Cazul Nepal – Calea ferată himalayană, un vis, și ”dansul” complicat între două puteri care pot strivi o țară extrem de săracă

Statul Nepal are 31 de milioane de locuitori dar este una dintre cele mai sărace țări din Asia și între marile orașe există foarte puține drumuri din cauza reliefului muntos. În țara celor mai înalte vârfuri din lume sunt oameni care spun că un mod de a reduce sărăcia este să fie construite căi ferate care vor ajuta apoi comerțul. Însă aceste căi ferate costă multe miliarde de dolari și Nepalul este prins la propriu și la figurat între doi giganți care se bat pe influență în țara cu capitala la Kathmandu. India a fost mulți ani în frunte și China nu avea șanse, dar lucrurile s-au schimbat fantastic în ultimii ani și jocurile geopolitice sunt tot mai disputate și mai complicate.

Nepalul este celebră pentru vârful Everest și pentru numeroasele circuite turistice montane, dar și pentru capitala Kathmandu. Nepalul este însă și una dintre cele mai sărace țări din Asia, cu un un PIB mediu pe locuitor de sub 1,000 dolari/an, sub India, Banghladesh sau Pakistan.

Steaguri de rugăciune (foto L. Barză)

Mulți nepalezi au plecat la muncă în străinătate, unii au ajuns să lucreze chiar și în România, cei mai mulți sunt în India și un număr mare au ajuns în țările arabe unde condițiile de muncă sunt extreme. Sute de mii de familii din Nepal trăiesc cu ajutorul banilor trimiși de cei plecați la muncă ”în afară”.

Statul Nepal are 31 de milioane de oameni, iar suprafața este cu 30% mai mică decât România.

Nepalul a fost complet închis străinilor până în 1950, iar ultimii ani au fost grei, fiindcă în 2015 un cutremur a făcut 9.000 de morți și a dus la distrugerea totală sau parțială a aproape un milion de locuințe. Sate întregi au fost distruse, iar operațiunile de reconstrucție au fost ample, dar au mers mai încet din cauza corupției endemice. Oamenii au suferit în unele zone și din cauza inundațiilor.

Nepalul are foarte puține drumuri și între multe dintre orașe singurul mijloc de transport este avionul, dar este cunoscut faptul că unele companii interne au avioane vechi și accidentele nu sunt rare. Cel mai recent, în martie 2018 au murit 49 de oameni după ce un avion s-a prăbușit la aterizare, pe aeroportul din capitală.

Peisaj nepalez (foto – L. Barză)

Alte orașe sunt legate prin trasee de autobuz, dar drumurile sunt printre cele mai periculoase din lume, vitezele medii sunt adesea de sub 30 km/h și pe vreme rea, mai ales în perioada musonului, apar numeroase amânări. Accidentele grave de autobuz sunt foarte dese: de exemplu în octombrie au murit 11 oameni într-un accident, iar la final de 2018 au murit 23 când un autobuz a căzut în prăpastie.

Nepalul nu are mai deloc tren. Sunt 30 km la granița cu India și a existat o linie de nici 60 km între 1927 și 1965. De aproape un deceniu se discută de construirea unor căi ferate ce ar schimba fantastic modul de transport prin țară. Însă când este vorba de căi ferate în Nepal vorbim și de proiecte de peste 10 miliarde dolari și de introducerea în scenă a doi actori mari: China și India. Nepalul are nevoie de căi ferate, dar nu are bani să le construiască. Cele două super-puteri au banii, dar vin cu condiții greu de acceptat uneori.

India este principalul partener comercial al Nepalului, cele două țări au multe în comun cultural, iar granița sudică este esențială pentru Nepal, fiindcă mulți nepalezi lucrează în India. Uriașa țară vecină a investit mult în Nepal, dar relațiile s-au răcit în ultimii ani și după ce în 2015 a existat la granița celor două țări o blocadă comercială ce a afectat grav economia nepaleză, blocadă despre care autoritățile de la Kathmandu au susținut că era încurajată activ de India.

Trenul chinez catre Tibet (foto – chinatibettrian.com)

Mai este un aspect important: la granița cu India se găește cea mai populată zonă din Nepal, zonă subtropicală cum nu se poate mai diferită de partea de nord a țării, la granița cu China unde este zonă de munte și unde majoritatea punctelor de graniță au fost închise zeci de ani din cauza Chinei. Nepal are graniță cu provincia chineză Tibet unde străinii pot intra doar cu permise speciale.

Marele vecin de la nord, China, a influențat încă de acum câteva zeci de ani viața politică din Nepal unde rebelii maoiști au purtat război între 1995 și 2006 cu monarhia constituțională și au murit mii de oameni în lupte.

În ultimii ani însă autoritățile nepaleze privesc cu mult mai multă speranță către Beijing decât spre New Delhi, iar China a integrat Nepalul în uriașul program de infrastructură One Belt One Road.

Porteri

China are o strategie clară în zonă, dorind să-și extindă influența în teritorii aflate în sfera Indiei. Chinezii au investit masiv în infrastructura nepaleză și au relații extrem de bune cu cel mai mare dușman al Indiei – Pakistanul, cu care au semnat acorduri comerciale de zeci de miliarde de dolari. Cele mai recente acorduri comerciale sino-nepaleze au fost semnate în octombrie, când președintele chinez Xi Jinping a vizitat Nepalul, fiind primul lider chinez care vizitează Nepalul în ultimii 22 de ani.

Mulți nepalezi văd în apropierea de China o mult-dorită depărtare de India despre care se spune că a influențat foarte mult modul în care s-a dezvoltat Nepalul. Însă, mințile raționale sunt conștiente de faptul că nu se poate realiza o înstrăinare de India, mai ales că India este, de departe, principalul partener comercial al țării.

Pentru Kathmandu lucrurile nu sunt simple, este un fel de ”mers pe sârmă” care trebuie făcut cu grijă, pentru ca niciunul dintre cei doi giganți să nu se supere și să nu ”scuture” sârma cu putere sau să o taie.

În Nepal sunt la putere comuniștii, iar pentru ei inițiativa ”One Belt One Road” a fost o binecuvântare și pentru ei este ocazia ideală ca Nepalul să mai iasă de sub orbita Indiei. Însă, cum s-a întâmplat în Africa, dar și în Sri Lanka sau Maldive, banii chinezilor au venit însoțiți de un pericol deloc de neglijat: imposibilitatea de a plăti apoi datoriile către chinezi. În acel caz, țările care ajung în impas se vor vedea nevoite să cedeze chinezilor o parte din suveranitate.

Tren indian (foto – Indian Railways)

Discuțiile despre proiectele feroviare nepaleze nu sunt deloc noi, ci datează de cel puțin un deceniu, scopul fiind, spun oficialii, ca Nepalul să ajungă la o rețea de 2.800 km, alte ținte indicând chiar și 4.000 km în două decenii. Evident că este imposibil.

Două mari axe sunt luate în calcul: una de la nord la sud și alta de la est la vest. Calea ferată est-vest ar avea, după unele estimări 945 km, iar după altele, 1.300 km, iar costurile estimate ar fi de cel puțin 7 miliarde dolari. Linia nord-sud, mult mai scurtă, ar lega granița sino-nepaleză din Tibet cu capitala Kathmandu, de unde linia ar pleca spre sud către granița indiană. Între Kathmandu și Pokhara, oraș turistic extrem de important, estimările de cost indică 2,8 miliarde dolari.

Tren la granița indo-nepaleză (captură YouTube)

De exemplu, costul estimat pentru 72 km între Rasuwagadhi și Kathmandu este de 2,7 miliarde dolari.

Controversa din Nepal: să alegi India sau să alegi China? S-a văzut și în primăvară când autoritățile au anunțat că majoritatea liniilor de cale ferată vor fi construite pe ecartamentul standard folosit în China și nu pe cel mai mare, folosit în India. Acesta din urmă va fi prezent pe cinci linii scurte de la granița cu India. Victoria chinezilor a fost văzută ca fiind mai mult decât simbolică, ca un semn că Nepalul ar intra în sfera de influență a Chinei.

