Cazul motociclistului ucis de urs pe Transfăgărășan: în zonă sunt 112 urși, față de numărul optim estimat de 25, spune Romsilva. Câte exemplare au fost „extrase”

Romsilva spune că în zona Transfăgărășanului, Direcția Silvică Argeș a montat peste 20 de panouri de avertizare, inclusiv în limba engleză, în punctele de risc identificate.
Un motociclist a fost ucis de un urs joi în județul Argeș, în zona Hotelului Posada, de pe barajul Vidraru.
Romsilva a anunțat că Fondul Cinegetic 5 Arefu, în care s-a petrecut incidentul, este gestionat de Direcția Silvică Argeș și, conform evaluării oficiale din primăvara acestui an, are o populație de 112 exemplare de urs, față de un număr optim estimat de 25.
Potrivit Romsilva, de la începutul anului și până în prezent, au fost extrase legal (împușcate, n.r.) două exemplare, reprezentând cota integrală de prevenție, trei exemplare în baza derogărilor obținute conform legii 242/2024 (intervenții în extravilan și două exemplare în baza prevederilor OUG 81/2021 (intervenție imediată).
În plus, spune Romsilva, a fost relocată o ursoaică cu pui, identificată cu comportament agresiv, din zona cetății Poenari.
Instituția mai spune că în zona Transfăgărășanului, Direcția Silvică Argeș a montat peste 20 de panouri de avertizare, inclusiv în limba engleză, în punctele de risc identificate.
Potrivit Romsilva, la nivelul celor 107 fonduri cinegetice gestionate unde există populații de urs, evaluarea din primăvara acestui an indică 3.186 de exemplare, comparativ cu un număr optim de 948.
Pentru aceste fonduri, în acest an a fost aprobată o cotă de prevenție de 52 de exemplare, din care 26 au fost extrase până în prezent.
Tragedia de joi a avut loc în zona Hotelului Posada, de pe barajul Vidraru, pe DN 7C – Transfăgărășan, potrivit presei locale.
Un grup de motocicliști care s-a oprit pe marginea drumului a fost atacat de un urs. Din primele informații, unul dintre a fost atacat de urs, iar apoi animalul a tras victima spre lacul Vidraru, scrie Ziarul de Muscel.
Trupul neînsufleţi al bărbatului a fost scos din râpă şi urmează să fie transportat la Instituitul de Medicină Legală, potrivit şefului Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu, citat de News.ro.
La sfârșitul lunii mai, doi turiști străini, un bărbat din Polonia și o femeie din Spania, au fost răniți de urs, în două zile consecutive, în zona barajului Vidraru din judeţul Argeş.