Sari direct la conținut

Camera Deputaților a votat legea care simplifică demiterea lui Chirițoiu din fruntea Consiliului Concurenței / Senatul este forul decizional

HotNews.ro
Ședință Camera Deputaților, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Ședință Camera Deputaților, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

​Cu 194 de voturi pentru, 53 contra și 7 abțineri Camera Deputaților a adoptat marți, pe repede înainte un proiect de lege prin care se modifică legea concurenței și scurtează mandatul conducerii Consiliului Concurenței. Miza acestor modificări făcute de PSD și PNL constă în demiterea actualului președinte al Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu

USR și AUR s-au opus acestui proiect de lege însă fără niciun rezultat. USR acuză Coalița de guvernare, că doreşte să modifice legea Consiliului Concurenţei pentru a „scăpa” de preşedintele instituţiei şi a numi în locul acestuia „un politruc”.

„Sub bagheta lui Iohannis PSD și PNL capturează o instituție critică pentru buna funcționare a statului român. Dacă la PSD mă așteptam să folosească o lege de pe vremea lui Dragnea ca să pună mâna pe această intituție în două zile, mirarea mea vine de la PNL. Îi întreb pe colegii de la PNL alături de care sesizasem la CCR această mizerie de lege iar acum într-o cârdășie fără precedent cu PSD votați acest proiect ca să puneți încă o instituție la picioarele lui Ciolacu”, a declarat la finalul votului liderul grupului USR, Ionuț Moșteanu.

În prezent, legea prevede că durata mandatului membrilor Consiliului Concurenţei este de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului, indiferent de durata mandatului exercitat anterior.

Modificările efectuate de cele două comisii fac referire la atribuțiile președintelui, vicepreședinților și consilierilor de concurență astfel:

  • durata unui mandat este de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii acestuia, o singură dată.

Pentru a fi numit membru al Consiliul Concurenţei, o persoană trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  • a) să fie cetăţean român;
  • b) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
  • c) să fie considerată aptă din punct de vedere medical;
  • d) să aibă studii superioare de lungă durată sau echivalent, dovedite cu diplomă recunoscută de statul român potrivit legii;
  • e) să aibă o vechime de minimum 10 ani în activități din domeniul economic sau juridic;
  • f) să nu fie incapabilă ori să nu fi fost condamnată pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani sau mai mare, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea faptei.

De asemenea crește numărul de membrii ai Consiliului Concurenței de la 7 la 11.

De precizat este că președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, se află la al treilea mandat, el fiind numit prima oară în 2009. Dacă legea va intra în vigoare, PSD și PNL intenționează să aplice legea retroactiv și ceară demisia acestuia, susțin surse parlamentare pentru HotNews.ro.

O altă modificare prevede că ”după intrarea în vigoare a prezentei legi, Administrația Prezidențială, Camera Deputaţilor şi Senatul vor demara procedurile pentru numirea membrilor Consiliului Concurenţei. Actualii membri ai Consiliului pot fi propuşi şi numiţi în oricare dintre funcţiile prevăzute de prezenta lege”.

De altfel, proiectul de lege modificat de PSD, PNL și UDMR urmează să intre marți în dezbaterea plenului Camerei Deputaților.

De menționat este că forul decizional în acest caz este Senatul care urmează să o dezbată în cursul acestei săptămâni.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro