Casa Zamfirescu, Racoti, Predoiu i-a oferit consultanta lui Dinu Patriciu. Andrei Calin Zamfirescu este urmarit penal in dosarul BIR
Firma Predoiu, Racoti a oferit consultanta Rompetrol, detinut de Dinu Patriciu. Procurorii DNA au inceput urmarirea penala „in personam” impotriva intregului lot implicat in falimentarea Bancii Internationale a Religiilor (BIR), inclusiv a actualului asociat al lui Predoiu.
Printre persoanele urmarite in dosarul BIR, potrivit cotidianului Gindul, se numara Andrei Calin Zamfirescu, presedintele de onoare al Uniunii Avocatilor si al casei de avocatura Zamfirescu Racoti Predoiu. Catalin Marian Predoiu, propus vineri pentru postul de ministru al Justitiei, este ginerele acestuia.
Casa Predoiu, Racoti
Potrivit unor surse din avocatura, casa Predoiu, Racoti (care-l are ca asociat pe Catalin Marian Predoiu), i-a oferit consultanta lui Dinu Patriciu. Firma Predoiu Racoti, inainte de fuziunea recenta cu Zamfirescu, avea printre clientii sai Marco International si Rompetrol. Aceleasi surse afirma ca aceasta consultanta a continuat si dupa fuziune.
Casa Zamfirescu
Pe de alta parte, procurorii DNA au inceput urmariea penala impotriva intregului lot implicat in falimentarea BIR, conformindu-se deciziei din 2006 a Inaltei Curti de Justitie. Actionarii BIR au avut cistig de cauza in aceast proces, care a ajuns deja la CEDO.
Printre persoanele umarite se numara si Andrei Calin Zamfirescu, avocat si lichidator judiciar, alaturi de Emil Iota Ghizari, fost prim viceguvernator BNR, Mihai Bogza, fost vicepresedinte BNR, Octavian Arin Stanescu, avocat si lichidator judiciar. Ei sint urmariti penal pentru luare de mita si abuz in serviciu.
Casa de avocatura Zamfirescu s-a ocupat de lichidarea BIR, iar in plingerea penala de la DNA se precizeaza ca lichidatorii judiciari nu au preluat pe baza de proces-verbal pietrele pretioase si documentele de acces la caseta de valori, subevaluind aceste pietre pretioase. Este vorba de 2.667 pietre pretioase, evaluate la 15.442 carate.
Actionarii BIR sustin ca valoarea pietrelor se ridica la 1.686.000 dolari, dar o evaluare facuta la Bruxelles de catre lichidatorii judiciari arata o valoare de doar 63.476 dolari.
Surse din avocatura sustin ca Marian Predoiu este ginerele lui Calin Zamfirescu.