Ce a decis PSD privind guvernul Luca Niculescu. „Linia roșie” trasată premierului desemnat / Grindeanu: „Toți colegii mei și-au exprimat revolta”
PSD „nu va acorda un vot în alb” guvernului pe care îl va propune premierul desemnat Luca Niculescu, ci va discuta cu el înainte de a lua o decizie, a anunțat Sorin Grindeanu într-o conferință de presă organizată la finalul ședinței de Birou Politic Național al PSD.
„Toți colegii mei și-au exprimat revolta, dezamăgirea că președintele, în loc să ia decizia firească, și anume să încredințeze mandatul de prim-ministru Partidului Social Democrat, a continuat să facă experimente politice”, a declarat Sorin Grindeanu, într-o conferință de presă la finalul ședinței.
Legat de desemnarea lui Luca Niculescu, Sorin Grindeanu a declarat că „e o persoană decentă, profesionistă, echilibrată, care a demonstrat că poate gestiona dosare dificile”. De asemenea, l-a descris drept „total independent politic”.
„Doar că acest lucru din perspectiva noastră nu este suficient pentru românii pe care PSD îi reprezintă. Ne dorim să vedem dacă există o dorință reală din partea premierului desemnat de a decupla România de la politicile falimentare marca Bolojan. Sau marca PNL, USR. În acest sens le-am cerut colegilor mei astăzi un mandat larg pentru a-l asculta”, a afirmat Grindeanu.
Acest mandat larg a fost votat în unanimitate în ședința PSD, astfel că Sorin Grindeanu va începe discuțiile cu premierul desemnat.
Solicitările PSD pentru Luca Niculescu
Întrebat dacă partidul înclină spre un guvern tehnocrat sau unul din care să facă parte PSD, Sorin Grindeanu a replicat: „Cel mai mult s-a discutat astăzi despre schimbarea direcției în care trebuie să meargă România odată cu un nou guvern. De aceea am și solicitat un mandat larg, să nu ne încurcăm în ministere, în chestiuni care țin de numărul de ministere și chestiuni de acest tip, ci principala condiție este aceea pe care am spus-o mai devreme”.
„Principala condiție sau linia roșie a PSD-ului este cea legată de schimbarea direcției de administrare a țării”, a subliniat Grindeanu.
Nemulțumiri la adresa lui Nicușor Dan
Trei parlamentari PSD au semnat pentru suspendarea lui Nicușor Dan din funcția de președinte, demers demarat de AUR. „Tot demersul vine din ce vă spuneam mai devreme, din această nemulțumire care nu e doar la nivel de Parlament, ci și la aleșii locali”, a explicat Grindeanu.
Întrebat dacă îi va exclude pe cei trei, Grindeanu a respins acest scenariu. Cu toate acestea, suspendarea lui Nicușor Dan nu este în prioritățile partidului.
„Nu, am discutat și înăuntru, nu mi se pare o prioritate pe care să o avem noi în acest moment ca partid, dar eu nu mă apuc să fac excluderi cum fac alții”, a declarat Grindeanu.
Mandat larg de negociere
Surse din PSD au declarat pentru HotNews că în ședință au fost întrebări despre cât de compatibil este Luca Niculescu cu electoratul PSD. La capătul ei, social-democrații au decis să-i acorde lui Sorin Grindeanu un mandat larg de negociere.
Acum, social-democrații așteaptă discuția cu Luca Niculescu, și abia apoi vor lua o decizie clară cu privire la susținerea cabinetului propus de el. Ei vor în continuare să vadă ce propune Niculescu, ca să ia o decizie analizând toate scenariile.
În timpul discuțiilor, Grindeanu și-a exprimat din nou dezamăgirea cu privire la faptul că nu a fost desemnat nici de data aceasta de Nicușor Dan.
Au existat și voci care au explicat că nu ar trebui ca PSD să intre în guvern cu orice preț, mai ales după decizia președintelui de a nu-l nominaliza pe Grindeanu, au declarat surse pentru HotNews.
Potrivit unor surse din conducerea partidului, social-democrații nu vor să fie singurul partid care ar face parte din guvernul Niculescu, însă ar putea susține un cabinet format din tehnocrați doar dacă vor fi de acord cu măsurile cuprinse în programul de guvernare.
Cum vede PSD desemnarea lui Niculescu
Înainte de ședință, senatorul Daniel Zamfir afirma că social-democrații nu pot oferi un cec în alb Guvernului Niculescu.
El s-a declarat dezamăgit că președintele a ales să desemneze încă un premier „din zona de dreapta”.
PSD a mers la ultimele consultări de la Cotroceni cu propunerea de a prelua guvernarea cu Sorin Grindeanu drept premier.
Prima reacție a lui Grindeanu
Luni seară, Grindeanu a reacționat imediat după anunțul președintelui Nicușor Dan privind noua sa propunere pentru funcția de premier și l-a acuzat pe președinte că „nu ține cont de partidul care a câștigat alegerile”.
El a mai adăugat că PSD „nu va participa și nu va da voturi în alb pentru o construcție politică care să însemne o nouă aventură politică”.
Ce urmează
Decretul privind desemnarea lui Luca Niculescu a fost publicat marți în Monitorul Oficial. Din acest moment, premierul desemnat are 10 zile la dispoziție pentru a se prezenta în Parlament cu programul de guvernare și cabinetul de miniștri.
El are nevoie să strângă 233 de voturi pentru ca guvernul său să fie învestit.