Sari direct la conținut

Ce conțin planurile clasificate ale NATO care pregătesc Europa pentru un potențial război cu Rusia

HotNews.ro
Ce conțin planurile clasificate ale NATO care pregătesc Europa pentru un potențial război cu Rusia
Manevre militare NATO. FOTO: Imago / Alamy / Alamy / Profimedia

Strategii NATO au identificat mai multe domenii în care alianța trebuie să își rezolve rapid carențele, printre acestea aflându-se apărarea antiaeriană, rachetele cu rază lungă, numărul de trupe, muniția și problemele logistice, arată o analiză Reuters. Rezolvarea problemelor se poate face însă numai prin creșterea cheltuielilor militare, un lucru încă dificil de realizat.

Războiul din Ucraina și alegerile prezidențiale din SUA au dominat discuțiile din jurul summitului NATO de la Washington din această lună, însă, departe de scena publică, strategii militari ai alianței s-au concentrat pe chestiuni foarte concrete: cum să reconstruiască apărarea europeană defectuoasă și cât va costa asta.

Liderii NATO au convenit anul trecut asupra unor planuri de revizuire a capacităților sale de apărare, pe fondul temerilor tot mai mari legate de agresiunea rusă.

În culise, oficialii au analizat de atunci cerințele minime pentru realizarea acestor planuri, care au fost trimise guvernelor naționale în ultimele săptămâni, potrivit unui oficial militar, care a vorbit cu Reuters sub rezerva anonimatului.

Cerințele minime detaliază deficiențele armatelor NATO în domenii-cheie, oferind o estimare a costurilor pentru remedierea acestora, a declarat oficialul militar. NATO își propune să transforme aceste cerințe în obiective obligatorii pentru guverne, pentru a asigura apărarea Europei până în toamna anului 2025.

Reuters a discutat cu 12 oficiali militari și civili din Europa despre planurile clasificate, iar aceștia au subliniat șase domenii pe care alianța le-a identificat ca fiind urgente.

Printre acestea se numără deficitul de apărare antiaeriană și de rachete cu rază lungă de acțiune, numărul de trupe, muniția, problemele logistice și lipsa de comunicații digitale sigure pe câmpul de luptă.

Statele europene trebuie să preia responsabilitatea apărării

Concluziile arată că NATO se confruntă cu dificultăți în atingerea obiectivelor, într-un moment în care unitatea sa ar putea fi pusă la încercare de constrângerile bugetare și de divergențele privind duritatea poziției față de Rusia.

În mod crucial, alegerile prezidențiale americane din acest an ar putea aduce la președinția celei mai mari puteri a NATO un om care s-a exprimat în mod repetat critic la adresa alianței și care i-a acuzat pe partenerii europeni că profită de sprijinul militar al SUA.

La summitul de la Washington din 9-11 iulie, unii responsabili politici europeni au recunoscut public că, indiferent de cine va câștiga alegerile din noiembrie, Europa va trebui oricum să își majoreze cheltuielile militare.

„Trebuie să recunoaștem că pentru America, indiferent de rezultatul alegerilor prezidențiale, prioritatea se va îndrepta din ce în ce mai mult către Indo-Pacific, astfel încât statele europene din NATO trebuie să preia din responsabilitate”, a declarat ministrul britanic al apărării, John Healey, în marja summitului.

Ca răspuns la întrebările Reuters, un oficial NATO a declarat că liderii alianței au convenit la Washington că, în multe cazuri, vor fi necesare cheltuieli de peste 2% din PIB pentru a remedia deficitele. Acesta a precizat că 23 de membri îndeplinesc în prezent cerința de mininum 2% sau o depășesc.

„Indiferent de rezultatul alegerilor din SUA, aliații europeni vor trebui să continue să își crească capacitățile de apărare, gradul de pregătire al forțelor și stocurile de muniție”, a declarat oficialul NATO.

Creșterea cheltuielilor militare, un obiectiv complicat

NATO se află în prezent în cel mai înalt stadiu de alertă de după Războiul Rece, oficialii săi cei mai pesimiști, inclusiv ministrul german al apărării, Boris Pistorius, avertizând că un atac al Rusiei asupra unui stat membru al alianței ar putea avea loc în termen de cinci ani.

În timp ce economia rusă se află deja pe picior de război, guvernele europene s-ar putea confrunta cu rezistență dacă vor solicita mai mulți bani pentru cheltuielile de apărare de la contribuabilii care se resimt oricum din cauza inflației. Asta în condițiile în care cetățenii consideră că un război pare o perspectivă îndepărtată, spun analiștii.

„Ne putem aștepta să vedem o reacție politică, în special dacă politicienii încearcă să explice reducerile din alte domenii prin creșterea bugetelor pentru apărare”, a avertizat Eurointelligence, un serviciu de știri și analiză axat pe UE, într-o notă din 12 iulie.

Mulți responsabili politici europeni – inclusiv britanicul Healey – au spus deja că cheltuielile pentru apărare vor trebui să depășească obiectivul actual al alianței de 2% din PIB.

Tuuli Duneton, subsecretar de stat pentru politica de apărare în Estonia, a sugerat într-un briefing online din 2 iulie, înaintea reuniunii de la Washington, că summitul NATO de anul viitor ar trebui să discute despre creșterea obiectivului de cheltuieli la 2,5% sau 3%.

Statele Unite sunt de departe cel mai mare contributor la operațiunile NATO.

Potrivit estimărilor NATO publicate în luna iunie, Statele Unite vor cheltui 967,7 miliarde de dolari pentru apărare în 2024, de aproximativ 10 ori mai mult decât Germania, a doua țară cu cele mai mari cheltuieli, care alocă 97,7 miliarde de dolari.

Cheltuielile militare totale ale NATO pentru 2024 sunt estimate la 1.474,4 miliarde de dolari.

Mai mulți militari

Prima reformă serioasă a NATO de la sfârșitul Războiului Rece și până în prezent va reorienta alianța spre apărarea Europei împotriva unui eventual atac rusesc, după ani de misiuni mai îndepărtate în țări precum Afganistan.

Reuters a relatat anterior că planificatorii NATO consideră că alianța va avea nevoie de 35-50 de brigăzi suplimentare pentru a rezista unui atac rusesc.

O brigadă este formată din 3.000 până la 7.000 de soldați, ceea ce ar însemna între 105.000 și 350.000 de soldați suplimentari.

Aceasta înseamnă, de exemplu, că Germania ar avea nevoie de 3-5 brigăzi suplimentare sau de 20.000 până la 30.000 de soldați de luptă suplimentari, a declarat sursa, efectiv o divizie în plus față de cele trei divizii pe care Berlinul lucrează să le echipeze în prezent.

Mărirea capacităților de apărare antiaeriană

Conform noilor planuri de apărare, Germania va trebui să își mărească apărarea antiaeriană de patru ori – nu doar numărul de baterii Patriot, ci și sistemele cu rază mai scurtă de acțiune – pentru a proteja bazele, porturile și peste 100.000 de soldați care se așteaptă să traverseze țara în drumul lor spre flancul estic, în cazul unor tensiuni serioase sau al unui război, a declarat pentru Reuters o sursă din domeniul securității.

Germania a avut la un moment dat 36 de unități de apărare antiaeriană Patriot și chiar și atunci s-a bazat pe sprijinul aliaților NATO. În prezent, forțele germane au mai rămas cu 9 unități Patriot, după ce au donat trei Ucrainei de la invazia rusă din 2022, și trebuie să crească drastic la acest capitol.

Costurile vor fi considerabile. Berlinul tocmai a comandat patru unități Patriot la un preț de 1,35 miliarde de euro.

Într-un semn al provocărilor bugetare care apasă deja asupra celei mai mari economii europene, Germania intenționează să reducă la jumătate ajutorul militar acordat Ucrainei în 2025.

În schimb, Berlinul speră că Ucraina va fi capabilă să își acopere cea mai mare parte a nevoilor militare cu împrumuturile de 50 de miliarde de dolari provenite din activele rusești înghețate, aprobate de Grupul celor Șapte, potrivit Reuters.

Protejarea punctelor logistice importante

Planificatorii logistici au identificat și chestiuni detaliate, analizând spre exemplu cum vor fi transportate alimentele, combustibilul și apa pentru aprovizionarea trupelor, a declarat un înalt oficial NATO, un al doilea oficial subliniind că va trebui organizat și un flux invers al trupelor rănite și al prizonierilor de război.

„Se elaborează hărți în detaliu cu aliații”, a spus oficialul, asigurându-se, de exemplu, că podurile sunt suficient de rezistente pentru a suporta sarcini militare grele.

O altă sursă de planificare militară a schițat un scenariu în care forțele inamice ar putea viza baza aeriană americană din Ramstein, în sud-vestul Germaniei, sau porturile din Marea Nordului, cum ar fi Bremerhaven, prin care forțele NATO ar călători în drum spre Polonia.

„Cum protejez aceste mase astfel încât să nu se transforme în ținte valoroase?”, a spus sursa. „În caz contrar, ei vor fi primii și ultimii americani desfășurați aici”, a avertizat acest interlocutor.

Europa trebuie „să își arate dinții”

În timp ce zeci de mii de militari NATO și sovietici s-au aflat față în față de-a lungul frontierei interne a Germaniei în timpul Războiului Rece, desfășurarea trupelor va dura mai mult acum, în condițiile în care linia de front a oricărui conflict se va afla probabil mai la est – până la 60 de zile, inclusiv timpul necesar pentru a obține o decizie politică, potrivit primului oficial militar.

Mai sunt și alte probleme.

Europa nu are o capacitate feroviară suficientă pentru a deplasa tancuri, iar ecartamentele feroviare variază între Germania și fostele state baltice sovietice, ceea ce înseamnă că armele și echipamentele ar trebui încărcate în trenuri diferite.

Primul oficial NATO însărcinat cu planificarea a declarat pentru Reuters că apărarea cibernetică trebuie de asemenea consolidată pentru a proteja împotriva unui atac informatic, care ar putea afecta posibilele desfășurări.

Planificatorii NATO au alcătuit de asemenea o listă de indicatori care ar putea anunța o posibilă invazie rusească.

În acest caz, Europa ar trebui să fie pregătită să „își arate dinții” și să deplaseze trupe pregătite de luptă până la linia frontului potențial, ca răspuns la mișcările militare rusești, dacă este necesar, ca măsură de descurajare, dar și pentru a prelua lupta instantaneu în cazul în care tensiunile se transformă într-un război, a declarat oficialul militar pentru Reuters.

INTERVIURILE HotNews.ro