Casa facuta in fabrica la 400 de euro/mpc
Casele construite pe structura metalica usoara incep sa prinda si pe piata romaneasca. Anul trecut, fata de 2005, numarul caselor ridicate in acest mod s-a dublat.
La cresterile pietei constructiilor inregistrate in 2006 au contribuit si casele construite pe structura usoara metalica. „Comparativ cu anul 2005, vinzarile de case pe structura metalica au crescut cu aproximativ 300%“, ne-a spus Marius Rotaru, administratorul firmei SC Unic-Rotarex SRL.
Cresterile acestui segment de constructie exista, intrucit o alta firma care construieste case cu schelet metalic, Metalplast Construct, a inregistrat vinzari duble anul trecut, fata de 2005. Cu toate acestea, dezvoltatorii spera la mai bine.
„Poporul nostru este reticent la tot ce este nou, mai ales ca nu exista informatii suficiente despre aceste case“, a spus Dan Paune, directorul general al Metalplast Construct. Fundatia unei astfel de case nu difera fata de o casa construita prin metoda traditionala, cu caramida si beton, si nici fata de una construita din lemn.
„Dimensiunile fundatiei sint influentate, in primul rind, de natura terenului de fundare si de existenta sau nu a subsolului. Incarcarile nu sint considerabil mai mici la casele pe structura metalica. Adincimea de inghet trebuie respectata la orice tip de constructie, precum si incastrarea in terenul de fundare, de minimum 20 de centimetri“, a mai spus Marius Rotaru.
Fiola chimica asigura casa
Peretii sint constituiti, la casele cu schelet, din rame metalice usoare. Ramele sint confectionate din profile din otel zincat ambutisate la rece. „Ramele confectionate din structura metalica se fixeaza de placa de beton cu ancore mecanice si fiole chimice care asigura o fixare definitiva a casei pe fundatie“, a precizat Marius Rotaru.
Aceasta modalitate de prindere presupune fixarea unor tije filetate in fundatie care se fixeaza cu ajutorul unor componente chimice, ce formeaza un fel de adeziv. Ramele sint prinse de fundatie din 50 in 50 de centimetri. Peretii casei pot fi confectionati la partea exterioara din placi de polistiren tencuite pe plasa din fibra de sticla sau din placi de OSB tencuite pe plasa rabit.
Placa OSB este confectionata din aschii mari de lemn presate, tratate si ignifugate. La partea interioara, peretii vor fi confectionati din placi de gipscarton in doua straturi.
Eficienta termica ridicata
Intre placarea exterioara si cea interioara se monteaza un strat de izolatie din vata sticlata caserata cu folie de aluminiu. „Peretii astfel confectionati asigura un confort termic si fonic ridicat, echivalent cu cel asigurat de un perete din zidarie de caramida plina, de 1,20 metri grosime“, a mai spus Marius Rotaru, amintind astfel un avantaj important al acestui tip de casa.
Planseele se realizeaza cu grinzi metalice dimensionate, in functie de proiect, pe care se fixeaza cu suruburi autoforante placi OSB cu grosimea de 20 de milimetri. Peste aceasta placa se asaza un strat de polistiren extrudat dens si se toarna o sapa de nisip cu ciment.
La interior, locasurile dintre grinzile metalice se umplu cu vata minerala si apoi se suspenda un tavan din placi de gipscarton, tot in doua straturi. Sarpanta poate fi realizata din aceleasi profile ca si ramele peretilor sau poate fi construita din lemn. Sarpanta se prinde de ramele peretilor cu suruburi metrice.
Pretul unei astfel de case, la cheie, variaza intre 350 si 400 de euro metrul patrat de suprafata desfasurata, plus TVA.