Canonul libertatii. Despre totalitarism si religiile politice
A sosit din plin momentul ca discutiile in jurul dictaturilor totalitare ale veacului al XX-lea sa iasa din amatorism, sa intre cu adevarat in zona expertizei. Este nevoie de racordarea faptelor (pe care, fireste, trebuie sa le cunoastem, sa le examinam, sa le explicam, in primul rand prin accesul neingradit la arhive, deci nu pe baza unui impresionism steril) la lumea ideilor din care s-au inspirat militantii noilor credinte. Mai mult, este nevoie de o deconstructie a substratului doctrinar si emotional, a matricii paleo-simbolice (termenul a fost propus de Alvin W. Gouldner) a ideologiilor radicalismului universalist ori particularist. Aceste tiranii ale certitudinii, cum le-a numit sociologul Daniel Chirot, au marcat schimbari esentiale in regimul subiectivitatii, au tradus institutional si in planul actiunii colective tentativa de a substitui sistemele axiologice traditionale prin noi doctrine menite sa inflameze, sa galvanizeze, sa genereze adeziuni fanatice, idolatrii seculare in numele carora milioane de oameni au fost prigoniti, deportati, inchisi, asasinati.
Totalitarismul nu poate fi inteles fara explorarea religiilor politice pe care s-a intemeiat (a se vedea in acest sens excelenta carte despre poezia unei religii politice datorata profesorului Eugen Negrici, un efort de a demonstra natura eclesiologica si soteriologica a ideologiei comuniste in versiunea sa romaneasca). Atunci cand unii il numesc pe Adrian Paunescu un simplu „mascarici de curte”, mi-e teama ca se subestimeaza rolul ritualic al spectacolului totalitar, faptul ca sistemul nu putea functiona in absenta acestor procesiuni cultice care combinau misticismul institutionalizat cu fanatismul si cu partolatria exclusivista.
Colectia „Zeitgeist” pe care o coordonez la Editura Humanitas are tocmai acest scop, de a oferi perspective istorice, analitice si hermeneutice deopotriva asupra conceptelor moderne privind libertatea cat si privitoare la asaltul impotriva spiritului autonom, la variile ipostaze ale anti-liberalismului. Ma bucur sa pot anunta aparitia uneia dintre cartile mari ale secolului trecut. Este, daca nu ma insel, prima lucrare de Eric Voegelin (1901-1985) care apare in traducere romaneasca. Salut aici efortul exceptional al istoricului Bogdan Ivascu, autorul traducerii si al studiului introductiv.
Am inceput sa-l citesc pe Voegelin in anii ’80, la indemnul profesorului Virgil Nemoianu (care il considera drept unul dintre marii ganditori politici ai modernitatii). In 2009 am participat la un seminar pe tema religiilor politice organizat la Atlanta de filosofii politici Aurelian Craiutu si Daniel Mahoney. Cartea lui Voegelin a fost discutata in adancime, alaturi de contributiile unor Raymond Aron si, mai recent, ale lui Emilio Gentile.
Am citit in acesti ani corespondenta dintre Voegelin si Leo Strauss. Sunt convins ca, alaturi de lucrarile unor Raymond Aron, Elie Halevy, Francois Furet, Cornelius Castoriadis, Claude Lefort, Isaiah Berlin, Franz Borkenau, Leszek Kolakowski, Karl Popper, Karl Mannheim, Hannah Arendt, Karl Jaspers, Jacob L. Talmon, Karl Dietrich Bracher, Norman Cohn, Jeanne Hersch, Ernest Gellner, Pierre Manent, Paul Hollander, Jean-Francois Revel, Ghita Ionescu, Luciano Pellicani, Alain Besancon, spre a ma limita doar la aceste nume, contributiile lui Voegelin traseaza liniile de forta ale rezistentei in raport cu profetismul revolutionar comunist si fascist, cu orice forma de colectivism utopic, de inginerie sociala cu pretentii universal-transformatoare.
Reiau aici doua citate de sustinere a cartii aparute pe pagina editurii Humanitas:
„Originala, profunda, menita sa dainuie, opera lui Eric Voegelin sta
marturie pentru efortul de a afla resursele ultime ale diverselor
forme de misticism politic. Alatudemistificat religiile politice moderne, calificandu-le drept incercari de a imanentiza eshatonul, deci de a sterge distinctia dintre ceea ce
tine de regatul imanent si ceea ce defineste imperiul transcendent.
Oricine vrea sa inteleaga gramatica ezoterica a comunismului si pe cea a
fascismului si substratul lor gnostic trebuie sa citeasca lucrarile lui
Voegelin”. (Vladimir TISMANEANU)„Exista epoci care interpeleaza stabilitatea conceptelor filozofice si
filozofi care depasesc perceptia comuna despre istorie si timp. Eric
Voegelin face parte din ultima categorie de ganditori, profund marcati
de hecatombele secolului XX. Cautand sa inteleaga fascinatia populara
pentru extremism, el se indreapta spre radacinile nevazute ale ororilor
naziste si comuniste. Facand pentru prima oara cunostinta cu publicul
roman, Religiile politice de Eric Voegelin arata echilibrele fragile ale
modernitatii europene. Pentru a neutraliza patologiile utopiei
totalitare, e nevoie ca simtul etic al indignarii si precizia analizei
conceptuale sa intalneasca o sensibilitate teologica. Opunand lumina
spirituala oricarei bezne colectiviste, Eric Voegelin ne vorbeste ca
martor curajos, erudit comentator si indrazneata calauza”. (Mihail
NEAMTU)
INTERVIURILE HotNews.ro