Mulți așteaptă cu speranță mai ales legătura nordică Tibet – Kathmandu, China urmând să aducă trenul la granița nepaleză, după ce în 2014 l-a adus la Lhasa, capitala Tibetului, după unul dintre cele mai complicate proiecte feroviare realizate vreodată (cu linia construită pe permafrost și la peste 5.000 m altitudine).

În 2006 a fost dată în folosință linia de 1.140 km dintre Golmud și Lhasa, iar trenurile fac 14 ore. Pe acestă linie se găsește și gara situată la cea mai mare altitudine în lume, Tanggula, la 5.068 m. Nu sunt trenuri de mare viteză, dar cele existente prind adesea 100 km/h.

Însă, dacă acum câțiva ani chinezii spuneau că trenurile vor ajunge la granița nepaleză în 2020, termenul a fost recent modificat cu 2025.

Există multe necunoscute. De exemplu, unii oficiali nepalezi ar vrea ca R P Chineză să suporte integral costurile căii ferate de 72 km, dar chinezii ar vrea ca Nepalul să suporte 30% din costuri, ceea ce ar însemna 80 de milioane de dolari/an, timp ce un deceniu, deloc puțin pentru o țară cu resurse mici.

Acum, o călătorie în Nepal durează foarte mult: de exemplu pe șosea, cei 145 km dintre capitală și Rasuwagadhi durează opt ore cu o mașină 4X4 pe vreme rea, dar și mai mult cu un camion.

În august anul trecut India a spus că ar intenționa să construiască 130 km de cale ferată din orașul Raxaul, situat în India, la granița cu Nepal, până la Kathmandu. Propunerea a fost clar o contrapondere la ofertele Chinei. Raxaul se află în cea mai săracă provincie indiană: Bihar. A fost semnat un memorandum de înțelegere pentru această linie care ar trebui să aibă 13 gări, 32 de poduri și 39 de tuneluri.

Fanii apropierii de China spun că deja sunt legături bune de transport cu India și granița este mult mai mult folosită și este ”prietenoasă”. Ei spun că trebuie profitat de dorința Chinei de a investi și de capacitatea ei de a construi rapid infrastructură.

Tren abandonat

La vizita președintelui Xi s-au semnat acorduri preliminare pentru a construi nu doar calea ferată Tibet – Kathmandu, ci și pentru a repara o bună parte din rețeaua rutieră și mai ales drumurile către granița chineză spre care călătoria durează șase ore, deși ar putea dura numai 2-3 ore pe un drum decent.

Și China este atentă în timp ce-și crește infuența în Nepal și nu vrea să supere India, mai ales că este în interesul Chinei să aibă relații comericale mai bune cu India, în special cu două provincii din nordul acesteia unde produsele chineze au mari piețe de desfacere: Uttar Pradesh și Bihar. Nepalezii știu că R P Chineză are bugete mari de investiții și speră să fie ajutați să construiască și șosele (un tunel rutier este în discuții), dar și hidrocentrale.

Președintele chinez Xi, în vizită în Nepal (foto Xinhua/Agerpres)

Presa s-a întrebat dacă președintele Xi nu a discutat cu premierul nepalez Prasad Sharma Oli și despre semnarea unui tratat de extrădare care ar permite Chinei să primească refugiați tibetani din Nepal care, în loc să ajungă în siguranță în India, ar ajunge să fie persecutați de regimul autoritar chinez.

Sunt voci care spun că Nepalul nu are de ce să investească miliarde de dolari în linii de cale ferată, cu riscul de a se îndatora față de China. Alții spun că ar trebui să fie construite șosele noi și să fie reparate cele existente, în timp ce alții spun că relieful este atât de complicat încât costurile vor fi mult peste estimări.

În orice caz, vor mai trece ani până când Nepalul va fi traversat de căi ferate: în 2011 se vorbea că în câțiva ani vor exista noi linii, iar în 2015 se promitea că trenul va ajunge în Kathmandu și că în capitală va fi construit și metrou.

Surse: Financial Times, Bloomberg, Railway Gazette International, Indian Times, Japan Times

Grupul Grampet nu a avut influență asupra conținutului acestui material sau în alegerea subiectului