Când indignarea funcționează doar într-un singur sens: oameni din PSD spun că Marcel Ciolacu a fost influențat negativ de partenera lui. Sigur a făcut femeia ceva greșit
Poate că nu ne place să auzim asta, dar în România există mitul că „femeia strică bărbatul”. Asta o știu multe politiciene, inclusiv Olguța Vasilescu și Diana Buzoianu.
Epidemia de lux de la botezul copilului lui Alfred Simonis, președintele social-democrat CJ Timiș, e precum furtunile din mările sudului: poartă întotdeauna nume de femei.
„Feminizarea” problemei e mai simplă și mai pe gustul societății noastre, unde sigur femeia a făcut ceva greșit. Au fost scanate poșetele și hainele soțiilor și prietenelor liderilor PSD. Sorina Docuz a fost remarcată cu o haină de șinșilă, despre care Marcel Ciolacu a spus că e o imitație cumpărată pentru 500 de euro din bazarul de la Istanbul.
Cristian Andrei relatează de peste 10 ani despre PSD, iar sursele lui sunt solide. În acest caz, colegii de partid nici nu s-au ascuns prea tare, au spus-o din îngrijorare, nu cu răutate.
Faptul că Ciolacu e o victimă a unei furtuni de vară cred nu doar cei care îl bârfesc în PSD, ci și cei care îl compătimesc. Ce necaz, a ajuns bărbatul pe mâini rele! Adversarii politici se bucură, iar prietenii îl căinează. Un nenoroc feminin îl anturează pe Marcel Ciolacu.
Poate că, în realitate, „bărbații politici” sunt profitorii Sorinei Docuz
Misoginia are și dezavantajul că nu lasă faptele să respire. Sunt multe mărturii că Sorina Docuz face afaceri cu proptele politice. Dar asta e treaba procurorilor și răspunderea ei, după cum e, în egală măsură, problema „bărbaților politici” care o ajută.
În cazul afacerilor Sorinei Docuz, e posibil ca bărbații să nu fie victimele, ci profitorii din spatele ei. Ei îi sunt repartizate o imitație de șinșila, scandalul public, răspunderea penală, iar cercul masculin de politicieni culege dividendele puterii și banilor. În plus, mai fac și pe victimele, că i-au prăbușit femeile. Au mai fost cazuri. Elena Udrea a plătit pentru propriile fapte, dar și pentru cele ale zecilor și zecilor de „bărbați politici” pe care i-a recomandat, i-a împuternicit și le-a creat mecanisme de promovare politică.
„Nea Nicu e influențat negativ de Elena”
Teoria că problemele și decăderea unui bărbat vin de la partenera sa are o lungă tradiție în societatea românească. Despre Nicolae Ceaușescu se spunea la fel: nu el e de vină, ci Elena Ceaușescu, „care era o proastă”. Altă soartă avea România, se spunea în epocă, dacă Ceaușescu primea de la destin o soție diferită.
Oricât ne-ar plăcea să spunem că asta o credeau câțiva tovarăși din PCR, nu e adevărat. Habar n-aveau românii ce gândeau șefii partidului. Nu o elită politică, ci societatea se consola cu ideea că „Nea Nicu e influențat negativ de Elena”. Au apărut și bancuri pe această temă, ca parte a unei convingeri sublimată în folclor urban.
La fel e și acum. Iar femeilor li se întâmplă asta și când sunt ele cele care conduc. Despre Olguța Vasilescu sau Diana Buzoianu adversarii spun multe, dar nu că au fost influențate negativ de bărbații de lângă ele. Pentru că bărbații nu pot avea o influență negativă asupra celor puternici, ci doar femeile, nu-i așa? Indignarea funcționează doar într-un singur sens: împotriva femeilor.
Lia Olguța Vasilescu, stânga și Diana Buzoianu. Inquam Photos / George Călin
Olguța Vasilescu a dublat bugetul Craiovei
O societate misogină pierde pe drum orice argument valabil. Iar tratamentul asimetric este evident. Să rămânem un pic la Olguța Vasilescu și Diana Buzoianu.
Vasilescu și Buzoianu vin din partide diferite. PSD și USR sunt adversari naturali. Dar, când sunt criticate, există un numitor comun al atacului: multe dintre argumentele se învârt în jurul faptului că „se ceartă, au gura mare”.
În politica noastră, un bărbat care are replică este combativ. O femeie este țață.
De 6 ani, Olguța Vasilescu e primar al Craiovei. În total, a fost primar al orașului peste un deceniu. În 2020, Craiova avea un buget de 140 de milioane de euro. În 2026, are 300 de milioane de euro. Despre mai mult decât dublarea veniturilor în mandatele Olguței Vasilescu se vorbește infinit mai puțin decât despre faptul că lidera PSD „e rea”. O femeie în politica noastră nici nu are prea multe clasoare unde să fie lipită. Fie e „proastă”, fie „rea”.
Diana Buzoianu a recredibilizat subiectele de mediu
Diana Buzoianu a fost ministru al Mediului într-un moment dificil. În ani de criză energetică, politicile de mediu nu sunt preferatele populației. (Scurt moment de insultat „taxa verde”, „birocrații de la Bruxelles” și ce-și dorește fiecare).
Dar, într-un mod inteligent, Buzoianu a reușit să aducă problemele de mediu pe agendă. E ca și cum a vândut nisip în Sahara. Oamenii sunt sătui de restricții și de discuții ale unor probleme ce par îndepărtate în timp. Politiciana USR a reușit însă să ia măsuri și să aplice decizii care au adus oamenilor exemple concrete despre importanța mediului în viața de zi cu zi.
Cu toate acestea, Diana Buzoianu este atacată nu doar ca un exemplu de „haștag rezist”, după cum Olguța Vasilescu nu e atacată doar ca „pesedistă”. În ambele cazuri, ca și la alte femei din politică, ambianța misogină a discuției înghite chiar și criticile legitime. Ceea ce rămâne e că femeile vorbesc tare și se îmbracă la botezuri și nunți așa cum vor ele.