Campania anti-Funeriu: Ceva pare in neregula. Ce?
Pornind de la orice standarde -profesionale sau de bun simt- campania mediatica impotriva “bacalaureatului corect” si a lui Daniel Funeriu nu mai este doar iritanta sau amuzanta. E suprarealista. Stridenta. Bizara. Tehnic vorbind, este auto-destructiva pentru promotorii ei. E prea exagerata si neprofesionista. Pare ceva scapat de sub control. Sau ceva care ascunde altceva in spatele sau.
Ceva pare in neregula. Ce?
Nu e vorba doar de ideea de a te pozitiona in contrapondere la ideea de corectitudine, competenta si reforma in invatamant. Chiar si asta, in sine, daca stam sa ne gandim bine, e ceva bizar. Cum poate cineva imagina si pune in practica o campanie anti-examen de bacalaureat corect, pentru a promova…. ce?!
Ce promoveaza campania asta?! Caci orice campanie ce ataca ceva -adica o campanie negativa- promoveaza implicit altceva.
Chiar si cel mai neprofesionist propagandist isi alege temele si directiile in functie de binomul urmator: Ce denigrez vs. ce sugerez in loc. O face instinctiv. E o chestiune de credibiliate. Daca nu una de minim respect de sine. Nici stalinistii si nici hitleristii, in cele mai abjecte campanii, nu uitau sa faca foarte clare marile valori, idei, proiecte, principii pe care le sugerau in loc…
Dar in campania de fata nu lipsa de grija pentru implicatiile negative pentru propagandisti, decurgand din modul in care este construit binomul respectiv, este lucrul cel mai ciudat.
Cel mai ciudat pare modul in care e construit atacul la persoana vizandu-l pe ministrul Funeriu.
Sa incerci sa faci o campanie negativa in care iei tinta unul dintre romanii care reprezinta cel mai bine reusita academica si stiintifica internationala si sa incerci sa-l portretizezi ca analfabet, escroc sau agramat este uluitor. Daca exista un domeniu in lume unde standardele internationale privind calitatea resursei umane sunt lipsite de echivoc, acesta este in stiinte.Mai ales in stiintele naturale.
Daca cineva ar prezenta oricarei firme de consultanta politica din occident CV-ul lui Funeriu si ar cere sa-i identifice zonele de vulnerabilitate pentru o campanie negativa, zona competentei profesionale a acestuia ar cadea prima. Nici nu ar fi luata in discutie. Motivele sunt evidente.
Nimeni in toate minitile nu ar gandi ca un fost olimpic international la chimie, care a lucrat cu un Nobelist, care si-a luat doctoratul la 28 de ani, ofertat de universitati si centre ce cercetare de top din Europa, Japonia si SUA si care a fost validat si revalidat prin grant-uri de milioane de euro din surse mai mult decat prestigioase, poate fi pus sub semnul intrebarii pe plan intelectual si profesional, asa, de orice oficina obscura de propaganda din sud-estul Europei sau de orice politruc parlamentar al tranzitiei prelungite.Acest scenariu e inimaginabil.
A porni o astfel de campanie nu numai ca sfideaza bunul simt dar insulta inteligenta publicului romanesc intr-un grad ce o face sa fie de fapt foarte periculoasa siesi. Cat de prost crezi ca poate fi publicul tau ca sa ii dai sa inghita asa ceva?!
Consultantii ar si avertiza ipoteticii amatori: Atentie! Astfel de campanii se intorc mai devreme sau mai tarziu impotriva celui ce le promoveaza.
Ele sunt de fapt anti-propaganda. Sunt cheia sigura a decredibilizarii propagandistului. Daca asa stau lucrurile, intrebarea este: De ce totusi asistam la prezenta campanie, in aceasta forma? O forma care prin exagerarile si lipsa de masura, prin dezechilibru, neprofesionism si stridenta pare sa fie un exemplu de manual despre cum te auto-decredibilizezi prin campania negativa pe care o conduci?!E o intrebare dificila.
Autorul de fata nu poate sa-i dea un raspuns. Poate doar sa speculeze.
Citeste tot articolul si comenteaza peContributors.ro