Sari direct la conținut

Candidatul PNL la Primăria Baia Mare cere renumărarea voturilor: La multe secţii de votare s-au petrecut mari nereguli

HotNews.ro
Candidatul PNL la Primăria Baia Mare cere renumărarea voturilor: La multe secţii de votare s-au petrecut mari nereguli

Candidatul PNL la Primăria Baia Mare, Mircea Cirţ a solicitat BEC, BEM şi BEJ renumărarea voturilor, susţinând că există suspiciunea unor mari nereguli în multe secții de votare. El a obţinut la alegerile locale de duminică 28,15% din voturi, iar contracandidatul său Cătălin Cherecheș, reprezentând Coaliţia pentru Maramureş (PSD, PNŢCD, UDMR şi PPU), a fost reales în funcţia de primar cu 41,6%.

„La alegerile din 27 septembrie pentru funcţia de primar al municipiului Baia Mare, la multe secţii de votare s-au petrecut mari nereguli, legate de nerespectarea procedurilor legale privind numărătoarea buletinelor de vot şi consemnarea rezultatului votării (art. 94 din Legea215/2001), respectiv neconcordanţa conţinutului proceselor verbale cu realitatea faptică (art.94 din legea invocată). Pare că sună a generalităţi cârcotaşe, până veţi privi câteva procese verbale anexate (o parte doar din dovezi), care arată mai rău decât tema la aritmetică a unui elev de clasa a patra. Veţi mai vedea că, din pix, numărul alegătorilor creşte cu… 100(!), de la 631 la 731, cu explicaţia eliptică <>; sau cum e posibil ca din 380 de voturi, 25 să fie declarate nule”, susține candidatul PNL într-un comunicat transmis miercuri.

El spune că s-a adresat BEC, BEJ Maramureş şi BEM Baia Mare, solicitând renumărarea voturilor.

Candidatul PNL la Primăria Baia Mare a obţinut la alegerile locale de duminică 28,15% din voturi, iar contracandidatul său Cătălin Cherecheș, reprezentând Coaliţia pentru Maramureş ((PSD, PNŢCD, UDMR şi PPU), a fost reales în funcţia de primar cu 41,6%.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro