Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmează să avem zile mai răcoroase.
„Începem să scăpăm de valul de căldură încă de mâine (luni – n.r.), dar nu în regiunile sudice. În extremitatea de vest și de nord vest începe să se mai răcorească puțin vremea, însă cu adevărat și în aceste zone se va resimți răcorirea vremii în cursul zilei de marți”, a declarat meteorologul Oana Păduraru, într-o intervenție în direct la Digi24.
Ea a precizat că „spre finalul săptămânii, chiar și în sudul țării, temperaturile vor ajunge să fie agreabile pentru această lună”.
Mai precis, după începutul canicular de săptămână, spre finalul săptămânii valul de căldură își va pierde din intensitate.
„Vor fi câteva zile în care temperaturile vor coborî destul de mult față de cele care se vor înregistra astăzi și mâine. Discofortul termin va fi mult diminuat”, a mai declarat meteorologul.
Cod roșu de caniculă în România
Meteorologii au emis, duminică, o nouă avertizare meteo, valabilă pentru 7 iulie, de la ora 10.00, până pe 8 iulie, la aceeași oră. În acest interval, „valul de căldură se va extinde și va continua să se intensifice”.
Altfel spus, codul roșu de caniculă, care duminică vizează doar patru județe, se va extinde în tot sudul țării.
În județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeș, Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Ilfov și în municipiul București se vor înregistra temperaturi maxime de 38-41 de grade.

„Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice vor fi de 21-24 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală”, anunță ANM.