Cazanciuc: PSD va vota inițiativa USR "fără penali" în funcții publice
Președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, susține că PSD va vota în plen inițiativa USR „fără penali în funcții publice”. Cazanciuc a mai spus că senatorii vor participa fizic la ședință iar pentru trecerea proiectului USR este nevoie de votul a două treimi, mai exact 90 de voturi. Reamintim că pe ordinea de zi a sedinței senatorilor se află inițiativa USR dar și cererea de reexaminare a președintelului Klaus Iohannis privind legea alegerilor parlamentare.
„După cum știți, pe listele PSD nu se găsește nicio persoană condamnată sau trimisă în judecată. Decizia politică a PSD a fost în spiritul referendumului și am ținut cont de ea când am alcătuit lista. Așa cum am votat și la Camera Deputaților, PSD va vota inițiativa fără penali în funcții publice.(…) Parlamentarii PSD vor veni astăzi la vot, noi avem 59 dar după cum știți pentru adoptarea inițiativei este nevoie de 90 de voturi”, a declarat Robert Cazanciuc la Senat.
Reamintim că pe ordinea de zi a sedinței senatorilor se află inițiativa USR, dar și cererea de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis privind legea alegerilor parlamentare.
Ședința de plen este programată de la ora 14.00, iar iniţiativa cetăţenească „Fără penali în funcţii publice” ar urma să intre la vot sub rezerva primirii raportului pe acest proiect. Comisia de constituţionalitate a Senatului a adoptat marţi un raport favorabil pentru propunerea legislativă. Totuşi, raportul a fost dat fără a fi unul comun cu cei din Comisia juridică.
În 14 iulie, Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de prim for sesizat, iniţiativa cetăţenească „Fără penali în funcţii publice”. Au fost 295 de voturi „pentru” şi o abţinere.
Iniţiativa „Fără penali în funcţii publice” prevede introducerea unui alineat în Constituţie la articolul 37 care spune că: „Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de Preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”.
În cazul în care primeşte votul favorabil a două treimi din numărul senatorilor, Guvernul ar urma să organizeze referendumul de modificare a Constitiţiei în 30 de zile.