Sari direct la conținut

Cat de mare este compromisul cu PSD? Cum a ajuns PNL in opozitie cu presedintele Iohannis

HotNews.ro
Dan Tapalaga, Foto: Hotnews
Dan Tapalaga, Foto: Hotnews

La prima vedere, ceva nu arata deloc in regula. Dacian Ciolos a facut concesii mari si evidente PSD, pe cand liberalii au propus un singur nume, tanarul de la sanatate, si acela total neinspirat, asa ca au ramas pe dinafara. Nu era mai normal sa fie invers? Premierul propus de Iohannis, sustinut de liberali, sa caute intai de toate sprijin la PNL, abia apoi sa se gandeasca in ce fel impaca PSD-ul lui Liviu Drangea. Cum de pesedistii au reusit sa-si pastreze doua portofolii importante: dezvoltarea si administratia, adica banii pentru baroni si garantia stabilitatii pe functie?

Marea concesie se numeste Vasile Dancu in functia de vicepremier, avand pe mana doua ministere care il fac de astazi seful de facto al partidului. Baronii vor merge cu mana intinsa la el, nu la Dragnea. Functionarimea PSD depinde de bunavointa lui, nu de ce zic sefii de la partid.

Chiar daca acum nu si-l asuma in mod oficial si spune ca PSD n-a facut nici o propunere lui Dacian Ciolos, ne amitim totusi ce declara Liviu Dragnea pe 1 octombrie despre omul care il consiliaza de cel putin un an: „Social democratia are nevoie de Vasile Dancu”.

Este suficient ce s-a intamplat pana acum ca sa intelegem ca Vasile Dancu se pregateste, foarte probabil, sa preia sefia PSD, in caz ca Liviu Dragnea primeste o condamnare definitiva in dosarul referendumului. Pozitia, influenta, portanta data sociologului de la Cluj in acest moment indica faptul ca Vasile Dancu se pregateste sa joace un rol politic, oricat de tehnocrat se straduieste sa para azi.

Cine este Vasile Dancu? Hotnews.ro a incercat sa-i faca un mic portret, dar cred ca nici pesedistii n-ar sti sa raspunda foarte exact la aceasta intrebare. Cariera sa penduleaza intre politica si sociologie, viata civila si serviciile de informatii, fiind intre altele profesor la Academia Nationala de Informatii a SRI.

Pe langa prezenta lui Dancu, mai putem identifica cel putin trei ministere unde gasim oameni agreati de PSD. Nu este cam mult, pentru un partid care a pierdut totusi guvernarea si pretinde a fi deja in opozitie? Nu stiu cum a ajuns Dacian Ciolos la aceasta formula de sustinere politica in Parlament si de ce a contat mai mult pe pesedisti decat pe liberali.

Dar aud tot mai insistent ca relatiile dintre liberali si presedintele Klaus Iohannis s-au racit teribil. PNL -istii se simt tot mai izolati de Cotroceni, iar frustrarile lor au rabufnit in Parlament, cand au votat cot la cot cu pesedistii cresterea salariilor in tot sectorul bugetar cu 10%. Potrivit unor surse, votul a starnit nemultumiri majore la Cotroceni. Astfel, motivele de iritare ale presedintelui Iohannis in raport cu fostul sau partid s-au inmultit.

Adaugati la toate acestea relatiile proaste dintre Klaus Iohannis si Catalin Predoiu (eternul premier din umbra). Cel mai bun indiciu al acestor neintelegeri este un interviu publicat luni, chiar in ziua audierilor din Parlament. Fostul ministru al justitiei critica fara retinere echipa Ciolos si o ataca pe Cristina Guseth propusa la justitie. Asa ceva nu se face din partea unui partid care pretinde ca sustine proiectele presedintelui si din partea unui premier care inca asteapta sa fie desemnat intr-o buna zi. A fost inca un atac neprincipial si un semn ca PNL a intrat in opozitie cu presedintele Iohannis.

S-ar putea ca retinerea tandemului Iohannis – Ciolos in a conta pe liberali sa aiba si alte explicatii. Partidul n-a schitat nici cel mai mic gest de reforma interna. Gorghiu, Blaga, Petrache si Atanasiu coduc un partid care trece tot mai des pe la DNA in loc sa se improspateze.

Acestea sunt conditiile in care premierul desemnat Dacian Ciolos a trebuit sa incropeasca o echipa capabila sa impace atat asteptarile uriase ale strazii, exasperata de politruci, cat si conditia minimala de a trece prin Parlament unde il asteapta tocmai politicienii. Fara o majoritate asigurata de partide, guvernul cade in cateva luni – revedeti filmul MRU.

Guvernul Ciolos nu putea evita un compromis politic. L-a facut si vom afla ceva mai incolo cat de mare este. Vom vedea daca baronii PSD se vor indestula din fondurile europene in mod privilegiat, ce reforme va putea face guvernul in administratie si, mai ales, cum se va comporta partidul in parlament. Va relua PSD ofensiva impotriva justitiei? In mare, pare cel mai bun guvern pe care-l putea face in conditiile date, asa cum a explicat pe larg Cristian Pantazi.

Si o intrebare cheie: compromisul de azi a avut in vedere ca se apropie numirile pentru cele trei posturi de judecator de la Curtea Constitutionala ale caror mandate expira in iunie anul viitor? Presedintia, Camera Deputatilor si Senatul vor desemna trei noi judecatori la CC. Procedurile de numire incep undeva in aprilie – mai. Daca PSD va juca un rol tot mai important in sustinerea guvernului Ciolos din pozitii de partid de opozitie si va reusi sa-si impuna doi oameni la Curte, decizia intr-una din institutiile vitale intr-o democratie pica in mana unui singur partid. Acest partid – PSD – a dovedit deja in 2012 cat de toxic se poate manifesta cu institutile care asigura echilibrul puterilor in stat.

Din acest motiv, faptul ca presedintele si premierul au jucat doar pe mana PSD, intorcand complet spatele liberalilor reprezinta o mare eroare. Trebuiau cointeresate in actul guvernarii ambele partide. Asa nereformat cum arata – nu mai rau decat partidul condus in prezent de un lider condamnat in prima instanta pentru furt electoral – PNL nu va putea fi preluat prea usor de „tehnocratii lui Ciolos”, nici actuala garnitura de lideri nu se poate inlocui de azi pe maine.

Iar pana atunci, guvernarea Ciolos va fi sabotata in mod previzibil de toti – partide plus televiziunile arondate – chiar daca PSD si-a impus oameni in guvern in pozitii cheie, spera sa-si pastreze functiile din administratie, dar pretinde a fi in opozitie. Acolo se afla deja PNL si Traian Basescu.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro