Motorină mai ieftină, de azi. Singurul lanț care nu a scăzut prețul după reducerea accizei
Marți, 1 septembrie, a intrat în vigoare măsura luată de Ministerul Finanțelor, potrivit căreia până la jumătatea lunii acciza la motorină va fi redusă în total cu 25%.
Ministerul Finanțelor a decis să majoreze la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard în perioada 1 – 15 septembrie 2026, ca urmare a noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin legea specială adoptată anul acesta privind declararea situației de criză pe piața țițeiului.
Măsura a venit în continuarea intervenției din a doua jumătate a lunii august, când reducerea a fost de 20%, astfel acciza fiind micșorată începând de marți, 1 septembrie, cu încă 5%.
Astfel, prețul la pompă pentru sortimentul standard diesel a scăzut de la miezul nopții cu 17 bani.
Cât costă motorina la 1 septembrie 2026
Chiar și cu reducerea accizei, litrul de motorină standard se vinde marți dimineață în București cu mai puțin de 10 lei doar la stațiile de alimentare Petrom și în două benzinării Socar.
Potrivit datelor din aplicația Monitorul Prețurilor la carburanți, în Capitală, un litru de motorină standard costă marți dimineață între 9 lei și 97 bani și 10 lei și 23 de bani.
Singurul lanț care nu a scăzut prețul până la ora transmiterii acestei știri, așa cum anticipau specialiștii, cu 17 bani, în urma reducerii accizei este Rompetrol. Luni dimineața, un litru de diesel standard era vândut în stațiile Rompetrol tot cu 10 lei și 20 de bani.
Prețurile la motorina standard, 1 septembrie 2026, potrivit datelor din aplicația Monitorul Prețurilor la carburanți, analizate de HotNews:
- Lukoil 10,23 lei
- Mol 10,03 lei
- Petrom 9,97 lei
- OMV 10,03 lei
- Rompetrol 10,20 lei
- Socar 9,97-10,02 lei