„Caută mereu să cumpere rachete”. Donald Trump, răspuns categoric după ce Zelenski s-a oferit să achiziționeze 10 sisteme Patriot

Președintele american Donald Trump a respins cererea omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, de a cumpăra sisteme de apărare antiaeriană Patriot, acuzându-l pe acesta că „mereu caută să cumpere rachete”, în timp ce a reiterat că Ucraina are o vină pentru declanșarea războiului cu Rusia, scrie marți The Kyiv Independent.
„Nu pornești un război împotriva cuiva de 20 de ori mai mare decât tine și apoi speri că oamenii îți dau niște rachete”, a afirmat Trump luni, în timpul unei întâlniri la Casa Albă cu președintele din El Salvador, Nayib Bukele.
Declarațiile au venit în urma unui interviu acordat de Zelenski postului american CBS News, în care liderul de la Kiev a anunțat că Ucraina este dispusă să cumpere zece sisteme Patriot fabricate în SUA – în valoare de 1,5 miliarde de dolari fiecare -, sisteme de apărare antiaeriană care să protejeze orașele ucrainene în fața atacurilor neîncetate cu rachete și drone rusești.
„Vom găsi banii și vom plăti pentru tot”, a declarat Zelenski în interviu, subliniind că Ucraina este pregătită să cumpere, nu să solicite gratuit, acest pachet de sisteme Patriot în valoare totală de 15 miliarde de dolari.
Kievul i-a îndemnat în mod constant pe aliații occidentali să-și extindă ajutorul constând în apărare antiaeriană, avertizând că sistemele existente sunt insuficiente pe fondul intensificării campaniei Rusiei de atacuri aeriene, cel mai recent dintre acestea soldându-se cu uciderea a cel puțin 35 de civili duminică, în Sumî, și rănirea altor 120, potrivit unui bilanț oferit de autoritățile ucrainene.
Trump nu a alocat niciun nou pachet de sprijin pentru Ucraina și chiar a întrerupt pentru scurt timp, luna trecută, asistența militară aprobată de administrația Biden, pentru a face presiuni asupra Kievului să accepte acordul privind mineralele rare ale Ucrainei.
Președintele american și-a exprimat, de asemenea, îndoiala cu privire la leadership-ul lui Zelenski și a insinuat că războiul a fost cauzat de președintele ucrainean.
„Milioane de oameni au murit din cauza a trei oameni”, a declarat Trump, numindu-i pe președintele rus Vladimir Putin, fostul președinte american Joe Biden și Zelenski.
Anterior, Trump a descris sângerosul atac asupra orașului Sumî – care a lovit o zonă civilă aglomerată cu muniții cu dispersie, ucigând doi copii – ca fiind unul „teribil”, dar a sugerat că a fost efectuat din „greșeală”. Președintele american nu a clarificat pe ce anume își bazează afirmația.
Totuși, Trump, care încearcă să medieze o încetare a focului între Kiev și Moscova, a declarat pe 7 aprilie că este „nemulțumit” de intensificarea bombardamentelor Rusiei în Ucraina.
Urmăriți cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro