Cand capul oamenilor fara cap se desprinde de trup

“Orice om cu cap isi da seama ca o astfel de crestere nu este sustenabila”, a comentat Calin Popescu Tariceanu majorarea salariilor profesorilor votata in unanimitate. Altfel spus, toti parlamentarii care au votat sunt iresponsabili, oameni fara cap, pentru ca nu si-au dat seama ca nu sunt bani. Aici, vitejia premierului se intoarce impotriva lui. Inseamna ca parlamentarii si ministri PNL care au votat ostentativ, la vedere, majorarea salariilor profesorilor cu 50% au macar cateva doage lipsa. Capul premierului se umple cu vid daca accepta sa fie sef peste descreierati si nu face nimic sa le bage mintile in scafarlie, adica nu-i demite.

Cel mai golit de creier din specia oamenilor fara cap descrisa de premier pare sa fie insusi ministrul educatiei, Cristian Adomnitei. Usurat de povara gandirii, ministrul educatiei a emis la interval de trei zile trei contradictii dureroase pentru orice om cu ceva materie cenusie in spatiul dintre urechi: a criticat cresterea salariilor inainte de vot, a votat pentru si iar a criticat.

Daca e adevarat ce scrie ziarul Gandul, si anume ca premierul vrea sa-l schimbe pe motiv ca n-a rezistat negocierilor cu PSD ca sa obtina un procent rezonabil, atunci intrebarea este de ce nu s-ar demite Tariceanu si pe sine tot pe motiv ca n-a rezistat negocierilor cu PSD in chestiunea majorarii pensiilor. Daca nu sunt bani pentru profesori, de unde va gasi Guvernul resurse ca sa elimine plafonul pentru medicamente compensate si pentru ploaia de pomeni electorale date in ultimele doua saptamani? De ce atitudinea Parlamentului este “de un superpopulism cum nu am mai vazut demult”, cum zice Tariceanu, iar revarsarea de lapte si miere care curge din Palatul Victoria n-ar fi si ea de un megapopulism nemaivazut, nemaiauzit?

“Eu privesc de la distanta cu multa rezerva aceste decizii si acest entuziam. I-as intreba pe parlamentari daca au stat mult si s-au gandit cand au luat aceasta decizie”, a mai spus Tariceanu. Priveste de la prea mare distanta cand ar trebui sa se implice cu mult curaj. Adica sa-i cheme pe liberalii din Parlament la ordine, sa le dea peste degete, sa-i sanctioneze si sa-si precizeze pozitia ante-factum.

Dar propriul sau cap, decavat de orice idei personale, pare desprins de trup. In capul sau, care pare sa nu-i mai apartina demult, se inghesuie ideile PSD, ideile lui Dinu Patriciu si, cand sunt indesate cu forta la Bruxelles, ideile Comisiei Europene. Ultimele rezista doar pana la revenirea in tara dupa care mor. Pasat de oligarhii mici si mari, capul sau penduleaza intre PNL si PSD.

De exemplu, senatorii PNL au votat cot la cot cu PSD si PC trecerea atributiilor de numire a procurorilor sefi de la seful statului la CSM, desi Comisia Europeana le-a transmis pe toate caile posibile ca nu e bine deloc. Tariceanu a descoperit abia la Bruxelles ca liberalii sai au gresit. In tara a tacut chitic, ca si cand n-ar fi avut nici gura, nici cap.

Seful Guvernului lasa in mod voit impresia, prin declaratiile sale, ca pluteste pe deasupra clasei politice, ca n-are nici o responsabilitate pentru modul in care se comporta partidul pe care il conduce. Strategia lui Calin Popescu Tariceanu este sa fuga de orice responsabilitate politica, sa leviteze pe deasupra tuturor in speranta ca va iesi astfel fara pata din mocirla in care se afunda PNL si PSD.

Tariceanu critica tot mai des “clasa politica” din care si el face parte fiind chiar sef de partid, invelindu-se intr-o falsa aura de independent. Insa toate mecanismele deciziei politice sunt in mainile lui, prin urmare si responsabilitatea. Este un mod pur si simplu las de a face politica. Tariceanu a dat in aceste zile o reprezentatie de lider fricos, slab si profund ipocrit.

Si totusi, seful guvernului pare sa aiba si el un plan si ceva in cap atunci cand decapiteaza, la gramada, toata clasa politica. Sau n-are?