O investigație de patru ani în lumea ascunsă a fraților Tate dezvăluie și alte personaje. Unul pretinde că face „reprogramare mentală”: „Să nu ne facem iluzii. Asta e o sectă”
În noiembrie 2019, doi jurnaliști britanici au pătruns sub acoperire într-o lume ascunsă, condusă de frații Andrew și Tristan Tate. Ceea ce părea o comunitate exclusivistă de dezvoltare masculină s-a dovedit, în realitate, o rețea de control, violență și exploatare. Investigația lor, desfășurată pe parcursul a patru ani, este documentată în volumul „Clown World: Four Years Inside Andrew Tate’s Manosphere”, publicată în Regatul Unit în septembrie 2024. Versiunea în limba română, „Lumea fraților Tate. Patru ani de investigație în manosferă”, va fi disponibilă în librăriile din România începând cu 11 aprilie 2025.
Investigația jurnalistică a britanicilor Jamie Tahsin și Matt Shea, publicată în limba română sub titlul „Lumea fraților Tate. Patru ani de investigație în manosferă”, la editura ZYX Books (care face parte din același grup media ca și Hotnews) și disponibilă pentru precomandă, își are începutul în noiembrie 2019, când cei doi au descoperit o rețea secretă și exclusivistă, Camera de Război, condusă de frații Andrew și Tristan Tate. Acolo, bărbații erau instruiți nu doar să devină „puternici”, ci și să facă bani prin metode controversate, inclusiv prin videochat.
Matt și Jamie au obținut acces în Camera de Război sub pretextul realizării unui documentar pentru VICE. Invitați de Andrew Tate în România, cei doi au filmat un „antrenament” care s-a transformat rapid într-o testare brutală a filozofiei lui Tate.
Într-o sală de lupte din București, Matt a fost provocat să boxeze cu mai mulți membri ai Camerei, fiind lovit puternic de „Tig” și pierzându-și cunoștința pentru o clipă. Această experiență nu era doar un antrenament, ci un ritual de inițiere, simbolizând ideologia de competiție, dominare și durere. În timpul săptămânii petrecute cu membrii, jurnaliștii au descoperit că ideologia Camerei exploata nesiguranțele masculine și promitea un control total. Deși umilitoare, experiența lui Matt a fost văzută de fanii lui Tate ca un vis: „Mulți ne-au spus mai târziu că milioane de bărbați ar fi dat orice să fie în locul tău”.
În perioada în care jurnaliștii britanici Jamie Tahsin și Matt Shea au început să filmeze documentarul „The Dangerous Rise of Andrew Tate”, Andrew și Tristan Tate nu atinseseră încă nivelul de notorietate pe care îl au astăzi. Investigația lor a fost una dintre primele care a adus în atenția publicului activitățile și ideologia fraților Tate.
Documentarul a fost lansat în ianuarie 2023 și a contribuit semnificativ la creșterea vizibilității și controverselor legate de Andrew Tate.
Ce este Camera de Război
Promovată drept o rețea internațională pentru „dezvoltarea masculină” – fizică, emoțională și financiară -, Camera de Război fondată de Andrew Tate este descrisă în cartea „Lumea fraților Tate” drept o posibilă rețea globală de grooming. Potrivit autorilor, Jamie Tahsin și Matt Shea, bărbații care aderă la grup sunt învățați pas cu pas cum să cucerească, să controleze și să exploateze femei prin metode inspirate din traficul de persoane.
În centrul ideologiei se află așa-numitul „test de doctorat”, un set de tehnici menite să mențină o femeie într-o stare permanentă de supunere. „Testul nu se încheie niciodată. Ea trebuie să dovedească în fiecare zi și să treacă proba în fiecare noapte”, se arată într-unul dintre mesajele din interiorul grupului. Unul dintre lideri merge și mai departe: „Sclavia sexuală a femeilor – doar o bornă în ceea ce pregătim pentru următoarea formă de doctorat”.
Tate le recomandă adepților să folosească metoda loverboy, în care afectivitatea devine o armă: mai întâi, femeia este făcută să se îndrăgostească, apoi este manipulată să accepte activități de videochat sau OnlyFans, fără să aibă acces la parole sau bani. Procesul este „automatizat” cu ajutorul unei „târfe de bază” – o femeie deja fidelizată, folosită pentru a convinge și alte tinere.
Una dintre victime, Maria, a povestit că bărbatul care o controla era membru senior în Camera de Război și că a fost dusă la un eveniment organizat de rețea într-un penthouse de lux, unde bărbați în vârstă erau însoțiți de fete foarte tinere. Nu i s-a permis niciodată să-și gestioneze conturile sau câștigurile. „Ei găsesc o femeie și apoi încearcă s-o facă să se îndrăgostească de ei. După care au control deplin asupra ei, o folosesc ca să facă profit”, a declarat Maria, citată în volumul celor doi jurnaliști britanici.
„Dacă această cameră îi învață cu adevărat metodologia lui Tate, înseamnă că poate fi una dintre cele mai mari rețele de grooming din lume”, notează autorii.
Cine conduce Camera de Război?
Camera de Război este o structură ierarhică, cu „generali”, mentori și figuri-cheie care joacă roluri bine definite în cultivarea loialității, impunerii controlului și livrării ideologiei, după cum au dezvăluit jurnaliștii britanici.
În centrul rețelei stă Andrew Tate, fondatorul și figura mesianică a grupului, numit „Comandantul”. Alături de el, fratele său, Tristan Tate, joacă un rol strategic, participând la evenimente și modelând imaginea de „bărbat de succes” care le este vândut membrilor. Ideologia transmisă e simplă și dură: „Viața e competiție. Competiția e violență.”, după cum spune chiar Andrew Tate. „Ești făcut să lupți. Ești aici să suferi. Dacă nu faci nimic din toate astea, fie ești mort, fie ești invizibil”, e un alt discurs ținut de Tate în clipurile oficiale ale Camerei.
Dar influența reală nu vine doar de la frații Tate, scriu jurnaliștii britanici. Un personaj central este Iggy Semmelweis, cunoscut și ca Shi Yan Hui, un fost consultant care se prezintă drept maestru în „reprogramare mentală”.
Iggy le spunea adepților: „Știu cum să urc în podul minții tale și să mut mobila”. El este arhitectul așa-numitului „test de doctorat”, un sistem de control emoțional și sexual continuu aplicat femeilor aflate sub influența membrilor Camerei. Când a fost confruntat de jurnaliști, Iggy a spus direct: „Să nu ne facem iluzii. Asta e o sectă”.
Un alt personaj central al Camerei de Război este Jonathan Bowe, alias Money Pilot, un mentor financiar care le spune adepților: „Să te transformi în cel mai periculos bărbat pe care-l cunoști.” De ce? „Pentru că trăim într-o lume unde masculinitatea e persecutată, iar tu trebuie să devii un prădător”.
Acești lideri participă activ la întâlniri în locații de lux – precum hoteluri sau săli denumite sugestiv, „NATO” – dar și la viața cotidiană a grupului, care se desfășoară în spatele ecranelor.
Comunicarea dintre membrii Camerei de Război are loc aproape exclusiv prin grupuri private de Telegram, organizate ierarhic și tematic, dezvăluie jurnaliștii. Printre ele se numără Sala Mare, Doctorat, Videochat, Sha Do Room sau Brothers Money Room. Fiecare grup are un rol precis: antrenament mental, tactici de recrutare, metode de control emoțional sau discuții despre bani și dominație.
În aceste grupuri, liderii distribuie „lecții”, discursuri, instrucțiuni și chiar sancțiuni. Membrii sunt monitorizați, iar cei considerați slabi sau pasivi pot fi excluși public, atunci când „nu mai aduc valoare grupului”.
Testul de doctorat: mecanismul prin care Camera de Război condiționează și controlează femeile
În interiorul Camerei de Război, supunerea femeilor nu era lăsată la voia întâmplării, ci organizată sub forma așa-numitului „test de doctorat” – o serie de „misiuni” menite să verifice obediența, izolarea și controlul total. Femeile erau puse să spele, să cumpere cadouri din propriii bani, să se mute din oraș, să se trezească la 6 dimineața ca să facă cafea sau chiar să își tatueze numele bărbatului pe corp. Totul era parte dintr-un proces intenționat de „condiționare pavloviană”, cum scriau chiar membrii grupului. „Da, așa se dresează câinii”, nota unul dintre lideri într-un mesaj intern.
„Ea trebuie să te iubească. E esențial pentru afacere”, spunea Tate. Chiar și o simplă cerere, cum ar fi aducerea unei anumite ciocolate la prima întâlnire, era un test: dacă femeia o accepta, era considerată „pregătită” pentru etapa următoare – exploatarea.
Mii de dolari pentru „adevărata masculinitate”: prețul intrării în imperiul Tate
Accesul în Camera de Război nu este deloc ieftin. Membrii plătesc sume de ordinul miilor de dolari sau lire sterline pentru a se alătura rețelei și a participa la evenimentele private conduse de Andrew Tate și „generalii” săi. Un fost membru, citat în carte sub pseudonimul „J.”, a declarat că a fost implicat în Cameră timp de un an și jumătate și că a cheltuit mii de dolari pentru a rămâne în sistem, numindu-l, retrospectiv, „o înșelătorie bine pusă la punct”.
Într-un alt pasaj, Tate se laudă cu veniturile generate de „Universitatea Hustlers”, versiunea sa de platformă educațională online, unde cursurile costă 49 de dolari pe lună și unde avea peste 110.000 de abonați, ceea ce îi aducea milioane lunar.
Aceste cursuri erau accesibile celor care doreau să învețe despre cum să câștige bani din comerț electronic, copywriting și criptomonede, iar cursanții aveau și oportunitatea de a deveni influenceri și de a crea legături cu alți membri.
De asemenea, membrii care doreau accesul la evenimentele fizice, precum cel descris în „Testul” din România, trebuiau să îndeplinească criterii de selecție severă și să achite sume considerabile pentru a ajunge la aceste sesiuni private, departe de ochii publicului, unde se puneau la încercare atât forța fizică, cât și loialitatea față de ideologia grupului.
În interiorul acestei structuri, loialitatea față de Comandant și obediența față de dogmele grupului sunt imperative absolute, mai dezvăluie jurnaliștii. Totul funcționează ca într-un cult: putere, ierarhie, dogmă și o ideologie care promite control deplin – asupra celorlalți bărbați, asupra banilor și, mai ales, asupra femeilor.
