Sari direct la conținut

Camera Deputaților: Românii din diaspora vor avea la dispoziție două zile de vot la alegerile parlamentare ​

HotNews.ro
Ședință plen Parlament, Foto: Camera Deputatilor
Ședință plen Parlament, Foto: Camera Deputatilor

Camera Deputaților a adoptat luni proiectul de lege privind modificarea şi completarea unor legi în materie electorală care a trecut săptămâna trecută în regim de urgență și de Senat. Deputații propun ca la alegerile parlamentare alegătorii din străinătate să aibă la dispoziție două zile de vot, anume 5 și 6 decembrie. Amendamentul a fost propus de PNL și USR și adoptat de deputați. Proiectul de lege modificat merge la promulgare, la președintele Klaus Iohannis.

Amendamentul propus a fost respins inițial la dezbaterile din Comisia Juridică dar repus în discuție în plenul Camerei Deputaților a fost adoptat cu 160 de voturi pentru, 10 au fost „împotrivă”, iar 5 s-au abţinut.

O altă modificare adusă legii este creșterea numărului de reprezentanți în secția de votare. În cadrul dezbaterilor din Comisia Juridică s-a adoptat un amendament care permite Pro România să aibă reprezentați în birourile electorale la alegerile parlamentare din 6 decembrie.

Amendamentul nou introdus : „În sensul prezentei legi, prin partide politice parlamentare se înțelege partidele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care, la ultimele alegeri pentru Senat și Camera Deputaților, au întrunit, individual sau într-o alianță, pragul electoral și au obținut mandate de deputat sau de senator sau care nu au participat la ultimele alegeri parlamentare dar la data declanșării calendarului electoral pentru alegerile parlamentare au ca membrii 7 senatori sau 10 deputați”.

În varianta adoptată de Senat putea ava reprezentanți în secțiile de votare doar partidele care au candidat în alegeri.

Senatul a adoptat, săptămâna trecută propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea unor legi în materie electorală, prin care alegătorii români cu domiciliul/reşedinţa în străinătate vor putea să îşi exercite dreptul de vot pe liste electorale suplimentare şi la o altă secţie de votare din circumscripţia electorală de care aparţin, în cazul în care şi-au schimbat recent domiciliul.

Proiectul de lege a fost inițiat de liderii deputaţilor PSD, PNL, USR, PMP, UDMR şi ALDE – Alfred Simonis, Florin Roman, Cătălin Drulă, Marius Paşcan, Zacharie Benedek şi Varujan Vosganian.

Ce prevede proiectul de lege:

  • Alegătorii români vor avea posibilitatea să voteze şi la o alta secţie de votare din circumscripţia electorală de care aparţin, fiind înscrişi, în acest caz, în listele suplimentare.
  • Alegătorii aflaţi în faţa secţie de votare şi care aşteaptă la rând să voteze o pot face până la cel mult 23.59
  • Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care depun la Biroul Electoral Central o listă de susţinători cuprinzând cel puţin 0,5% din numărul total de alegători înscrişi în Registrul electoral la nivel naţional, pot depune liste de candidaţi în toate circumscripţiile electorale.
  • De asemenea se modifică şi se complează Legea 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020 astfel încât membrii birourilor electorale, personalul tehnic auxiliar, persoanele acreditate, delegaţii acreditaţi, operatorii de calculator, personalul de pază şi alegătorii pot primi, în mod gratuit, materiale de protecţie sanitară, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19.

Camera Deputaților este forul decizional în acest caz, proiectul de lege merge la promulgare, la președintele Klaus Iohannis.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro