Sari direct la conținut

Ce au găsit procurorii DIICOT la perchezițiile din localitatea unde a fost ucis Mario. Doi tineri au fost reținuți

HotNews.ro
Ce au găsit procurorii DIICOT la perchezițiile din localitatea unde a fost ucis Mario. Doi tineri au fost reținuți
DIICOT. Foto: Inquam Photos / George Călin

Doi tineri în vârstă de 17 şi 24 de ani au fost reţinuţi în urma percheziţiilor făcute de poliţişti şi procurorii DIICOT în localitatea Cenei, judeţul Timiş.

Cei doi tineri vor fi cercetați pentru trafic de droguri de risc, în formă continuată, au anunţat, duminică, Poliţia Română şi DIICOT.

„Din probatoriul administrat a reieşit faptul că, începând cu vara anului 2025, tânărul de 24 de ani, în mod repetat, ar fi pus la dispoziţia celeilalte persoane cercetate de 17 ani, diferite cantităţi de canabis, pe care acesta fie le-ar fi pus la dispoziţia altor trei minori (cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani), ori le-ar fi consumat împreună cu ei”, conform surselor citate, scrie News.ro.

În urma celor trei percheziţii făcute în localitatea Cenei, în locuinţa tânărului de 24 de ani au fost descoperite şi ridicate aproximativ 110 grame de canabis, un grinder, un cântar electronic, precum şi alte mijloace de probă.

Duminică, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus reţinerea celor două persoane, de 17 şi 24 de ani.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara.

Percheziții în Cenei

Procurorii DIICOT din Timişoara şi poliţiştii antidrog au făcut, sâmbătă, percheziţii la trei adrese din localitatea Cenei, judeţul Timiş, la locuinţele celor doi băieţi de 15 ani implicaţi în uciderea prietenului lor de aceeaşi vârstă, Mario Berinde. Percheziţiile vin după ce cei doi băieţi au declarat că ar fi consumat droguri, după crimă.

În cadrul percheziţiilor de sâmbătă au fost verificate trei adrese din Cenei care aparţin familiilor adolescenţilor de 15 ani care şi-au ucis prietenul cu lovituri de topor şi cuţit.

Cei doi au declarat, la audieri, că au consumat droguri de risc, respectiv marijuana, după ce l-au ucis pe Mario Berinde.

Anchetatorii încearcau să afle de unde au procurat adolescenţii stupefiantele.

Băiatul de 13 ani, pozitiv la droguri

Şi băiatul de 13 ani care a participat la crimă ar fi consumat droguri, analizele indicând posibila prezență a marijuanei. Procurorii DIICOT au anunţat după aceea că au deschis un dosar penal.

Luni seara, băieţii l-ar fi chemat pe Alin Mario Berinde acasă la copilul de 13 ani, spunându-i că vor să-i arate un ATV nou. În jurul orei 21.30, acesta şi-a luat trotineta şi a mers la întâlnire.

Ajuns acolo, unul dintre adolescenţii de 15 ani l-a lovit cu toporul, iar cel de 13 ani cu cuţitul. Apoi l-au chemat pe cel de-al treilea copil să-i ajute să scape de cadavru.

Au încercat iniţial să îl incendieze, apoi i-au aşezat cadavrul, dezbrăcat, cu capul înfăşurat într-o geacă, într-o groapă făcută dinainte în grădina casei băiatului de 13 ani. Crima ar fi fost plănuită cu o lună înainte.

Mario a fost înmormântat sâmbătă în localitatea natală.

INTERVIURILE HotNews.ro