Sari direct la conținut

Cătălin Cherecheș, dat în urmărire generală de Poliția Română

HotNews.ro
Cătălin Cherecheș dat în urmărire generală, Foto: Poliția Română
Cătălin Cherecheș dat în urmărire generală, Foto: Poliția Română

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, condamnat vineri definitiv la 5 ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupție, a fost dat în urmărire generală de Poliția Română. Pe numele lui Cherecheș există un mandat de executare a pedepsei, se precizează pe site-ul Poliției Române.

Poliţiștii îl caută pe Cătălin Cherecheș pentru a-l duce în arest, după ce Curtea de Apel Cluj a menținut decizia Tribunalului Cluj din februarie 2022 prin care edilul era trimis după gratii pentru 5 ani.

„Astăzi, 24 noiembrie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș au primit de la instanța competentă un mandat de executare a pedepsei închisorii de 5 ani, emis pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din Baia Mare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată”, a transmis IPJ Maramureș.

Cătălin Cherecheș nu a fost găsit de polițiști nici la primărie, nici la domiciliu, potrivit surselor HotNews.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro