Sari direct la conținut

CCR discută sesizarea AUR referitoare la alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor

HotNews.ro
, Foto:
, Foto:

Curtea Constituţională a României discută, joi, sesizarea Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) asupra Hotărârii Camerei Deputaţilor 71/2020 pentru alegerea preşedintelui acestui for, notează Agerpres.

Copreşedintele AUR George Simion anunţa pe 22 decembrie că va sesiza Curtea Constituţională în privinţa modului în care a fost aleasă conducerea Camerei Deputaţilor. „Protestăm faţă de felul în care a fost numită conducerea Camerei, la 2:00 noaptea, fiind nişte grave abuzuri, uzurpând nişte calităţi oficiale. Noi aveam preşedintele Camerei Deputaţilor, decanul de vârstă care a declarat şedinţa închisă. Conform regulamentului, trebuia convocată o nouă şedinţă. Acest lucru nu s-a întâmplat. Grupul nostru parlamentar nu a mai fost convocat. Vom face o sesizare în acest sens la CCR pentru că avem precedente legale”, preciza, la acel moment, George Simion.

Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a solicitat ca şedinţa de plen să fie prelungită, după depunerea jurământului de către deputaţi, pentru alegerea preşedintelui Camerei. Reprezentanţii AUR s-au opus acestui demers, iar preşedintele de şedinţă, reprezentant al Alianţei pentru Unirea Românilor, a închis lucrările plenului şi a plecat de la tribună. După mai multe discuţii în contradictoriu, reprezentanţii AUR au părăsit sala.

Ulterior, şedinţa plenului Camerei Deputaţilor a fost reluată, în noaptea de 21 spre 22 decembrie, iar preşedinte de şedinţă a fost un alt decan de vârstă – Iusein Ibram de la grupul minorităţilor naţionale – şi au fost aleşi preşedintele Camerei şi ceilalţi membri ai Biroului permanent.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a fost ales Ludovic Orban, liderul liberalilor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro