Când se va opri războiul. Ce sugerează primele semnale din Iran și Israel după mai multe zile intense de conflict care a provocat moarte și teroare în orașe

Cu apărarea aeriană devastată, aliații marginalizați și arsenalul de rachete împuținat, liderii de la Teheran se confruntă cu perspectiva de a accepta o întoarcere la masa negocierilor privind programul nuclear, ca singură cale de ieșire dintr-o situație care se înrăutățește. Dar este neclar deocamdată până unde este dispus să meargă Israelul, scriu Financial Times și Wall Street Journal.
Teheranul privește deocamdată negocierile ca pe o posibilă cale de depășire a crizei – o modalitate de a-și salva reputația și de a-și păstra regimul teocratic, au declarat diplomați și analiști citați de Wall Street Journal.
Iranul a anulat negocierile cu SUA programate pentru duminică, dar pe măsură ce atacurile israeliene s-au intensificat, a semnalat prin intermediari că este deschis la diplomație.
Teheranul anticipase deja acest lucru în mod public. „În viitor, dacă agresiunea încetează, este evident că se vor crea condițiile pentru o revenire la diplomație”, a declarat duminică ministrul iranian de externe Abbas Araghchi în fața diplomaților străini la Teheran.
Președintele Donald Trump a declarat, de asemenea, că dorește un acord și încetarea războiului. El a confirmat luni că Iranul a luat legătura prin intermediari.
„Ei ar dori să discute, dar ar fi trebuit să o facă înainte”, a declarat Trump la summitul G7 din Canada. Trump a declarat ulterior că va părăsi reuniunea cu o zi mai devreme pentru a se ocupa de criza din Orientul Mijlociu.
Arabia Saudită și alte țări din Golful Persic, îngrijorate de un posibil război regional, au făcut, de asemenea, presiuni asupra lui Trump pentru a-i determina pe israelieni să-și oprească campania.
În timp ce Iranul a fost slăbit de atacuri, rămâne neclar cât de mult este dispus să facă compromisuri cu privire la circumstanțele sau substanța negocierilor.
Israelul nu se grăbește
Dar un oficial israelian a declarat luni că Trump nu a făcut deocamdată presiuni asupra israelienilor pentru a-și opri campania militară. „Trump nu ne spune să ne oprim”, a declarat ministrul de finanțe Bezalel Smotrich.
Având în vedere că avioanele de luptă israeliene pot survola liber Teheranul, iar contraatacurile iraniene provoacă pagube minime, liderii israelieni au puține motive să își oprească atacul înainte de a face mai mult pentru a distruge siturile nucleare iraniene și pentru a slăbi și mai mult puterea guvernului teocratic.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că atacurile vor continua până când programul nuclear și rachetele balistice ale Iranului vor fi distruse și nu a dat niciun semn că este pregătit să se oprească.
De asemenea, el a declarat că schimbarea regimului nu este un obiectiv, dar ar putea fi un rezultat, având în vedere slăbiciunea conducerii iraniene.
Oficialii israelieni au declarat că armata a pregătit cel puțin două săptămâni de lovituri.
Israelul va desfășura „câteva surprize” în cursul acestei săptămâni, care „vor face ca operațiunea pagerul să pară aproape simplă”, a afirmat ambasadorul în SUA, Yechiel Leiter.
Emisarul diplomatic a făcut referire la operațiunea israeliană din septembrie anul trecut, când mii de pagere folosite de agenții Hezbollah au explodat simultan în Liban. Atacul Israelului a fost rezultatul unei operațiuni complexe pregătite luni de zile.
Un război al orașelor
Israelul a semnalat că operațiunea din Iran ar putea dura mai multe zile, deși nu a stabilit un termen limită.
Ambele tabere sunt conștiente că o intervenție a SUA ar putea fi decisivă, Washingtonul dispunând de muniția capabilă să distrugă buncărele, în principiu suficient de puternică pentru a penetra Fordo, o instalație nucleară îngropată sub un munte.
Dar, deocamdată, Israelul și Iranul par angajate într-un conflict purtat pe distanțe de 1.000 km sau mai mult, nu cu forțe terestre, ci pe cer – o bătălie care consumă stocurile militare de drone, rachete și interceptori.
Sid Kaushal, expert militar la Royal United Services Institute, a observat pentru Financial Times că Israelul și Iranul poartă „un război al orașelor”, care ar fi greu de susținut pentru ambele tabere dacă SUA rămâne în afara conflictului sau dacă negocierile de pace nu ar fi reluate.
„Superioritatea aeriană a IDF (Forțele de Apărare ale Israelului) oferă avantaje, deși distanța și uzura platformelor vor avea în cele din urmă un cuvânt de spus”, a spus el.
Deși Israelul poate provoca mai multe daune Iranului, republica islamică a demonstrat că este capabilă să absoarbă pierderi uriașe – așa cum s-a întâmplat în timpul unui război de opt ani cu Irakul în anii 1980.
„Iranul este pregătit pentru orice situație neprevăzută”, a declarat Ahmad Vahidi, consilier al comandantului Gărzii Revoluționare Iraniene, pentru mass-media locală. „Nu ne preocupă un război prelungit”, a spus el.
Cel puțin 200 de oameni ar fi murit deja în Iran.
