Sari direct la conținut

Cameră: Moţiunea simplă împotriva ministrului Dezvoltării – în dezbaterea plenului

HotNews.ro
plen Camera Deputaților, Foto: AGERPRES
plen Camera Deputaților, Foto: AGERPRES

Camera Deputaţilor dezbate, marţi, în sesiunea extraordinară, moţiunea simplă împotriva ministrului Dezvoltării, amânată la începutul lunii iunie după ce Ion Ştefan a invocat motive de sănătate, scrie Agerpres.

Dezbaterea moţiunii este programată să înceapă la ora 14,00. În 9 iunie, dezbaterea moţiunii simple „Guvernul PNL după Grindă se cunoaşte!” împotriva ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, a fost amânată de plenul Camerei Deputaţilor pentru că ministrul a reclamat probleme de sănătate. Moţiunea a fost doar citită. Ministrul a venit atunci la Parlament purtând un guler cervical şi a anunţat că are o problemă serioasă la coloană.

„Acum vreo 10 zile eram în minister, la birou şi am avut o problemă serioasă, spun eu, o durere maximă în braţul drept, mi-a amorţit mâna complet şi a fost nevoie să merg la medic. Şi uite aşa, după mai multe zile de consultări şi discuţii cu medici am ajuns în situaţia în care mă vedeţi acum. Vorbim despre o situaţie la coloana vertebrală, ceva vertebre – C6-C7 tasate. Deocamdată, nu diagnosticul contează atât de mult, ci faptul că de 10 zile am luat atâtea pastile cât nu am luat toată viaţa cumulat. Medicii mi-au recomandat repaus, să continui tratamentul, am luat-o treptat pentru faptul că nu pot să fac prea multe, că durerea persistă”, spunea atunci Ion Ştefan.

În textul moţiunii simple depusă de PSD, ministrul Ştefan este acuzat de fals în acte publice, „neanchetat încă de organele abilitate, din motive greu de înţeles”.

„Dacă marele dramaturg Ion Luca Caragiale ar fi trăit în zilele noastre, cu certitudine ar fi găsit în ministrul ‘Grindă’ o sursă inepuizabilă de inspiraţie pentru comediile sale în care a surprins atât de bine viciile, neputinţele, orgoliile şi aroganţa clasei politice din România. (…) Prezenta moţiune simplă are drept scop evidenţierea celor mai importate aspecte negative care au marcat mandatul ministrului Ion Ştefan şi care constituie deja motive foarte puternice pentru demiterea sau demisia acestuia de la conducerea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei”, au arătat semnatarii moţiunii.

PSD susţine în moţiune că Ion Ştefan şi-a început mandatul „cu un fals, de la care i se trage şi bine-cunoscuta poreclă de ministrul ‘Grindă’; în mod ironic, ministrul a devenit mai cunoscut după porecla sa decât după numele său real”.

„În cazul domnului ‘Grindă’ este vorba de un fals clar în acte publice, neanchetat încă de instituţiile abilitate, din motive greu de înţeles. Chiar în acest moment, pe site-ul Camerei Deputaţilor, la pagina deputatului Ion Ştefan pot fi consultate două declaraţii de avere cu un conţinut contradictoriu, dar care poartă aceeaşi semnătură a domnului ministru. Două declaraţii, în care acesta declară, pentru acelaşi imobil din municipiul Focşani, o suprafaţă diferită: 910 metri pătraţi în declaraţia din iunie 2019 şi 524 metri pătraţi în declaraţia din noiembrie 2019. Este un fals încă nelămurit prin declaraţiile publice ale ministrului”, se arată în moţiune.

În opinia social-democraţilor, „problemele de integritate ale ministrului nu se manifestă doar în declaraţiile sale de avere. ”Ele sunt ridicate la rangul de politică de stat, după cum se poate vedea în viziunea ministrului de reorganizare a Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei”, consideră iniţiatorii moţiunii.

„În loc să întărească lupta anticorupţie, Guvernul PNL o diminuează la maximul posibil, iar acest lucru se vede cu ochiul liber în deciziile ministrului Dezvoltării. În schema de reorganizare a MLPDA, acesta a redus Direcţia de integritate şi anticorupţie a ministerului la un rol minuscul. De la o direcţie cu zeci de angajaţi responsabili cu implementarea Strategiei Naţionale Anticoruptie, atât în cadrul instituţiei, cât şi la nivelul întregii administraţii publice din România, structura de anticorupţie a MLPDA s-a transformat într-un firav compartiment cu una sau două persoane angajate! Astfel, cei responsabili cu integritatea şi anticorupţia au devenit doar nişte umili subordonaţi ai şefilor numiţi politic de ministrul Ion Ştefan. Tocmai în acest sector, unde se derulează peste 15.000 de proiecte de lucrări publice, finanţate din bani publici, româneşti sau europeni, PNL şi ministrul ‘Grindă’ au găsit de cuviinţă să reducă la minim personalul şi resursele anticorupţie”, mai susţin semnatarii moţiunii.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro