Sari direct la conținut

Calin Popescu-Tariceanu ar putea prelua sefia Senatului, dupa demisia lui Crin Antonescu – surse

HotNews.ro

Calin Popescu Tariceanu ar putea deveni noul presedinte al Senatului, au declarat pentru HotNews.ro surse social-democrate, care au precizat ca fostul prim ministru se bucura de sustinerea lui Victor Ponta.

De altfel, Tariceanu a pledat public pentru mentinerea USL, in ciuda deciziei conducerii PNL. Potrivit surselor citate, Tariceanu a avut o intelegere cu Victor Ponta de a rupe PNL si a creea un nou partid liberal, la schimb acesta primind functia de presedinte al Senatului cand postul va deveni vacant.

Presedintele PNL, Crin Antonescu, si-a anuntat marti demisia de la presedintia Senatului, dupa un schimb de replici cu premierul Victor Ponta, in cadrul sedintei pentru investitura noului guvern.

Fostul premier Calin Popescu-Tariceanu a demisionat la sfarsitul lunii februarie din PNL, nemutumit de decizia Delegatiei Permanente a liberalilor de a iesi din USL si de la guvernare.

Inainte de a-si anunta demisia, Tariceanu s-a deplasat la Palatul Victoria, unde a avut o discutie de aproape o ora cu premierul Victor Ponta.

„Draga Crin, daca tu nu-ti vei asuma aceasta responsabilitate, atunci o voi face eu, ii voi cere primului-ministru Victor Ponta sa-si tina toate angajamentele luate in cadrul USL fata de PNL, respectiv mentinerea tuturor pozitiilor in structurile centrale si locale, listele comune la Parlamentul European, cat si un lucru foarte important – sustinerea unui candidat liberal la Presedintia Romaniei”, afirmase Tariceanu, la iesirea de la Palatul Victoria.

Vom reveni cu amanunte

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro