Ce este programul nuclear al Iranului, cum s-a ajuns la atacul israelian
Joi, Iranul a anunțat că a construit și va activa o a treia instalație de îmbogățire a uraniului nuclear, amplificand tensiunile cu ONU, imediat după ce Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a criticat Iranul pentru nerespectarea obligațiilor de neproliferare menite să îl împiedice să dezvolte o armă nucleară.
De ce nu are Iranul voie să dețină arme nucleare?
Iranul susține că programul său nuclear este destinat exclusiv scopurilor civile.
Iranul insistă că nu încearcă să dezvolte arme nucleare, dar multe țări – precum și organismul de supraveghere nucleară globală, Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) – nu sunt convinse.
Suspiciunile cu privire la intențiile Iranului au apărut în 2002 când s-a descoperit că țara deținea instalații nucleare secrete.
Aceasta a încălcat un acord numit Tratatul de neproliferare nucleară (TNP), semnat de Iran și aproape toate celelalte țări.
TNP permite țărilor să utilizeze tehnologie nucleară non-militară – cum ar fi pentru medicină, agricultură și energie – dar nu permite dezvoltarea de arme nucleare.
Cât de avansat este programul nuclear al Iranului?
De când SUA s-au retras din acordul nuclear existent – cunoscut sub numele de Planul Comun de Acțiune Cuprinzător sau JCPOA – în 2018, Iranul a încălcat angajamente cheie, ca represalii pentru decizia de a reinstaura sancțiunile.
A instalat mii de centrifuge avansate (aparate de purificare) pentru a îmbogăți uraniul, lucru interzis de JCPOA.
Armele nucleare necesită uraniu îmbogățit la o puritate de 90%. În conformitate cu JCPOA, Iranului i se permitea să dețină doar până la 300 kg (600 lb) de uraniu îmbogățit la 3,67% – suficient pentru energia nucleară civilă și cercetare, dar nu și pentru bombe nucleare.
Însă, până în martie 2025, AIEA a declarat că Iranul deținea aproximativ 275 kg de uraniu îmbogățit la o puritate de 60%. Această cantitate este suficientă pentru a produce teoretic aproximativ șase arme, în cazul în care Iranul îmbogățește în continuare uraniul.
Oficialii americani au declarat că sunt de părere că Iranul ar putea transforma acel uraniu în suficient material pentru o bombă nucleară în doar o săptămână. Cu toate acestea, au spus, de asemenea, că Iranului i-ar lua între un an și 18 luni să construiască o armă nucleară. Unii experți spun că un dispozitiv mai puțin sofisticat ar putea fi construit în șase luni sau mai puțin.
Trump declarase joi că îndeamnă Iranul să negocieze un acord, adăugând că este îngrijorat că ar putea izbucni un „conflict masiv” în Orientul Mijlociu dacă acest lucru nu se întâmplă.
„Nu vreau să spun că e iminent, dar este ceva ce s-ar putea întâmpla foarte bine”, a spus Trump ca răspuns la o întrebare a unui reporter despre un potențial atac israelian. „Uite, este foarte simplu, nu e complicat. Iranul nu poate avea o armă nucleară.”, a spus Trump.
Nouăsprezece țări din consiliul guvernatorilor AIEA au votat pentru o rezoluție împotriva Iranului, potrivit diplomaților care au vorbit sub condiția anonimatului.
Rezoluția a fost înaintată de Franța, Regatul Unit, Germania și SUA. Rusia, China și Burkina Faso s-au opus, în timp ce 11 state s-au abținut, iar două nu au votat.
Rezoluția solicită Iranului să ofere răspunsuri „fără întârziere” într-o anchetă de lungă durată privind urmele de uraniu găsite în mai multe locații pe care Teheranul nu le-a declarat drept situri nucleare, potrivit unui proiect consultat de Associated Press.
Oficialii occidentali bănuiesc că urmele de uraniu ar putea oferi dovezi suplimentare că Iranul a avut un program secret de arme nucleare până în 2003.
Iranul are două situri subterane, la Fordo și Natanz, și a construit mai multe tuneluri în munții din apropierea orașului Natanz.
Iranul a declarat că sunt planificate și alte măsuri ca răspuns la cenzura agenției ONU. Proiectul de rezoluție al AIEA prevedea că „numeroasele neîndepliniri de către Iran a obligațiilor sale din 2019 de a oferi Agenției cooperare deplină și în timp util în ceea ce privește materialele și activitățile nucleare nedeclarate în multiple locații din Iran… constituie nerespectarea obligațiilor sale”.
În conformitate cu aceste obligații, care fac parte din Tratatul de neproliferare nucleară, Iranul este obligat din punct de vedere legal să declare toate materialele și activitățile nucleare și să permită inspectorilor AIEA să verifice dacă niciunul dintre acestea nu este deturnat de la utilizări pașnice.
Franța, Regatul Unit și Germania au amenințat în repetate rânduri în trecut că vor reinstaura sancțiunile
Proiectul de rezoluție al AIEA sugerează raportarea Iranului la Consiliul de Securitate al ONU pentru a lua în considerare mai multe sancțiuni, subliniind că organismul global este „organul care poartă principala responsabilitate pentru menținerea păcii și securității internaționale”.
Franța, Regatul Unit și Germania au amenințat în repetate rânduri în trecut că vor reinstaura sancțiunile ridicate în temeiul acordului nuclear cu Iranul din 2015, dacă Iranul nu oferă răspunsuri „credibile din punct de vedere tehnic” la întrebările organismului de supraveghere nucleară al ONU.
Autoritatea de a restabili aceste sancțiuni prin plângerea oricărui membru al acordului nuclear inițial din 2015 expiră în octombrie. Acest lucru pune Occidentul într-o situație dificilă pentru a exercita presiuni asupra Teheranului în legătură cu programul său înainte de a pierde această putere.
Rezoluția de joi vine în urma așa-numitului „raport cuprinzător” al AIEA, care a fost difuzat în rândul statelor membre weekendul trecut. În raport, organismul de supraveghere nucleară al ONU a declarat că cooperarea Iranului cu agenția a fost „mai puțin decât satisfăcătoare” în ceea ce privește urmele de uraniu descoperite de inspectorii agenției în mai multe locații din Iran.
Scurt istoric
Interesul Iranului pentru un program ambițios de energie nucleară a precedat revoluția din 1979. Statele Unite au dat un impuls programului nuclear al Iranului prin semnarea unui acord de cooperare nucleară în cadrul programului „Atomi pentru Pace” al președintelui Dwight Eisenhower în 1957 și ulterior au furnizat reactorul de cercetare de la Teheran, cu o putere termică de cinci megawați (MWt). Guvernul șahului a anunțat ulterior planuri de construire a peste 20 de reactoare nucleare pentru generarea de electricitate.
Începând cu primele discuții serioase cu Teheranul din anii 1970 despre ajutorul acordat pentru construirea de reactoare nucleare, guvernul SUA a căutat să impună garanții dincolo de cele impuse de Tratatul de neproliferare nucleară (TNP). La rândul său, șahul a insistat intens pentru dezvoltarea internă a întregului ciclu al combustibilului nuclear, în special pentru capacitatea de a reprocesa combustibilul uzat.
Deși Iranul susține astăzi că Washingtonul a acceptat un program robust de energie nucleară în Iran sub conducerea șahului, Statele Unite au insistat la acea vreme că Iranul nu deține o capacitate de reprocesare din cauza temerilor că ar fi folosit pentru a produce plutoniu pentru arme nucleare.
După o scurtă perioadă care a urmat revoluției din 1979, guvernul iranian și-a reluat urmărirea aspirațiilor nucleare ale regimului anterior, deși lent, deoarece ayatollahul Ruhollah Khomeini s-a opus inițial dezvoltării nucleare din motive teologice.
După moartea lui Khomeini în 1989, noul lider suprem, ayatollahul Ali Khamenei, a extins activitățile nucleare nedeclarate ale Iranului. Capacitățile nucleare pe care Iranul le-a urmărit pot fi utilizate pentru un program pașnic de energie nucleară și pentru dezvoltarea de arme nucleare, deși unele dintre capacitățile pe care Iranul s-a concentrat sugerează puternic intenția de a construi arme.
INTERVIURILE HotNews.ro