Cand domnul ministru vorbeste despre vaccinare…

Nici prea simpatic, nici prea antipatic, nici prea-prea, nici foarte-foarte, Florian Bodog, actualul ministru al Sănătății, a devenit principalul vector de comunicare pro-vaccinare din România. De ce el? Are carisma necesară? Este unul dintre experții noștri în vaccinologie? Nici vorbă. Pare că e suficient să fii ministru pentru a ocupa poziția centrală într-o dezbatere atât de delicată. Dar e greșit. Experți de la Organizația Mondială a Sănătății până la Harvard au subliniat cât de importantă e comunicarea și cât de mult contează mesagerul atunci când se încearcă creșterea încrederii populației în vaccinuri. E departe de a fi un moft. S-au scris cărți și multe studii științifice despre asta, dar din păcate ministrul Bodog nu pare să le fi citit. Face totul exact pe dos față de cum ar trebui.

Ministrul Florian Bodog a fost rugat direct, cel puțin o dată în ultimele luni, să dea atenție situației vaccinării atât în privința stocurilor, cât și a asigurării unei comunicări profesioniste despre legea vaccinării. Dacă în chestiunea stocurilor de vaccin anti-rujeolic (care erau suficiente în decembrie 2016), domnul ministru s-a trezit abia după trei luni, în privința comunicării încă nu s-a produs trezirea.

“Autoritățile din Sănătate trebuie să-i înțeleagă pe cei cu care vorbesc, să le înțeleagă reținerile și motivele pentru care se vaccinează (sau nu) și să-și planifice comunicarea în funcție de ele”, scrie într-un excepțional raport prin care Organizația Mondială a Sănătății oferă autorităților instrumente științifice prin care poate fi crescută încrederea populației în vaccinare. Și aici stăm rău: conform unui recent sondaj IRES, 28.6% din cei chestionați cred că reacțiile adverse ale vaccinurilor sunt mai mari decât beneficiile vaccinării și 15% cred că unele vaccinuri din schema națională recomandată de medici nu sunt bune pentru copii. Cele două cifre demonstrează, dacă mai era nevoie, amploarea fenomenului anti-vaccin în România.

Dacă problema stocurilor este una tehnică care va fi rezolvată într-un interval de timp rezonabil, scăderea încrederii în vaccinare este mult mai fină și necesită abordări mai consistente și pe termen mai lung. Trăim cu impresia că facem alegeri raționale în privința sănătății noastre sau a copiilor noștri, dar o cantitate masivă de studii (pentru care s-a acordat și un premiu Nobel) ne arată contrariul.

Emoțiile ne influențează comportamentul și percepția asupra riscului unei boli mai mult decât informațiile raționale referitoare la acest risc. Așa funcționează creierul nostru: atunci când decidem dacă ne vaccinăm sau nu copilul, ne atrag atenția mai mult posibilele reacții pe termen scurt din cauza vaccinării, chiar dacă acestea sunt minore, decât câștigurile pe termen lung, chiar dacă ele sunt importante (cum ar fi evitarea îmbolnăvirii de poliomielită sau hepatită). De aceea poveștile înfricoșătoare ale unor doamne anti-vacciniste ne bântuie mai mult decât sute de studii pline de cifre care demonstrează că vaccinurile sunt bune.

Astfel de povești emoționale sădesc neîncredere și provoacă în părinți ezitări în a-și vaccina copii, indiferent de educația lor sau de locul în care trăiesc. Nu e vina lor și nu pot fi culpabilizați pentru asta, spre deosebire de anti-vaxerii activi, predicatori, care vor să salveze omenirea de conspirații și otrăvuri. Responsabilitatea morală a acestor “predicatori anti-vaccin” pentru vătămările și decesele care rezultă în urma unor boli prevenibile prin vaccinare este clară (vezi aici o demonstrație științifică).

Din nefericire, în intervențiile sale ministrul Florian Bodog vorbește mai des despre acești excentrici care, conform sondajului IRES, sunt o minoritate a unei minorități: doar 1% din cei chestionați spun că vaccinurile sunt rele și copiii nu trebuie deloc vaccinați. Le oferă astfel supra-expunere și, mai grav, prin inabilitatea sa le validează conspirațiile.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) enumeră principalele criterii pe care o autoritate care vorbește despre vaccinare trebuie să le satisfacă pentru a capta încrederea oamenilor. Puteți judeca singuri câte dintre acestea sunt îndeplinite în prezent:

• Competență – “persoana care vorbește trebuie să aibă expertiza necesară să comunice despre vaccinuri”.
• Obiectivitate: „să existe certitudinea că acțiunile celui care comunică nu sunt influențate de o agendă ascunsă”.
• Sinceritate: „să arăți transparență și empatie în ceea ce faci e mai important decât să o declari”.
• Justețe: „toți cei care au opinii relevante trebuie să fie ascultați”.
• Consistență: „acțiunile și declarațiile autorităților sunt coerente și nu se contrazic”.

Nu vreau să reiau aici toate greșelile ministrului Bodog din ultimele săptămâni, ca de pildă faptul că nu a trimis pe nimeni să reprezinte Ministerul Sănătății la o dezbatere despre legea vaccinării desfășurată în Parlament (!), dar trebuie să mă opresc asupra acestui ultim criteriu al consistenței. Citiți vă rog următoarea succesiune de declarații:

• Florian Bodog, pe 27 aprilie: „Eu cred că vaccinarea obligatorie este singura opțiune”.
• Liviu Dragnea, șeful său de partid, pe 27 aprilie: „Eu am foarte mari rezerve pentru a fi o măsură obligatorie vaccinarea”.
• Florian Bodog, pe 1 mai: „Procesul de vaccinare nu este un proces de a constrânge pe cineva. Copilul vine, este investigat, este consultat, se recomandă vaccinul, părintele copilului poate să refuze, poate să pună întrebări”.

Alegerea de a pune în dezbatere publică legea vaccinării în plină epidemie de rujeolă și pe fundalul unei crize a stocurilor de vaccin anti-rujeolă este una riscantă. Studiile OMS au demonstrat că un mesaj pozitiv, de pildă “Copilul tău are dreptul la sănătate și viață. Protejează-i acest drept. Vaccinează-l!”, este mai eficient în a încuraja vaccinarea decât unul negativ de genul “Rujeola poate ucide copiii mici”. Mesajul dominant astăzi, și propagat de un ministru al Sănătății care folosește termeni precum “catastrofă” , este cel bazat pe frică dar în același timp mai ineficient în a crește pe termen lung acceptarea vaccinării.

Mi-aș dori, o scriu cu toată onestitatea, ca ministrul Florian Bodog să fie mai priceput în intervențiile sale publice despre vaccinare. Din păcate, nu este cazul. Ministrul Sănătății trebuie să permită celor care sunt specializați în domeniu și au experiența necesară să se ocupe de acest subiect. Trebuie să facă acum un pas în spatele scenei: deja mai mult strică decât face bine.

Săptămâna trecută, ministrul Bodog și premierul Grindeanu s-au afișat cu multă mândrie alături de unul din șefii OMS. Specialiști ai aceleiași organizații internaționale avertizează apăsat că unul din factorii care pot eroda și mai mult încrederea populației în vaccinare este folosirea politică a unei campanii de vaccinare pentru „întărirea profilului public”.