Sari direct la conținut

Câciu: Pensiile speciale vor fi impozitate. Când va fi gata analiza Ministerului de Finanţe

HotNews.ro
Adrian Caciu, Foto: Captura Guvern
Adrian Caciu, Foto: Captura Guvern

Ministrul Finanţelor Adrian Câciu a declarat joi că pensiile speciale vor fi impozitate, iar după ce va fi finalizată o analiză privind aceste indemnizaţii, aceasta „va fi prezentată coaliţiei cu toată argumentaţia şi juridică, economică şi fiscală”.

  • „Sunt o serie de simulări care au loc, sunt o serie de date care se strâng. Lucrăm împreună cu toate instituţiile implicate pentru că trebuie să ai date. Pe de altă parte, analiza are în vedere şi deciziile Curţii Constituţionale. Sunt două aspecte. Discuţia legată de pensii în general, fie că sunt ele pensii pe contributivitate, pe pilonul 1 – pensii militare de stat sau indemnizaţii de altă natură, care intră oarecum în ceea ce înseamnă jalonul din PNRR cu reforma sistemului de pensii, indiferent de sistemul de cotizare şi a doua sau care vine în conexiune cu acest această reformă, partea de impozitare a acestor venituri.
  • Analiza din cadrul Ministerului de Finanţe este în derulare. Sunt o serie de simulări care au loc, sunt o serie de date care se strâng. Lucrăm împreună cu toate instituţiile implicate pentru că trebuie să ai date. Pe de altă parte, analiza are în vedere şi deciziile Curţii Constituţionale. Ştiţi că acest subiect a făcut obiectul a numeroase contestaţii la Curtea Constituţională”, a afirmat Adrian Câciu, joi la Antena 3, scrie news.ro.

El a mai explicat referitor la analiza privind impozitarea pensii speciale trebuie să fie una foarte bne aşezată şi să aibă în vedere elementele de modelare fiscală şi economică.

  • „Deci abordarea nu poate fi una oarecum simplistă sau etatistă. Trebuie foarte bine aşezată şi argumentaţia, dar şi elementele de modelare fiscală şi economică. Iar din perspectiva aceasta, împreună cu Ministerul Muncii şi cu celelalte instituţii, analiza se conexează la elementele de obiect ale fiecărui sistem de pensii pe care îl analizăm. Pe de altă parte, premierul are foarte mare dreptate. În momentul în care intri într-o zonă de praguri de impozitare diferite ale veniturilor, trebuie să ai şi un sistem. De altfel, a fost făcut obiectul şi discuţii pe ceea ce am făcut ca ajustare fiscală. Trebuie să şi un model şi un mod digital de monitorizare a veniturilor pentru a putea să stabileşti care este cuantumul veniturilor totale, pentru a vedea dacă se depăşeşte un anumit prag, dacă se intervine un prag de venituri şi dacă se intervină cu un alt prag de impozitare. Deci analiza este puţin mai largă decât aparent.
  • În media am observat termene sau se poate face peste noapte, dar atunci când este gata va fi prezentată coaliţiei cu toată argumentaţia şi juridică, economică şi fiscală, iar decizia politică va fi luată în calculul coaliţiei şi va fi anunţată de liderii coaliţiei. Nu este mâine, pentru că eu aş vrea să aş vrea să avem la finalul acestei dezbateri până la urmă, pentru că e şi o dezbatere care se naşte ca subiect, să avem şi o soluţie care să nu se mai blocheze vreodată, sau să fie foarte clar ce anume intră în reforma pensiilor”, a mai precizat ministrul de Finanţei.â

Acesta a adăugat că de-a lungul timpului a fost pusă o sintagmă statului privind pensiile speciale, însă lucrurile trebuie bine cântârite şi să existe o soluţie fezabilă.

  • „Deci trebuie să priveşti statutul, nu să pui o sintagmă, care e o sintagmă pur politică, care a fost pusă de-a lungul timpului – pensii speciale. La fiecare tip de venit de acest gen are o lege la bază şi atunci fiecare trebuie urmărit pe modul în care s-a născut ca tip de venit.
  • Trebuie să cântărim de două ori, pentru că dacă vii cu o soluţie care ulterior, peste o lună sau două se dovedeşte a fi una nefezabilă, devii necredibil în intervenţia pe care tu ai făcut-o ca stat, ca Guvern, ca Parlament asupra unui anumit subiect. Impozitarea va exista”, a conchis Câciu.

Ciucă: Pensiile militare sunt pensii de serviciu, nu sunt pensii speciale

Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi că pensiile militare sunt pensii de serviciu, nu sunt pensii speciale și că la nivelul Coaliției s-a decis ca tot ceea ce înseamnă reglementarea salariilor și a pensiilor să constituie activitatea de analiză în interiorul grupurilor de lucru care vor lua ființă la nivelul Ministerului Muncii.

  • „Pensiile militare indiferent de domeniul unde își desfășoară activitatea sunt pensii militare de stat, sunt pensii de serviciu, nu sunt pensii speciale.
  • La nivelul Coaliției am decis ca tot ceea ce înseamnă reglementarea salariilor și a pensiilor să constituie activitatea de analiză în interiorul grupurilor de lucru care vor lua ființă la nivelul Ministerului Muncii, din care vor face parte atât reprezentantii structurilor guvernamentale cât și reprezentanții patronatelor, sindicatelor, societatea civilă astfel încât să avem până la finalul anului ceea ce va reprezenta îndeplinirea jalonului nostru din PNRR și pentru salarii și penstru pensii.”, a declarat joi premierul Nicolae Ciucă la Râmnicu Vâlcea.

Întrebat de impozitarea pensiilor speciale, acesta a spus:

  • „Impozitarea așa cum arată lucrurile acum este un aspect care trebuie foarte bine corelat cu digitalizarea sistemului din Ministerul de Finanțe astfel incât să putem să avem un sistem care să ne dea cu adevărat imaginea la tot ceea ce înseamnă partea de venituri și în felul acesta să se stabilească nivelul de impozitare. Așa cum arată lucrurile acum nu putem să luăm această decizie.”, a spus Ciucă.

Potrivit unor surse guvernamentale citate de Economedia.ro, Comisia Europeană ar fi cerut oficial României să includă și pensiile militare în reforma sistemului de pensii, care se va baza pe principiul contributivității.

Potrivit celei mai recente declarații de avere, premierul Nicolae Ciucă a avut în anul 2020 o pensie de serviciu de la Armată de 214.990 de lei, sub veniturile din același an care au depășit 166.000 de lei (148.446 lei indemnizație pentru perioada cât a fost ministru al Apărării și încă 17.683 de lei ca prim-ministru).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro