Ce facem cu cei 5,3 milioane de români care l-au votat pe George Simion? Nu există răi sau buni, noi și ceilalți

O expresie folosită amenințător de candidatul AUR poate deveni punctul de plecare pentru perioada următoare, dar într-un sens bun: nu facem nimic unii cu alții. Pentru că toți suntem unul.

Alegerile prezidențiale mi-au adus aminte de cuvintele Papei Francisc: “Trebuie să fim frați unii cu alții”. Cum facem asta când 5.339.053 din compatrioții noștri, aproape jumătate din cei care au votat duminică, au dorit un candidat extremist, supus Rusiei? Cum aducem cele două Românii împreună?

Cred că primul pas e să încercăm să-i înțelegem pe cei care au votat altfel decât noi. Ne-ar fi de ajutor ceea ce spun cei care, avansând pe un drum spiritual – cum a făcut-o Papa Francisc, au înțeles că trebuie să învățăm să renunțăm la separare. 

Toți suntem una, spun ei.

Cu alte cuvinte, nu există răi sau buni, noi și ceilalți. Toți suntem pe un drum, dar mergem cu viteze diferite, unii se mai opresc la țigară, mai repetăm o lecție, apoi pornim iar.

Mai greu e că suntem una și cu cei pentru care “suveranismul” e un mijloc de a ajunge la putere, după cum suntem una și cu cei pe care i-au sedus. Iar separarea asta e greu de dizolvat.

Primul pas în vindecarea după abuz e să conștientizezi că ai suferit un abuz. Apoi să iei distanță față de abuzator. Pe urmă vin schimbarea treptată a comportamentului (a modului de reacție la trigger-e) și, la un moment dat, iertarea abuzatorului – care vine mereu la timp, n-o poți forța sau determina rațional.

Sunt momente când îți pare că faci un pas înapoi sau că avansezi prea lent, dar sunt normale pentru un proces care necesită timp.

Vindecarea după un abuz sau o relație toxică are niște etape, ca la doliu. Negare, furie, negociere, depresie, acceptare – etape care nu vin în aceeași ordine la toată lumea și care se pot repeta.

Fiecare lecție pe care n-o înveți reapare sub alt ambalaj până când o înveți – dacă ai curajul să te înhami la un proces atât de greu. Când ești obișnuit cu abuzul, e mai simplu să te faci că nu-l vezi și chiar să găsești justificări abuzatorului.

Și să cauți doar relații abuzive, pentru că doar acestea îți sunt familiare. 

Când începi să răscolești devine foarte greu, pentru că trebuie să strici uneori tot ca să pui ceva bun în loc. 

Tot pe pielea mea am învățat că vindeci mai ușor când încerci să-l înțelegi pe celălalt. Să-l înțelegi nu înseamnă să-l scuzi, ci să-ți dai seama că și el poate acționa din instanțe care nu sunt el, preluate cel mai adesea de la propriul lui abuzator.

Aproape întotdeauna cel care nu s-a vindecat după un abuz devine el însuși abuzator.

Nu știu dacă toți psihologii ar fi de acord (am vorbit doar cu doi dintre ei), dar am ajuns să cred că abuzatorii au uneori acting out-uri care le trădează dorința inconștientă de a se vindeca. Vezi declarațiile dăunătoare ale lui George Simion dintre tururile de scrutin. 

În orice caz, când înțelegi, ierți mai ușor și reduci din separare. Nu degeaba spunea Papa Francisc că nu e bine să-i judeci pe ceilalți. El știa că Dumnezeu suntem toți la un loc, deși poate n-ar fi spus-o cu aceste cuvinte.

Ce am pățit în comunism și încă nu s-a vindecat

E clar că nu ne-am revenit încă din abuzul suferit în comunism. Psihogenealogia spune că traumele se transmit genetic la a doua generație, deci copiii celor care au trăit în comunism pot avea trauma chiar dacă s-au născut după 1990. 

S-au făcut cercetări pe supraviețuitorii Holocaustului și copiii lor, și s-a constatat că există această moștenire epigenetică a traumei dată de supraviețuitori copiii lor – chiar și când supraviețuitorii nu le-au povestit deloc copiilor prin ce au trecut.

Până nu-ți dai seama că ai o traumă e ca și cum n-ai avea-o. N-o vezi în comportamentul tău până nu se întâmplă ceva care să-ți deschidă ochii.

Iar când ți se deschid ochii, începi să observi mecanismele seducției, manipularea, falsele promisiuni, dar și propriile tale vulnerabilități care au fost exploatate pentru că nu știai că le ai.

Probabil că, după experiența comunismului, suntem ca nație încă în faza de negociere – dovadă că ni s-a întors o lecție pe care n-am învățat-o bine atunci. Am luat o notă bună la testul din 18 mai, dar n-am închis încă ciclul vindecării.

În tapiseria asta în care suntem toți legați și care e viața noastră pe pământ, fiecare are ceva de învățat prin celălalt, nu de unul singur. Nu te poți vindeca decât prin celălalt, pentru că celălalt te provoacă să cureți ce e de curățat la tine, ca să nu mai devii pradă altora ca el. 

Iar când începi să vindeci la tine, se iau și alții după tine pentru că vindecarea e mai molipsitoare ca rana.

Cel mai important câștig în imediat e că înveți să respecți granițele tale și ale altora. Nu ții supărare, nu urăști, nu judeci. Dar le pui limite celor care nu îți fac bine, și o faci cu compasiune fermă. De pildă, printr-un vot continuat cu disponibilitatea pentru dialog. 

Compasiune și înțelegere.

Nici o lună n-a trecut de când a plecat Papa Francisc și deja ne întoarcem la cuvintele lui. Când am scris atunci despre documentarele cu el, am extras un decalog din filmul lui Wim Wenders, “Papa Francisc: Un om de cuvânt“. 

Îmi permit să îl repet pentru că ni se potrivește azi atât de bine:

1. Ce e diferit ne sperie întotdeauna, pentru că ne face să creștem.
2. Nu putem sluji la doi stăpâni. Ori îl slujim pe Dumnezeu, ori slujim banilor.
3. Trebuie să învățăm să ascultăm.
4. Blândețea nu e slăbiciune, ci forță.
5. Munca înseamnă să-L imiți pe Dumnezeu cu mâinile tale: să creezi.
6. Niciunul dintre noi nu e o insulă autonomă și independentă de ceilalți. Nu putem construi viitorul decât împreună, fără a exclude pe nimeni.
7. Avem atât de multe de făcut și trebuie să facem împreună.
8. Trebuie să fim frați unii cu alții.
9. Dacă El poate ierta, cine sunt eu să nu pot ierta? 
10. Dumnezeu nu vede cu ochii, ci cu inima. Iubirea lui Dumnezeu e la fel pentru fiecare om, indiferent de religie. Chiar și pentru atei e aceeași iubire.

Alegerile de duminică nu au adus curcubeul peste România pentru vecie. Avem mult de lucru și e bine să începem cu noi înșine. Suntem într-un proces de vindecare. 

E nevoie de timp și de răbdare până închidem datoriile trecutului ca să nu mai plătim, inconștient și din loialitate, datoriile generațiilor de dinainte.