Ce câștigă copiii când se uită la Frozen, Peppa Pig sau SpongeBob. Iar tu credeai că-s doar desene!

Când îl vezi cum se lipește de ecran pentru „încă un episod, te rooog!” sau când auzi pentru a mia oară soundtrack-ul de la Frozen, în timp ce fetița ta „îngheață” toate obiectele de prin casă, primul impuls e să strigi: „Gata! M-am săturat de desene, copilul ăsta trăiește numai în lumea lor!”. Ce nu știi, însă, e că Elsa, Peppa ori SpongeBob, deși nu au diplomă de psiholog, pot face minuni în sufletul unui copil.

Desenele animate sunt mai mult decât un divertisment colorat – sunt „mini-terapii” emoționale, cu lecții de viață ambalate în glume, cântece și superputeri. Copiii învață empatie de la Olaf, curaj de la Simba și acceptare de la Dumbo, fără să-și dea seama că se află, de fapt, într-un proces de autocunoaștere. În fața ecranului nu se râde doar – se crește, se simte, se învață.

Copiii se regăsesc în personajele de pe ecran, recunosc emoțiile și stările prin care aceștia trec. Ei învață de la eroii preferați cum să gestioneze anumite situații, cum e de dorit să se comporte în societate, își oglindesc propria personalitate în comportamentul eroului preferat. În plus, descoperă că există soluții. Sigur că personajele din desene nu rezolvă temele la mate în locul lor, însă îi ajută să-și înțeleagă lumea interioară.

Desenele, o versiune a realității. La ce trebuie să fim atenți

Desenele animate au rămas, decenii la rând, spațiul magic în care orice reguli se pot reinventa: prietenii devin eroi, fricile capătă nume, iar greșelile pot avea final reconfortant. Pentru copii, acest spațiu e un laborator sigur: pot testa reacții, pot repeta scene, pot exersa curajul, află ce e rușinea sau teama și cum se repară o relație după o ceartă. Pe scurt: poveștile animate sunt o versiune scurtă și intensă a experienței sociale reale — iar această intensitate poate fi benefică dezvoltării copiilor.

Citește continuarea articolului AICI.