu, care a respins procedura simplificată.

Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 15 decembrie, când va fi audiată în calitate de martor Elena Sechila.

Elena Sechila este soţia lui Eugen Sechila (fost luptător în Legiunea Străină şi un apropiat al lui Călin Georgescu), fiind cea care în anul 2020 a realizat un interviu cu Georgescu, în care fostul candidat a făcut declaraţii despre Mişcarea Legionară şi apariţia unui „nou naţionalism”, pe care îl vedea ca un patriotism „la nivel mondial”.

Călin Georgescu, cinci dosare penale pe numele lui

Călin Georgescu are, în total, cinci dosare înregistrate pe numele său, în două dintre ele fiind deja trimis în judecată. Cel mai nou dosar penal pe numele lui Georgescu acuză că a făcut salutul legionar în fața susținătorilor săi în octombrie 2025, la ieşirea dintr-o secţie de Poliţie.

Dosarul în care a fost arestat preventiv, din 29 septembrie, acuză că Georgescu a înşelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane euro.

Dosarele în care este trimis în judecată

În dosarul de propagandă legionară, Călin Georgescu a fost trimis în judecată pe 2 iulie 2025 de Parchetul General, fiind acuzat de promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi de promovarea în public a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în formă continuată.

Anchetatorii notează în rechizitoriu că, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, în repetate rânduri (16 iunie 2020, luna septembrie 2020, 2 octombrie 2021, 1 septembrie 2024 şi 16 mai 2025), Călin Georgescu a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepţii şi doctrine fasciste, legionare şi xenofobe.

În septembrie 2025, Călin Georgescu a fost trimis în judecată în alt dosar, fiind acuzat, alături de mercenarul Horaţiu Potra şi de alţi 20 de inculpaţi, de complicitate la tentativă de comitere a unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi comunicare de informaţii false, în formă continuată, în timp ce Potra este acuzat de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi nerespectarea regimului materiilor explozive.