Când își va anunța Mircea Geoană candidatura la prezidenţiale: „Nu mai este mult”
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat duminică seară, despre candidatura la prezidenţiale, că la nivel personal decizia sa este luată, dar trebuie să mai aştepte câteva zile. „Voi anunţa decizia în momentul în care voi termina mandatul la NATO”, a subliniat el.
„Informaţiile lor sunt corecte cu privire la sfârşitul mandatului meu la NATO. (…) Trebuie să fii onest cu oamenii, nu trebuie să te învârţi în jurul cozii prea mult. La nivel personal, decizia mea este luată, la nivel politic şi instituţional, trebuie să respect regula jocului la NATO şi anunţul formal, oficial, am să îl fac în clipa în care termin mandatul şi acest lucru se va întâmpla în perioada imediat următoare”, a spus Mircea Geoană la Digi 24, potrivit News.ro.
El a susținut că „nu e o decizie uşoară”. „Este o decizie care implică, la nivel personal, de familie, de prieteni, de oamenii care mă susţin, responsabilitate, nu te joci cu lucrurile astea”, a spus el. „La nivel personal, lucrurile sunt clare, sunt hotărât, dar din punct de vedere al unui anunţ oficial (…) trebuie să mai aşteptăm câteva zile. Nu mai este mult şi voi anunţa decizia, în momentul în care voi termina mandatul la NATO”, a subliniat Geoană.
Întrebat dacă săptămâna viitoare ar urma să facă un anunţ în acest sens, secretarul general adjunct al NATO a arătat că „este o chestiune de bucătărie internă şi lucrurile sunt discutate la nivelul conducerii NATO şi al viitoarei conduceri”.
„În clipa în care lucrurile vor fi clare, voi face un anunţ”, a mai spus Mircea Geoană, precizând că anunţul va fi cu privire la „o candidatură viitoare, dacă lucrurile sunt puse la punct, la preşedinţia României”.
Geoană a mai declarat că „România este pregătită pentru o schimbare importantă şi aceste alegeri prezidențiale sunt probabil cele mai importante pe care le-am avut în ultimii, dacă nu 35, măcar 20 de ani”.
„Poate şi eu disturb echilibrele tradiţionale”
Mircea Geoană a mai declarat duminică la Digi 24, despre candidaturile la prezidenţiale, că este foarte posibil ca cele două mari partide, PNL şi PSD, să nu îşi ducă candidatul în turul doi, el admiţând că „poate şi apariţia sa disturbă echilibrele tradiţionale”.
„Este adevărat că există un peisaj politic şi electoral mult diferit anul acesta, faţă de oricare din celelalte alegeri. Înainte era o polarizare puternică între un candidat al aşa-zisei stângi, să spunem PSD, şi o coalizare a acelor aşa-zişi de dreapta, iar lucrurile se contrastau destul de clar şi de obicei candidatul de stânga nu avea voturi suficiente în turul doi şi pierdea”, a spus Geoană.
El spune că ce se întâmplă acum este un lucru foarte interesant. „Este pentru prima dată după mulţi ani de zile, poate şi apariţia mea, şi eu disturb echilibrele tradiţionale, dar vedem o situaţie în care candidaţii principalelor partide, care în mod normal ar trebui să se confrunte în turul doi (…), sunt cu cel puţin 10 procente în spatele scorului partidelor. Apar şi alte două formaţiuni care fac un scor bun, şi USR-ul pare mai vioi (…) Se joacă un alt joc şi eu cred că lucrul acesta este periculos, potenţial, pentru cele două mari partide. Nu ştiu care va fi rezultatul, dar este foarte posibil ca cele două mari partide să nu îşi ducă candidatul în turul doi”, a explicat Mircea Geoană, conform News.ro.
El a menţionat că „la PNL este clar că există o candidatură cu dificultăţi masive de a ajunge în turul doi”. „Ăsta este un lucru evident şi cred că nu jignim şi nu supărăm pe nimeni. Am mulţi prieteni liberali şi nu vreau să supăr pe nimeni, dar nici la PSD nu este atât de clar, pe scorul de astăzi, pentru că această competiţie pentru turul doi e mult mai deschisă, între mai mulţi candidaţi, toţi cu şanse şi intrarea în turul doi este mai complicată decât la orice alte alegeri”, a adăugat Geoană.