Sari direct la conținut

Care este pozitia Romaniei referitor la serviciul diplomatic al UE si la presedintele Consiliului?

HotNews.ro

Presedintele roman participa la Bruxelles la Consiliul European, o reuniune in care nu va fi decis urmatorul „presedinte al UE”, intrucat Tratatul de la Lisabona nu a fost inca ratificat de Cehia, iar liderii europeni vor incerca sa caute o solutie de a raspunde conditiilor pe care le pune Klaus pentru ratificare. Totusi, statele membre au trimis pozitii foarte bine conturate referitor la implementarea tratatului de la Lisabona. HotNews.ro a solicitat Ministerului de Externe pozitia Romaniei, viziunea sa atat asupra rolului presedintelui UE, cat si a corpului diplomatic care ar urma sa fie creat.

  • Un presedinte al UE cu un rol mai mult de coordonator, un post prea mic pentru o puternica personalitate politica.
  • Un serviciu diplomatic echilibrat geografic.

Tratatul de la Lisabona aduce cateva noutati si m-as referi doar la crearea functiilor de presedinte al Consiliului European, de Inalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe si Politica de Securitate si de infiintarea unui Serviciu European de Actiune Externa , adica un serviciu diplomatic pus la dispozitia Inaltului Reprezentant, serviciu diplomatic paralele cu cel a statelor membre.

Presa occidentala a relatat in ultimele saptamani pozitiile statelor membre ale UE si viziunile referitoare la cat de pregnanta sa fie functia de presedinte – Polonia si Benelux aratand ca presedintia prin rotatie, care va fi asigurata in paralel de cate un stat membru, ca si pana acum, cu mandatul presedintelui Consiliului, va trebui sa fie mai puternica -, cat si asupra corpului diplomatic ce urmeaza a fi creat in doi ani si jumatate de la intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona.

HotNews.ro a solicitat Ministerului de Externe pozitia referitoare la cele doua aspecte din Tratatul de la Lisabona.

Presedintele Consiliului – „Avand in vedere ca mandatul sau va fi de doi ani si jumatate (cu posibilitatea reinnoirii o data), apreciem ca presedintele stabil va asigura un plus de continuitate si coerenta atat in ceea ce priveste activitatea Consiliului European, cat si a Uniunii in general. Conform Tratatului de la Lisabona, in cadrul reuniunilor Consiliului European, la care participa sefii de stat/ de guvern, vor fi stabilite impulsurile necesare dezvoltarii Uniunii si vor fi definite orientarile si prioritatile politice generale ale acesteia. (…)

Indeplinirea atributiilor Presedintelui Consiliului European va presupune capacitatea de a lucra pentru atingerea consensului european, de a dialoga si asigura atingerea unei directii comune intr-o Uniune cu 27 sau mai multe state membre. Nu trebuie sa uitam ca acesta va trebui sa relationeze si cu presedintii celorlalte doua principale institutii europene – Comisia si Parlamentul European – ceea ce implica intelegerea pe fond a atributiilor acestora, in paralel cu respectarea metodei comunitare de adoptare a deciziilor”.

Prin urmare, si Romania merge pe ideea unui presedinte coordonator, care sa asigure continuitate, dar si co cooperare cu celelalte doua institutii comunitare, Comisia si Parlamentul. Din aceasta perspectiva, Tony Blair ar parea o personalitate politica mult prea pregnanta ca sa fie redusa doar la un astfel de rol.

Presedintele Consiliului European va trebui, in aceste conditii, sa dovedeasca angajament personal si dedicatie fata de proiectul european si sa contribuie la dezvoltarea acestuia de o maniera care sa integreze viziunile statelor membre si interesele cetatenilor europeni„, mai arata MAE.

Serviciul diplomatic al UERomania s-a implicat activ in dezbaterea conceptuala din cadrul Consiliului privind structura si competentele acestui serviciu. In viziunea noastra, SEAE trebuie sa fie o structura sui generis, echidistanta fata de Comisia Europeana sau Secretariatul General al Consiliului, autonom din punct de vedere al bugetului si personalului.

Pentru Romania este importanta participarea de la inceput la procesul de coagulare a unei culturi politice si diplomatice europene, care va sta la baza Serviciului european extern. Scopul nostru este sa pregatim si sa trimitem inca din primele etape de constituire, la Bruxelles si in delegatiile UE, diplomati cat mai bine pregatiti, care sa contribuie la promovarea intereselor europene in relatia cu statele terte. De asemenea, urmarim si asigurarea unei echilibru geografic in reprezentarea statelor membre in acest Serviciu.

Membrii acestui serviciu diplomatic vor proveni din statele membre, Secretariatul general al Consiliului si Comisia Europeana. Functionarii de la Bruxelles deja isi pun intrebari asupra oportunitatii de a aplica pentru un post in aceasta structura si asupra statutului pe care il vor avea in cadrul ei.

Prin sublinierea unei necesitati a echilibrului geografic in reprezentarea statelor membre, Romania incearca sa optimizeze sansele personalului romanesc.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro