Când „Am luat o notă mică” devine „Sunt prost!”. De ce e periculos ca un copil să-și măsoare valoarea în note

„Am luat 10, deci sunt deștept”. „Am luat 6, deci sunt prost”. Când copilul își construiește identitatea în jurul rezultatelor școlare, nota nu mai evaluează doar ce a știut la o lucrare, ci pare să dea un verdict asupra lui. Succesul îi aduce pentru moment încredere, iar un rezultat mai slab îl face să se îndoiască de propria valoare. De aici pot apărea frica permanentă de greșeală, comparația cu colegii, evitarea provocărilor și chiar refuzul de a încerca lucruri la care nu poate excela imediat. Cum îl ajutăm să nu-și confunde valoarea cu rezultatele școlare, dar fără să-i transmitem că notele și efortul nu contează?

„Cât ai luat?” este prima întrebare pe care o aude un copil când părintele află că profesorul le-a adus lucrările de control. Urmează adesea „Cât au luat ceilalți?”, „Care a fost cea mai mare notă?”. Întrebările par firești: părintele vrea să știe cum se descurcă cel mic și dacă are nevoie de ajutor. Repetate însă după fiecare test, ele îi pot transmite copilului că nota este informația cea mai importantă despre ziua lui de școală.

Problema nu începe când copilul se bucură de un 10 sau este dezamăgit de un 6. Aceste reacții sunt firești. Semnalul de alarmă apare când rezultatul nu mai descrie o lucrare, ci îl definește pe el: „Sunt cel mai bun” sau „Sunt un prost”; „Mama este mândră de mine” sau „I-am dezamăgit pe toți”. Un copil poate ajunge astfel să nu mai învețe pentru a înțelege, ci pentru a-și confirma identitatea de elev/copil bun. Iar dacă „elevul bun” trebuie să reușească mereu, orice greșeală devine o amenințare.

Când stima de sine urcă și coboară odată cu notele

Psihologii numesc acest mecanism „stimă de sine dependentă de performanța școlară”. Copilul se simte valoros când obține rezultatul așteptat și lipsit de valoare când nu îl obține. Nota nu mai este doar o informație despre ce a învățat și ce mai are de exersat, ci devine sursa din care își ia încrederea în sine. O meta-analiză publicată în Journal of Adolescence definește „aprecierea condiționată” drept situația în care părinții oferă sau retrag afecțiune și aprobare în funcție de respectarea așteptărilor lor. Analiza a găsit asocieri între acest comportament și o stimă de sine dependentă de rezultate, simptome depresive și o motivație alimentată de presiune interioară, nu de alegerea copilului. Condiționarea nu ia întotdeauna forma unei pedepse sau a unei critici directe. Poate apărea și prin diferența dintre entuziasmul uriaș cu care este primit un 10 și răceala sau dezamăgirea care urmează unui 7. 

Citește continuarea articoului AICI.