Sari direct la conținut

Cazul Caracal bubuie în PSD. De ce a demisionat Moga. Care sunt variantele discutate în PSD pentru Interne

HotNews.ro
Nicolae Moga, Foto: Agerpres
Nicolae Moga, Foto: Agerpres

Social-democrații au fost luați prin surprindere de demisia ministrului de Interne, Nicolae Moga, în contextul în care, cu o zi în urmă, în ședința Comitetului Executiv, nu s-a discutat nimic în aces sens. Surse social-democrate au declarat pentru HotNews.ro că decizia demisiei s-ar fi luat în urma unei discuții cu premierul Viorica Dăncilă la Guvern, iar în calcul pentru preluarea portofoliului este Mihai Fifor. De asemenea, există două variante care circulă în interiorul PSD privind motivația demisiei lui Moga.

Nicolae Moga și-a motivat gestul: „În urma unei discuții pe care am avut-o în acestă dimineață cu premierul Viorica Dăncilă, am decis să mă retrag din funcția de ministru al Afacerilor Interne. Am luată această decizie pentru a salva o parte din prestigiul puternic afectat al acestei institutii, în urma activității deficitare a unor angajați ai săi care au dost destituiți sau urmează să fie sancționați. (…)Retragerea din acestă demnitate trebuie văzută ca un nou început pentru minister”.

Potrivit surselor HotNews.ro, există în acest moment inadvertențe între raportul făcut de Ministerul de Interne și datele și înregistrările puse la dispoziție de către STS, iar Nicolae Moga nu ar fi vrut să-și asume raportul elaborat de ministerul pe care îl conduce.

De asemenea, premierul Viorica Dăncilă a anunțat public, pe pagina sa de socializare, că a trimis Corpul de Control …la MAI.

O discuție despre raportul elaborat de MAI a avut loc și luni, în ședința Comitetului Executiv al PSD. Mai mulți lideri social-democrați i-au cerut premierului Viorica Dăncilă să le prezinte raportul, însă premierul le-a spus că va fi o infomare în acest sens după ședința CSAT. De precizat este că ministrul de Interne, Nicolae Moga, nu a participat la ședința CEX.

O altă variantă discutată în interiorul PSD legată de demisia lui Moga este că premierul i-ar fi cerut acest lucru. Potrivit surselor citate, între premier și ministrul de Interne ar fi existat o discuție aprinsă, iar Dăncilă i-ar fi solicitat acestuia demisia pentru modul în care a gestionat situația de la Caracal.”Pentru a evita canalizarea nemulțumirii populației către Guvern și premier, Dăncilă i-a cerut lui Moga să se sacrifice și să-și depună mandatul” , au explicat sursele HotNews.ro.

Conducerea PSD trebuie să numească rapid un interimar la șefia MAI, iar numele lui Mihai Fifor, vicepremier pe parteneriate strategice este cel mai vehiculat în interiorul partidului. De altfel, Fifor „are o imagine bună și o relație cu partenerii americani și ar putea fi numit ministru plin”, susțin sursele HotNews.ro.

Un alt nume vehiculat pentru portofoliul de la Interne este și cel al președintelui Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, deputatul Dorel Căprar. Acesta este unul dintre apropiați de fostul președinte Liviu Dragnea.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro