Câteva cuvinte în amintirea lui Nestor Rateș
Nestor Rateș, vreme de zeci de ani corespondent la Washington al Departamentului românesc al Europei libere, a fost unul dintre primele nume de ziariști pe care le-am ținut minte atunci când mi-am început cariera de lung și fidel ascultător al postului ce emitea din Capitala Bavariei.
Poate și pentru faptul că Nestor Rateș avea un fel special de a-și semna cele două intervenții zilnice din structura uneia dintre emisiunile fanion ale postului. E vorba despre Programul politic. Corespondențe cărora li se mai adăuga Comentariul săptămânal pe o temă strict legată de realitatea politică americană, comentariu transmis în premieră sâmbăta seara de la ora 18, 50. Ceva mai încolo în sarcinile ziaristului a căzut și magazinul Univers american. Ocazional, acestor contribuții obișnuite, li se mai adăugau interviuri.
Observasem încă de pe atunci, adică de la finele anilor ’70, încă de pe vremea când Nestor Rateș nu era încă neapărat o vedetă a Europei libere în românește, două mari calități ale jurnalistului. Concizia din comentarii și capacitatea de a-și asculta cu mare atenție interlocutorul. Interlocutor pe care evita să îl întrerupă pentru ca mai apoi să îi pună o întrebare, uneori capcană, derivată din răspunsul ce tocmai se încheiase. Pentru Rateș nu conta neapărat punctajul, ci fluența discuției. Inteligibilitatea ei pentru ascultătorul din România,
Nestor Rates a preluat în două rânduri conducerea Departamentului românesc al Europei libere. Mai întâi cu începere de la 1 ianuarie 1989. Într-un moment de cumpănă din existența postului. Vlad Georgescu murise în urma unui cancer galopant la 13 noiembrie 1988, iar moartea lui intervenea după ce alți doi directori, inegalabilul Noel Bernard și succesorul lui imediat, Mihai Cismărescu, cunoscut ascultătorilor sub numele de Radu Gorun, decedaseră de aceeași boală.
Nu exista, așa cum nu există nici astăzi o dovadă concretă că în respectivele decese ar fi fost mâna Securității, însă nemaiîntâlnita incidență a bolii la vârful Europei libere în românește nu avea cum să nu pună pe gânduri și să provoace teamă. Așa că nu erau prea mulți cei ce își doreau funcția directorială. Unde mai pui că moartea neașteptată a lui Vlad Georgescu care nu avea decât 53 de ani și care era unul dintre cei mai eficienți directori de departamente naționale din complexul Europa liberă- Libertatea luase cam pe nepregătite conducerea americană.
O întâlnire cu Pacepa
Înainte de a-și prelua în primire cu titlu de interimar postul, Nestor Rateș a avut o întrevedere cu fostul general de securitate Ion Mihai Pacepa care l-a sfătuit să nu accepte cu nici un chip oferta americanilor. O acceptase deja.
Odată ajuns la München, Rateș a avut de surmontat o seamă întreagă de dificultăți. Trebuia să se familiarizeze cu arta de a conduce alți 46 de colegi, cu ritmul muncii care presupunea o disciplină a ok- urilor. Și cu problemele românești. În scurt timp această a doua dificultate a fost depășită cu succes. Editorialele sale săptămânale, în marea lor majoritate pe teme românești, deveniseră extrem de interesante și penetrante. În plus, anul 1989 a fost unul plin de provocări. Amintesc celebra Scrisoare a celor 6 sau manifestele semnate Frontul Salvării Naționale difuzate pe post și analizate cu multă acribie.
Un complex de fapte l-a determinat pe Nestor Rates să părăsească directoratul la 1 noiembrie 1989. Nici două luni mai târziu începe Revoluția română. L-am întrebat ani buni mai târziu pe Nestor Rateș dacă a regratat reîntoarcerea la Washington și mi-a răspuns afirmativ. Din toată intima.
Cel de-al doilea directorat al lui Nestor Rateș a început la 1 ianuarie 1995. Soarta Europei libere era deja pecetluită. Mutarea definitivă a postului de la München la Praga era iminentă. Ultimele șase luni petrecute de Europa liberă în Bavaria nu au fost nicidecum simple. Dincolo de toate problemele ce țineau de organizarea mutării, de logistică, s-au adăugat cele ale oamenilor. Puțini dintre vechii angajați optaseră pentru plecarea la Praga, viitorul celor mai multora dintre ei nu era deloc sigur. De aici o omenească agitație, de aici nemulțumiri și chiar reproșuri la adresa directorului.
Din iunie 1995, odată cu mutarea operațiunilor postului la Praga, Nestor Rateș a trebuit să formeze și să coordoneze o echipă redacțională majoritar nouă. Ascultătorii înșiși nu mai erau ca înainte de 1989. Aștepările lor erau deja cu totul altele. Directorul tranziției a trebuit să caute soluții. Nu toate pe placul unora și altora. Între altele, nu se mai auzeau atât de des semnalele cu muzica lui Enescu și asta i s-a imputat lui Nestor Rateș. Decizia avea temeiurile ei tehnice ce țineau de preluarea programelor de RFI, însă când vrei să cauți nod în papură…
INTERVIURILE HotNews.ro