Sari direct la conținut

Ce am învățat din călătoriile cu un copil mic în mașină, astfel încât vacanța să fie o plăcere, nu o durere

HotNews.ro
Călătorie cu un copil mic, Grecia, 2022, Foto: HotNews.ro/ Gruia Dragomir
Călătorie cu un copil mic, Grecia, 2022, Foto: HotNews.ro/ Gruia Dragomir

​​Pe baza propriilor experiențe, am strâns câteva sfaturi pentru cei care vor să călătorească mult cu mașina, însoțiți de un copil mic.

Am devenit tată în 2021 când încă era pandemie în toată regula. În 2022 încă se mai resimțeau efectele și restricțiile, iar companiile aeriene au avut mari probleme, cu multe zboruri întârziate, amânate și anulate, criza bagajelor, apoi falimentul Blue Air etc.

Din această cauză am ales ca în primul an de viață al fetiței noastre să evităm aventurile cu companiile aeriene. În schimb am optat pentru două road trip-uri: unul în Grecia, cel de-al doilea până în Ungaria. Iată ce am învățat din aceste experiențe, lucruri pe care ar trebui să le știe cei care ar vrea să plece la drum lung cu bebelușul în mașină.

Cum planifici călătoria

Stara Zagora, Bulgaria, 2022. FOTO: HotNews.ro/ Gruia Dragomir

În primul rând cazarea trebuie să fie mai încăpătoare, să aibă spațiu și pentru părinți atunci când bebelușul se culcă. Odată ce devii părinte, o să vrei să cauți apartamente cu sufragerie, dormitor și bucătărie. La camerele de hotel e esențial să aibă și balcon, mai ales dacă este vorba de un concediu pe timp de vară.

De asemenea, dacă te cazezi la hotel e bine să te asiguri că au și o terasă spațioasă sau un hol în care poți să stai pe laptop, să te uiți la un film sau unde pe seară să te bucuri de o bere sau de un pahar de vin.

În acest caz e neapărat să optezi pentru camera cea mai apropiată de terasă sau lobby, dar și să ai un monitor sau o cameră wi-fi conectată la telefon și care să-ți trimită notificări atunci când copilul se agită sau se trezește.

Traseul trebuie planificat în așa fel încât să te poți opri din două în două ore măcar pentru o scurtă pauză – o să fie nevoie pentru mesele dese ale bebelușului, schimbat scutece, dezmorțit picioare.

Mulți prieteni ne-au recomandat să plecăm noaptea, pentru ca bebelușul să doarmă mare parte din drum, însă trebuie luat în considerare și că nu e chiar ok pentru copiii până într-un an să doarmă în poziție de șezut mai mult de două-trei ore.

Noi am optat să plecăm pe timp de zi, pentru a evita condusul pe timp de noapte, fiind conștienți că putem da de zone în care vizibilitatea să nu fie prea bună, dar și pentru că ne-am planificat fiecare road trip cu pauze multe.

Dacă întregul traseu durează mai mult de opt ore, atunci oprește-te într-un oraș și stai peste noapte. E bine să procedezi așa, pentru că astfel toată lumea are ocazia să-și reîncarce bateriile.

Altfel, vei trage tare și oricum va ajunge toată lumea epuizată la destinația finală, ceea ce va necesita o perioadă mai lungă de recuperare. De exemplu, în road trip-ul până în Thassos, am făcut o pauză mai lungă în Veliko Tărnovo, unde am mâncat, am băut cafea și ne-am plimbat un pic.

Și am rămas peste noapte în Stara Zagora, oraș din care mai faci încă vreo cinci ore până în Thassos. În road trip-ul spre Budapesta am oprit peste noapte în Sibiu și Timișoara, iar la întors în Oradea, Cluj și Brașov. Opririle dese au făcut și ca fetița noastră să nu se revolte prea mult, așa că toată lumea a fost fericită.

De asemenea, este recomandat să duci bagajele în mașină (cel puțin pe cele voluminoase) din timp – dacă pleci dimineața, atunci e bine, împachetezi totul în mașină cu o seară înainte. Astfel vei economisi mult timp și vei evita agitația de dinainte de plecare.

De asemenea, e bine să planifici din timp astfel încât jocurile / jucăriile, gustările, apa să fie la îndemână în mașină fără să fie nevoie să oprești pentru a cotrobăi în portbagaj. În mod evident, la toate astea se adaugă și o scurtă revizie a autovehiculului cu câteva zile înainte de plecare și plinul făcut.

Lucruri care nu trebuie să lipsească

Thassos, 2022. FOTO: HotNews.ro/ Gruia Dragomir

Atunci când o să începi să călătorești cu bebelușul o să devii fan al lucrurilor care se pliază, la fel cum o să descoperi că niciodată mașina nu este îndeajuns de încăpătoare. Așadar, i-aș sfătui pe cei care vor să călătorească cu mașina în primii ani de viața ai copilului să-și cumpere un cărucior pliabil, care ocupă cât mai puțin loc – sunt deja multe astfel de modele pe piață.

Căruciorul pliat l-am pus pe scaunul de față, mai ales că astfel mai rămânea loc de două bagaje de mărime medie de depozitat acolo. Trebuie să recunosc că nu știam că există pătuțuri pliabile pentru copii până să fi fost pus în situația de a găsi o soluție la faptul că la cazarea din Grecia (primul nostru road trip) nu aveau cum să ne asigure pat pentru copil.

Când le-am descoperit și am văzut cât de puțin spațiu ocupă atunci când sunt pliate, a fost un game changer. Bineînțeles, există modele extrem de scumpe și modele foarte ieftine.

Noi am dat 200 de lei pe unul de care suntem mulțumiți și pe care l-am folosit foarte des, chiar și în escapade mai scurte. Așadar, nu cred că e nevoie să investești exagerat de mult într-un pătuț pliabil. Orientativ, pentru a vedea cât ocupă în portbagaj, dar și în cameră, dimensiunile sunt acestea: asamblat – 77 x 65 x 125 cm, împachetat – 23 x 23 x 78 cm.

De asemenea, atunci când călătorești cu bebelușul e foarte util să ai la tine și un scaun de masă pliabil, care se atașează de scaunele pentru adulți – ele se mai numesc și înălțătoare pentru scaunele de masă, le poți căuta sub această denumire pe net pentru rezultate mai concludente.

La fel, există multe modele cu prețuri care pot ajunge și la 400 de lei, dar sunt multe modele și în jur de 100 de lei care sunt foarte ok. E util nu doar pentru masa de la cazare, dar și să-l ai la tine atunci când mergi la restaurant, având în vedere că nu toate localurile dispun de scaun pentru copil.

Dacă ai început diversificarea cu bebelușul, atunci un aparat de gătit cu abur și mixer o să-ți facă diminețile din concediu (și nu numai) mult mai ușoare, pentru că poți prepara rapid un terci sau un piure de legume sau fructe. Nu ocupă mult loc și este o investiție pe care nu o vei regreta, mai ales că o să ajungi să-ți prepari mese și pentru tine. Prețurile încep de la 400 – 500 de lei.

Geanta frigorifică pentru mâncare este, din nou, o idee foarte bună pentru atunci când pleci la drum cu bebelușul, pentru că e bine să ai la tine alimente esențiale, cu care poți pregăti rapid o masă cu care bebelușul e obișnuit și știi că o va accepta repede.

Nu te baza că ai magazine în zona cazării, pentru că nu știi ce poate interveni, poate sunt închise din diverse motive sau poate nu sunt aprovizionate bine. Ideea e că atunci când ajungi la destinație e ideal să ai cu tine câteva alimente pe care te poți baza.

Grecia, 2022. FOTO: HotNews.ro/ Gruia Dragomir

Oglinda posterioară de mașină pentru bebeluși – sub denumirea asta trebuie să cauți oglinzi retrovizoare care se atașează de tetiera banchetei din spate pentru ca șoferul să poată vedea și comunica cu bebelușul.

E ideală pentru drumurile lungi în care și părintele care stă pe bancheta din spate să mai poată să tragă un power nap, fără ca bebelușul să rămână nesupravegheat. Prețurile încep de la 40-60 de lei.

Un marsupiu e întotdeauna o idee bună într-un road trip, mai ales că nu ocupă mult loc și îți permite să transporți bebelușul și altfel decât în cărucior, iar în unele situații te va ajuta chiar să-l adormi. Bebelușul se va plictisi la un moment dat de cărucior și va dori să vadă plimbările și din altă perspectivă, așa că va cere să-l iei în brațe. Un marsupiu te va scuti de multe dureri de spate.

Indiferent că e vară sau iarnă, întotdeauna înainte de plecarea la drum lung e obligatoriu să ai la tine o trusă medicală pentru bebeluși care să conțină cel puțin următoarele: antihistaminice pentru tratarea alergiilor ce pot să apară, medicamente pentru scăderea temperaturii bebelușilor, termometru, pansamente, ser fiziologic, comprese sterile, rivanol, probiotice – pentru diaree, repelent pentru insecte (dacă călătorești vara).

Păstrează la îndemână un ghiozdan sau o sacoșă dedicată doar jucăriilor și cărților pentru copii. La drum lung o să ai nevoie de ele și de diversitate, pentru că bebelușii se plictisesc destul de repede.

Sunt foarte utile cărțile cu butoane și sunete, cele care sunt interactive, jucăriile care sunt interactive și care sunt senzoriale și stârnesc curiozitatea.

De asemenea, o șosetă pe care să ți-o pui pe mână și să te prostești cu bebelușul s-a dovedit în cazul nostru mai mult decât utilă. De asemenea, o păturică e bună să fie la îndemână, nu doar pentru a acoperi bebelușul în timp ce doarme, dar și pentru a o folosi ca paravan atunci când lumina de afară bate fix pe el.

În plus, e bună și atunci când vrei să improvizezi jocuri. Nu uita că, cel puțin în primul an, scutecele nu sunt niciodată suficiente și e bine să te aprovizionezi bine, mai ales dacă există un brand anume despre care ai observat că nu provoacă iritații și disconfort bebelușului tău.

În destinațiile finale e posibil să ai probleme în a găsi exact același brand. Nouă ne-ar fi fost de folos și niște căști de noise reduction pentru bebeluș, pentru a i le pune atunci când dormea, uneori chiar mai mult de două ore, pentru a putea da drumul la muzică, măcar în surdină, sau pentru a putea vorbi între noi fără a ne fi frică că o să o trezim.

O altă investiție pe care o s-o facem în viitorul apropiat pentru a ne face road trip-urile mai comode este un roof rack care să ne mai ofere un plus de 400-500 de litri ca spațiu de depozitare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro