Skip to content

O scenă memorabilă din „American Gangster” la PSD

În punctul fierbinte al filmului „American Gangster”, din 2007, cu Denzel Washington, personajul principal apare la un eveniment de gală îmbrăcat cu o haină de șinșilă, simbol al luxului și extravaganței. A încălcat o regulă de aur care avea să îi aducă prăbușirea. Am retrăit scena când am văzut imaginile de la petrecerea PSD de la Timișoara.

La fel ca în drama regizată de Ridley Scott, care are la bază biografia lui Frank Lucas, șeful heroinei din Harlem, totul pleacă de la un cadou spectaculos. Nu știu dacă Sorina Docuz, partenera neasumată de Marcel Ciolacu, a primit sau și-a cumpărat recent noua vestimentație cu care a apărut la petrecerea liderilor PSD. Nu știu nici cât a costat, nici dacă este șinșilă veritabilă.