Sari direct la conținut

Canada a confirmat primul caz din afara Africii al variantei mai periculoase a mpox

HotNews.ro
Variola maimuței, Foto: Romain Doucelin / AFP / Profimedia
Variola maimuței, Foto: Romain Doucelin / AFP / Profimedia

Agenția de Sănătate Publică din Canada a confirmat, vineri, primul caz al variantei mai periculoase de mpox (variola maimuței), la o persoană din provincia Manitoba. Este vorba despre varianta asociată unui focar de variolă din Africa Centrală și de Est, potrivit Reuters.

„Persoana a solicitat îngrijiri medicale pentru simptome de variola maimuței în Canada, la scurt timp după întoarcerea sa în țară și se află în prezent în izolare”, a transmis agenția canadiană.

Agenția de Sănătate Publică din Canada colaborează îndeaproape cu autoritățile de sănătate publică din Manitoba, pe care le-a anunțat pe 22 noiembrie că eșantionul a fost testat pozitiv pentru varianta mai gravă de mpox.

OMS a declanșat cel mai înalt nivel de alertă sanitară la nivel internaţional

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat în luna august că epidemia de variola maimuţei este o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional, după ce s-a descoperit un focar de infecţie virală în Republica Democrată Congo care s-a răspândit în ţările vecine.

De la începutul anului 2024 și până în luna august, mai mult de 14.000 de cazuri de infectare cu o nouă tulpină de mpox au fost detectate în Africa, conform declaraţiilor făcute de şeful OMS. Cel puţin 500 de persoane au murit în epidemia actuală, a mai susţinut el.

Tot în august, Suedia a confirmat primul caz de infecție virală cu noua tulpină a mpox,fiind și primul caz înregistrat în afara Africii.

INTERVIURILE HotNews.ro