Diferența dintre atacurile celor două țări
Israelul ar putea fi pus la rândul său încercare, deși premierul Benjamin Netanyahu a asigurat că războiul va dura „cât va fi nevoie”.
Până luni, Israelul a înregistrat 24 de morți și 592 de răniți, potrivit biroului prim-ministrului.
Experții militari pot doar să ghicească câte rachete mai are Iranul și nivelul de sofisticare al acestora, care este evaluat împreună cu numărul de interceptoare ale sistemelor israeliene.
Sistemele de apărare stratificate ale Israelului – Iron Dome, David’s Sling și Arrow – au doborât marea majoritate a rachetelor și dronelor de atac ale Iranului, dar rezervele de interceptori nu sunt infinite.
Și după cum a demonstrat Ucraina, cu cât un conflict durează mai mult, cu atât ratele de interceptare tind să devină mai slabe.
„Întrebarea care mă frământă este legată de stocurile iraniene (de rachete și lansatoare) – cât timp pot continua să lanseze rachete balistice în acest ritm? – și de stocurile de apărare aeriană ale Israelului”, a declarat pentru Financial Times Paddy McGuinness, fostul consilier adjunct pentru securitate națională al Regatului Unit.
McGuinness a afirmat că atacurile Israelului asupra Iranului au fost precise și distructive, în timp ce majoritatea atacurilor Iranului au fost, din punct de vedere militar, mai ineficiente.
Cu toate acestea, Netanyahu califică atacurile cu rachete ale Iranului drept o „amenințare existențială” pentru Israel, iar un bombardament prelungit cu rachete și numărul zilnic de victime ar fi un factor care ar putea limita durata ofensivei israeliene.
Câte rachete mai are Iranul? Câți interceptori mai are Israelul?
Calculele privind numărul de rachete iraniene au fost făcute și refăcute – și nu au avut neapărat aceleași rezultate.
Iranul, cred analiștii, a început conflictul cu peste 2.000 de rachete capabile să ajungă în Israel, potrivit IDF.
În patru zile, guvernul israelian a declarat că Iranul a lansat peste 350 de rachete. Poate și mai semnificativ, estimările zilnice ale IDF sugerează că ritmul a scăzut după prima noapte. Acest lucru ar putea indica faptul că Iranul încearcă să conserve rachetele pentru un război mai lung, având dificultăți în a le lansa sub focul israelian – sau ambele.
Danny Citrinowicz, specialist în Iran la Institutul pentru Studii Strategice Naționale din Tel Aviv, a estimat că Iranul mai are peste o mie de rachete capabile să lovească Israelul. „Dar trebuie să calculeze perioada de timp în care vor trebui să facă față Israelului”, a spus el.
„Nu sunt sigur că va fi un război scurt”, a spus acesta.
Personalități din domeniul securității iraniene au sugerat că cele mai distructive rachete ale Teheranului sunt încă în rezervă — probabil așteptând epuizarea stocului de interceptori al Israelului.
„Informațiile despre reducerea stocurilor de rachete ale Iranului sunt ridicole”, a spus consilierul militar iranian Vahidi.
„Nu am exploatat încă pe deplin capacitatea noastră strategică în materie de rachete. Vom folosi armamentul nostru modern, inclusiv rachetele de nouă generație, atunci când vom considera că este necesar.”
Rezultatul va depinde probabil de „evenimente cu probabilitate redusă, dar cu impact mare”
Nu există informații despre câte dintre aceste rachete avansate au fost construite și câte au fost distruse de Israel.
Acestea includ rachete cu combustibil solid cu focoase manevrabile, precum Fattah-1 și Haji Qassem, și Khorramshahr, o rachetă cu combustibil lichid care poate transporta un focos de 2 tone, a anunțat Iranul la începutul acestui an.
Luni, IDF a afirmat că a distrus o treime din lansatoarele de rachete ale Iranului.
„Dacă IDF poate pătrunde și distruge lansatoarele aflate în adâncul Iranului înainte ca acestea să poată trage și poate face acest lucru în mod constant, va anula în mare parte capacitățile de ripostă ale Iranului”, a declarat Decker Eveleth, de la Centrul pentru Analize Navale din Arlington, într-o postare pe X.
Cu toate acestea, pentru a face acest lucru, a spus el, Israelul ar trebui să mențină în mod continuu dominația aeriană asupra Iranului — o perspectivă dificilă pe termen lung.
Dominația militară în campanie nu va garanta că Israelul își va atinge obiectivele campaniei. „Ei trebuie să distrugă programul nuclear în sine sau să provoace daune inacceptabile Iranului, și nu știu cum ar arăta daune inacceptabile”, a spus Eveleth.
În cele din urmă, rezultatul va depinde probabil de „evenimente cu probabilitate redusă, dar cu impact mare”, a spus pentru Financial Times Jon Alterman de la Centrul pentru Studii Internaționale și Strategice din Washington, cum ar fi un atac cu victime în masă sau un eveniment care provoacă o divizare politică profundă.
„Operațiunile militare au consecințe politice, dar războaiele au obiective și rezultate profund politice”, a spus el.
„Acesta este un război mai politic decât majoritatea, iar indicatorii tradiționali de uzură militară par neobișnuit de nepotriviți”, a adăugat expertul.