Câți români erau abonați la internet, telefonie și TV la jumătatea acestui an. Cum își împart piața Orange, Digi, Vodafone și Telekom Mobile
Românii aveau 7,8 milioane de abonamente la servicii TV și aproape 6,7 milioane de conexiuni de internet fix în primul semestru din acest an, iar operatorul care avea peste 70% dintre acești abonați este Digi. Pe de altă parte, Orange se menține lider la numărul de abonați de telefonie, internet mobil și la veniturile încasate.
Numărul conexiunilor 5G a ajuns la aproape 2,9 milioane, iar o treime dintre conexiunile de internet fix oferă viteze Gigabit (2,2 milioane de conexiuni de cel puțin 1 Gbps), arată cel mai recent raport cu date statistice publicat de autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM).
Traficul total de internet fix a crescut cu 7%, cel mobil cu 5%, cu un trafic mediu lunar pe locuitor de aproape 100 GB (87 GB internet fix și 12 GB internet mobil), conform raportului de date statistice aferent primului semestru al anului 2024.
6,7 milioane de conexiuni de internet fix
- Numărul total de conexiuni a ajuns la aproape 6,7 milioane (+2%), peste 95% permițând viteze care depășesc 100 Mbps
- 33% dintre conexiuni (2,2 milioane, în creștere cu +7%) permit viteze de cel puțin 1 Gbps
- Traficul mediu lunar pe locuitor a ajuns la 87 GB (+7%), respectiv 2,9 GB/zi
- La nivel național, rata de penetrare la 100 de gospodării a depășit 81% (87% în mediul urban și 74% în mediul rural), păstrându-se ritmul de creștere înregistrat în perioada anterioară: +3% pentru numărul de conexiuni din mediul rural și +1% în mediul urban
- În funcție de numărul de conexiuni, primii 3 furnizori erau: Digi (71%), Orange (17%) și Vodafone (11%)
Internet mobil: 2,9 milioane de conexiuni 5G
- Numărul total de conexiuni active (21,3 milioane) a rămas aproape constant (-1%), dintre care 85% permit tehnologia 4G și/sau 5G (18,1 milioane)
- Numărul conexiunilor 5G a crescut cu 25% în prima jumătate a anului, ajungând la 2,9 milioane (13% din total); astfel, 12% din traficul de internet mobil a fost realizat prin 5G
- Aproximativ 20,5 milioane de conexiuni au fost realizate prin telefonul mobil, restul fiind prin intermediul unui modem/card/USB
- Traficul mediu lunar pe locuitor a fost de 12 GB (+5%), aproximativ 400 MB/zi
- În funcție de numărul de conexiuni active, primii 3 furnizori erau: Orange (36%), Digi (29%) și Vodafone (23%)
Telefonie mobilă: 22,8 milioane de carte SIM active
- 22,8 milioane de cartele SIM active de telefonie mobilă (-3%), dintre care 72% pe bază de abonament și 28% pe bază de cartele preplătite
- Creșterea numărului de cartele SIM pe bază de abonament (+0,5 milioane) a compensat parțial scăderea numărului de utilizatori pe bază de cartele preplătite (-1,3 milioane)
- Traficul total de voce (29,8 miliarde minute) a înregistrat o ușoară creștere (+1%) după 4 ani de scăderi consecutive, în timp ce traficul mediu lunar efectuat de un locuitor a fost de 4 ore și 20 minute
- În funcție de numărul de cartele SIM active la jumătatea anului, Orange avea o cotă de piață de 35%, Digi 27%, iar Vodafone 26%
Televiziune: 7,8 milioane de abonați
- Numărul abonaților la servicii de retransmisie TV se menține la valoarea de 7,8 milioane
- Continuă preferința utilizatorilor de a migra către serviciile de retransmisie prin cablu (+2%, până la 6,9 milioane de abonați) în detrimentul serviciilor prin satelit/DTH (-12%)
- În funcție de numărul total de abonați, Digi avea o cotă de piață de 74%, Orange 14% și Vodafone 10%
Veniturile din sectorul telecom au scăzut la 1,6 miliarde de euro
- Veniturile din sectorul telecom au înregistrat o scădere cu 5% în prima jumătate a anului 2024, atingând o valoare de 8,2 miliarde lei (aproximativ 1,6 miliarde euro), evoluția fiind determinată de scăderea tarifelor reglementate pentru terminarea apelurilor, precum și de o fuziune prin absorbție
- Internetul (fix și mobil) a generat 39% din totalul veniturilor, urmat de telefonia mobilă 30%, retransmisia programelor TV 15% şi telefonia fixă 8%
- În funcție de veniturile obținute din furnizarea de rețele și servicii de comunicații electronice, primii 3 furnizori erau: Orange (37%), Digi (28%) și Vodafone (24%)
Sursa foto: Grigoroiu Eduard | Dreamstime.com